Investiţii Personale

1 noiembrie 2013
Autoportret de epocă. Bogdan Stihi.

PLASAMENTE ALTERNATIVECât face,cât ar trebui să facă

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 25 octombrie 2013

Consider un semn clar al crizei economice universale, care la noi se manifestă şi prin blocarea pieţei obiectelor de artă şi de colecţie, faptul că foarte rar mi se mai pune chiar şi întrebarea fundamentală: cât mai face un..., , şi aici se pune numele unui pictor total necunoscut, atât de necunoscut că nici pictor nu prea este, sau se pune un nume din păcate prea puţin cunoscut, unul mai răsărit şi făcut cunoscut de licitaţii sau, rar de tot, unul tare, gen Grigorescu, Luchian, Tonitza.

Marcela Cordescu. La şevalet.

PLASAMENTE ALTERNATIVECentenare uitate, centenare abandonate

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 18 octombrie 2013

Cu întârziere aflu că s-a desfăşurat o expoziţie, ba chiar şi o tabără care, desigur, a precedat expoziţia, ambele evenimente fiind dedicate centenarului naşterii pictorului Ion Hagiescu. Puţini cititori dintre cei neavizaţi şi din afara Craiovei pot spune că au auzit de acest artist plastic care a studiat la Academia din Bucureşti în prima jumătate a anilor '30, după care a profesat la catedră toată viaţa.

Circ, Măriuca Oteteleşanu.

PLASAMENTE ALTERNATIVEVerzişorii de acasă

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 11 octombrie 2013

Unii ar putea spune că am dezvoltat o obsesie pentru descoperirea semnelor primare ale evoluţiei pieţei de artă. Poate nu este chiar o obsesie, dar cu siguranţă suntem foarte atenţi să conturăm cât mai timpuriu o serie de tendinţe care să ne spună cum merge vânzarea de obiecte de artă şi de colecţie, în primul rând la noi, dar şi la alţii, pe lângă oceanele lumii, pacifice sau, mai ales, atlantice, unde se face de secole comerţ cu obiecte frumoase, rare, preţioase sau memorabile.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Fritz Grotemeyer. Regele Carol

Artă şi curiozităţi

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 aprilie 2013

Cu uriaşă şi cultural-istorică bucurie am constatat că mai multe voci se pronunţă împotriva ideii de a aduce în România rămăşiţele pământeşti ale sculptorului Constantin Brâncuşi.

Preţul memoriei

Preţul memoriei

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 5 aprilie 2013

Acum o săptămână, o licitaţie Goldart încheia primul trimestru de vânzări, oferindu-ne pretextul unui bilanţ. A fost un început de an cu un demaraj fără chef, cu multe asemănări cu atmosfera anului de care ne despărţeam.

Samuel Mutzner - Japoneză cu umbreluţă.

Licitaţii fără număr

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 22 martie 2013

În ultima săptămână am avut parte de vânzări în toate cele 3 case de licitaţii cu activitate ritmică, planificabilă, serioasă. Datele acestor vânzări contează, cel puţin în ultimii buni ani, pentru conturarea stării şi informaţiei de la piaţa de...

Portretul lui Tristan Tzara, mască de Marcel Iancu, în expunere la Bucureşti, înainte de a fi vândut la Paris.

Schengen şi futurism

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 8 martie 2013

Vestita actriţă britanică Judi Dench joacă într-un serial de comedie cam uşurel, preluat şi la noi de un post de la ei. La un moment dat, în pat, seara, înainte de culcare, Judi Dench şi soţul ei din film discută despre destinaţia unor drepturi...

Marcel Iancu. Portretul lui Brâncuşi.

Rarisim, genial şi Mitică

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 februarie 2013

La cererea publicului, în urma succesului de excepţie înregistrat cu filmul Brâncuşi inedit, revenim cu o altă creaţie cinematografică de excepţie, care are în vedere un alt artist român celebru în lume: Jacques Herold.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0941
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3046
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5765
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8422
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.8250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo