Investiţii Personale

4 septembrie 2018
Suveniruri la firul ierbii

Suveniruri la firul ierbii

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 31 august 2018

Marius Tiţa

La început am crezut că este o glumă interesantă, iar când am zărit caserolele din plastic subţire gândul m-a dus spre o acţiune umanitară, când se dă ceva infim de mâncare, din mâini tremurânde de vedetă sensibilă, mai ales la publicitate. Nu era vorba nici de vreo retrocedare de pământ, când ţi-l lasă la poartă dacă nu te găseşte acasă, şi în cantităţi delicate, să ajungă la toţi, că vorba ceea, puţini au fost, mulţi au rămas. Era, totuşi era o bucăţică infimă de de pământ, o bucăţică de brăzduţă de gazon, sau ce era odată un gazon, cel de pe stadionul Ghencea. Şi astfel, prin alunecare pe gazonul înrourat, pătrundem direct în mijlocul dilematicii probleme a Stelei, campioana fotbalului românesc. Problema este bine cunoscută şi născătoare de pasiuni. Până la urmă, avem două Steaua, deşi această afirmaţie este ea însăşi capabilă de disensiuni aprinse. Avem, pe de o parte, vechea echipă, aflată la un moment dat sub stăpânirea lui George Becali, care să fie trist nu trebuie, pentru că merge înainte prin FCSB, şi noua echipă, reaparţinând de Armata Română, ca secţie a clubului sportiv.

Oltchim - pe poziţia a treia în topul rentabilităţilor de la BVB

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 21 - 28 AUGUSTOltchim - pe poziţia a treia în topul rentabilităţilor de la BVB

A.I.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august 2018

Cu o apreciere de 4,49%, faţă de moneda euro, în intervalul 21 - 28 iulie, titlurile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) se situează pe cea de-a treia poziţie în topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul 21 - 28 august, după acţiunile Electroputere (EPT) şi Fondul Proprietatea (FP), a căror creştere a fost de 8,6% şi 4,66%, în aceeaşi perioadă de raportare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
British Museum, odă colecţionarului

British Museum, odă colecţionarului

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 17 august 2018

Marius Tiţa

Multe se pot spune des-pre British Museum. În primul rând, este o instituţie în sine, nici numele nu i se traduce, este pur şi simplu British Museum. Aici găseşti tot ce vrei, urme de la orice civilizaţie de pe pământ, sculptură multă şi celebră,...

De 160 de ani, timbre româneşti

De 160 de ani, timbre româneşti

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 20 iulie 2018

Marius Tiţa

Primele timbre româneşti sunt celebrele "cap de bour", nişte scumpe! Ele au fost puse în circulaţie la 15 iulie 1858, deci acum 160 de ani. Timbrul a fost invenţia de geniu a englezului Rowland Hill care lansa, în mai 1840, în cadrul...

Contemporaneitate şi umanitate

Contemporaneitate şi umanitate

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 13 iulie 2018

Marius Tiţa

Când se apropie vara, casele de licitaţii de artă lasă oferta tip muzeu în seama numitei instituţii şi redes-coperă contemporanii, unii tocmai buni de muzeu, alţii care nu o să ajungă niciodată acolo, decât cu bilet de intrare. M-am emoţionat...

Scriere frumoasă despre artă

Scriere frumoasă despre artă

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 6 iulie 2018

Marius Tiţa

Dacă v-aţi plictisit de aşa-zisele tes-te de cultură generală de pe reţelele de socializare, mai propun eu unul: menţionaţi un pictor arab. Nu, nu, acela nu este pictor, ci scriitor, şi nu e arab, e persan. Nu, nici celălalt, şi el tot aşa....

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo