
Încrederea investitorilor privind activitatea economică din zona euro a crescut peste aşteptări în luna iulie 2025, conform ultimului raport de la Sentix GmbH, în condiţiile în care regiunea beneficiază de pe urma redresării la nivel global (vezi graficul).
Indicele agregat a crescut până la 4,5 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la 0,2 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 2,7 puncte, până la 17 puncte. Indicele condiţiilor curente a crescut până la -7,3 puncte, cel mai ridicat nivel din luna mai 2023, de la -13 puncte.
"Cea de-a treia creştere consecutivă îndeplineşte regula triplei, care consideră că un punct de cotitură economică este confirmat numai atunci când un indicator timpuriu indică aceeaşi direcţie de trei ori la rând", se subliniază în raportul de la Sentix.
În plus, a treia creşterea consecutivă şi pentru fiecare sub-componentă arată că "temerile de recesiune exprimate în aprilie ca urmare a şocului tarifar din SUA au dispărut complet" şi indică o redresare susţinută în zona euro.
Pe de altă parte, traiectoria ascendentă a indicelui încrederii restrânge marja de manevră a Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte noi reduceri ale dobânzii de politică monetară.
La nivelul celei mai mari economii a zonei euro, Germania, indicele încrederii investitorilor a crescut semnificativ, până la -0,4 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la -5,9 puncte, pe fondul unei creşteri a indicelui situaţiei curente până la -18,8 puncte, cel mai ridicat nivel din luna mai 2023, de la -26,8 puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut cu 2,3 puncte, până la 19,8 puncte.
Raportul de la Sentix subliniază că încrederea în economia Germaniei s-a îmbunătăţit substanţial, iar "evoluţia indicelui situaţiei curente indică o redresare constantă".
"Noul guvern german a reuşit să genereze încredere. Acţiunile şi deciziile luate până acum au fost cu siguranţă bine primite de investitori", mai arată analiştii de la Sentix.
Dincolo de Ocean, aşteptările investitorilor şi-au continuat redresarea, tot pe fondul celei de-a treia creşteri consecutive, în condiţiile în care au fost depăşite îngrijorările cu privire la efectul tarifelor anunţate de administraţia Trump.
Indicele agregat al încrederii a crescut până la 5,3 puncte, de la -5,4 puncte, pe fondul creşterii indicelui condiţiilor curente până la 14,8 puncte, de la 4,5 puncte în luna precedentă. Indicele aşteptărilor a crescut cu 11 puncte, până la -3,8 puncte.
Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut în luna iulie 2025 cu 2,9 puncte, până la 14,1 puncte, cel mai ridicat nivel din iunie 2024, iar regiunea a fost trecută în categoria "boom" din categoria "redresare". Indicele aşteptărilor a crescut până la 16 puncte, de la 12,8 puncte, iar indicele situaţiei curente a crescut până 12,3 puncte, de la 9,8 puncte.
Economia Japoniei a fost menţinută în categoria "redresare uşoară", în condiţiile în care indicele agregat al încrederii investitorilor a crescut cu 5 puncte, până la 6,9 puncte, pe fondul unei creşteri a indicelui aşteptărilor cu 5,3 puncte, până la 8,3 puncte, şi a unei creşteri a indicelui situaţiei curente până la 5,5 puncte, de la 0,8 puncte.
Europa de Est a fost menţinută în categoria "stabilizare", pe fondul creşterii indicelui agregat până la -2,3 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la -3,9 puncte. Indicele situaţiei curente a crescut până la -10 puncte, de la -12 puncte, iar indicele aşteptărilor a crescut cu 1,3 puncte, până la 5,8 puncte.
Indicele agregat al încrederii în economia Elveţiei a crescut în luna iulie 2025 până la 17,3 puncte, de la 8,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut până la 30 de puncte, cel mai ridicat nivel din aprilie 2022, de la 13,3 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 1,8 puncte, până la 5,3 puncte.
Pentru economia Austriei, indicele agregat a crescut până la -9 puncte, cel mai ridicat nivel din iulie 2024, de la -13,5 puncte. Indicele condiţiilor curente a crescut până la -28,3 puncte, de la -30,3 puncte, în timp ce indicele aşteptărilor şi-a continuat creşterea, până la 12,5 puncte, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2022, de la 5 puncte.
America Latină a fost menţinută în categoria "stagnare" pe fondul creşterii indicelui agregat al încrederii până la 2,4 puncte, cel mai ridicat nivel din iulie 2021, de la -0,2 puncte, în condiţiile creşteri indicelui situaţiei curente până la -3 puncte, de la -5 puncte, şi a creşterii indicelui aşteptărilor cu 3,2 puncte, până la 8 puncte.
Extinderea tendinţelor pozitive în toate regiunile şi perspectiva unui boom în Asia, exclusiv Japonia, sunt reflectate de o nouă creştere a indicelui agregat la nivelul economiei globale, care a ajuns la 8,3 puncte, cel mai ridicat nivel din iunie 2024, de la 3,6 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a crescut până la 6,1 puncte, de la 1,5 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 4,8 puncte, până la 10,5 puncte.
Toate aceste date transmit semnale puternice de redresare pentru economia globală, după cum se arată în concluzia raportului de la Sentix.
Opinia Cititorului