Investitorii privaţi nu cred că zona euro poate participa la redresarea economiei globale

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 decembrie

Investitorii privaţi nu cred că zona euro poate participa la redresarea economiei globale

"În timp ce investitorii instituţionali sunt optimişti, investitorii privaţi sunt consternaţi de ceea ce percep ca fiind realitatea vieţii de zi cu zi. (Sentix)

Călin Rechea

Încrederea investitorilor privind activitatea economică din zona euro a înregistrat o creştere uşoară în luna decembrie 2025, în condiţiile în care există o divergenţă semnificativă între opiniile investitorilor instituţionali şi a celor privaţi, conform ultimului raport de la Sentix GmbH (vezi graficul).

Indicele agregat a crescut până la -6,2 puncte, de la -7,4 puncte în luna precedentă, pe fondul unei creşteri a indicelui aşteptărilor cu 1,5 puncte, până la 4,8 puncte, şi a indicelui condiţiilor curente cu un punct, până la -16,5 puncte.

"Semnale economice pozitive vin din regiunile emergente (Europa de Est, America Latină) şi din regiunea asiatică, cu excepţia Japoniei. Acestea sunt forţele care împing încet economia globală către o redresare", se subliniază în raport.

În ceea ce priveşte zona euro, "există o diferenţă clară de opinie în rândul investitorilor cu privire la posibilitatea ca aceasta să participe la o redresare globală", în condiţiile în care "deşi investitorii instituţionali sunt optimişti, investitorii privaţi sunt consternaţi de ceea ce percep ca fiind realitatea vieţii de zi cu zi".

Aşteptările investitorilor cu privire la evoluţia situaţiei din zona euro continuă să fie puternic influenţate de "forţele recesiuni din Germania, al căror impact se răspândeşte în întreaga zona euro".

Raportul de la Sentix mai subliniază şi un al aspect îngrijorător. Dacă în luna precedentă investitorii şi-au declarat "reducerea semnificativă a preocupărilor legate de inflaţie", acum "inflaţia revine în centrul atenţiei".

Consecinţele directe vor fi creşterea presiunilor asupra pieţelor obligaţiunilor şi "restrângerea libertăţii de acţiunea a băncilor centrale pentru susţinerea economiilor prin relaxarea politicii monetare".

La nivelul celei mai mari economii a zonei euro, Germania, "o redresare în viitorul apropiat este puţin probabilă", în condiţiile în care indicele încrederii investitorilor a scăzut până la -22,7 puncte, cel mai redus nivel din aprilie 2025, de la -20,4 puncte, pe fondul unei scăderi a indicelui situaţiei curente până la -41,8 puncte, de la -38,3 puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a scăzut cu 0,8 puncte, până la -1,3 puncte.

Raportul mai subliniază că divergenţa de opinie între investitorii instituţionali şi cei privaţi se manifestă şi la nivelul economiei Germaniei. O posibilă explicaţie este aceea că investitorii instituţionali îşi formează aşteptările pornind de la piaţa bursieră, în timp ce opiniile negative ale investitorilor privaţi sunt determinate de faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea într-o măsură mult mai mare în economia reală.

"Această polarizare este unică în istoria indicelui Sentix", se arată în raport.

Dincolo de Ocean, "investitorii sunt din nou mai optimişti cu privire la dezvoltarea economică din SUA, odată cu sfârşitul blocajului guvernamental". Indicele agregat al încrederii a crescut cu 5,7 puncte, până la 9,7 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2025, pe fondul creşterii indicelui condiţiilor curente până la 17,5 puncte, de la 12,5 puncte în luna precedentă şi a revenirii indicelui aşteptărilor în teritoriul pozitiv, la 2,3 puncte, de la -4,3 puncte.

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut în decembrie până la 20,1 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la 18,7 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 1,8 puncte, până la 18,8 puncte, iar indicele situaţiei curente a crescut până la 21,5 puncte, de la 20,5 puncte.

"Cele mai solide date economice continuă să provină din regiunea asiatică, unde s-a înregistrat a patra creştere consecutivă a indicelui general", se arată în raportul de la Sentix, care apoi susţine că "mulţi investitori sunt surprinşi de performanţa bună a economiei chineze".

Economia Japoniei a fost menţinută în categoria "redresare", în condiţiile în care indicele agregat al încrederii investitorilor a scăzut până la 11 puncte, de la 12,2 puncte, în ciuda noului pachet de stimulare fiscală anunţat de guvern. Indicele aşteptărilor s-a menţinut la 10 puncte, iar indicele situaţiei curente a scăzut cu 2,5 puncte, până la 12 puncte.

Europa de Est a fost menţinută în categoria "stabilizare", pe fondul creşterii indicelui agregat până la -1,2 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la -4,1 puncte. Indicele situaţiei curente a crescut până la -8,8 puncte, de la -11,3 puncte, iar indicele aşteptărilor a crescut până la 6,8 puncte, de la 3,3 puncte, cel mai ridicat nivel din martie 2025.

Datele pentru economia Elveţiei arată o creştere semnificativă a încrederii investitorilor. Indicele agregat a crescut în luna decembrie cu 8,2 puncte, până la 21,1 puncte, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut până la 10,8 puncte, de la 13,5 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 19,7 puncte, până la 32 de puncte.

Pentru economia Austriei, indicele agregat a scăzut până la -14,2 puncte, de la -11,4 puncte. Pe fondul unei scăderi a indicelui condiţiilor curente până la -33,8 puncte, de la -27,3 de puncte, în timp ce indicele aşteptărilor a crescut până la 7,8 puncte, de la 6 puncte.

America Latină a fost menţinută în categoria "stagnare" pe fondul creşterii indicelui agregat cu 2,4 puncte, până la 4,4 puncte, în condiţiile creşterii indicelui situaţiei curente până la -0,8 puncte, de la -4 puncte, şi a creşterii indicelui aşteptărilor cu 1,5 puncte, până la 9,8 puncte, cel mai ridicat nivel din iulie 2021.

Pe fondul tendinţelor pozitive din Asia, Europa de Est şi America Latină, indicele agregat al încrederii la nivelul economiei globale a crescut până la 10,4 puncte, cel mai ridicat nivel din iunie 2024, de la 8,1 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a crescut până la 9,8 puncte, de la 7,8 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 2,7 puncte, până la 11,1 puncte.

Indicele încrederii de la Sentix pentru luna decembrie 2025 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.063 de investitori, dintre care 206 au fost investitori instituţionali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0897
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4198
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8278
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.8939

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb