Ioniţă (MAE) accentuează "importanţa presei în combaterea propagandei teroriste

Andrei Stan
Internaţional / 7 octombrie 2015

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a participat astăzi, în calitate de vorbitor principal, la deschiderea Seminarului OSCE pe tema libertăţii şi responsabilităţii mass-media în contextul politicilor de combatere a terorismului, informează un comunicat al MAE remis redacţiei.

Conform sursei citate, în intervenţia sa, oficialul român a subliniat importanţa demersurilor în direcţia eficientizării strategiilor de comunicare şi a campaniilor de informare asupra valorilor democratice, drepturilor omului şi libertăţilor individuale, pentru o mai bună înţelegere reciprocă şi creştere a toleranţei, care să implice structurile guvernamentale din spaţiul OSCE, organizaţiile media, segmente largi ale societăţii civile, mediile academice şi educaţionale, precum şi organizaţiile regionale şi internaţionale cu preocupări în materie.

Secretarul de stat Daniel Ioniţă a pus accentul pe "importanţa presei în combaterea propagandei teroriste, exprimând speranţa că dezbaterile din cadrul OSCE, inclusiv prin aportul seminarului de la Bucureşti, vor contribui la identificarea unor mai bune căi de comunicare şi cooperare între autorităţi, societatea civilă şi mass-media în privinţa combaterii fenomenului terorist", se mai arată în comunicat.

În context, el a subliniat că România este un susţinător ferm al eforturilor de combatere a terorismului în toate formele şi manifestările sale.

Miercuri şi joi se desfăşoară la Bucureşti seminarul OSCE pe tema libertăţii şi responsabilităţii mass-media în contextul politicilor de combatere a terorismului.

Seminarul, organizat de OSCE, cu sprijinul MAE, se derulează în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Comitetului de Securitate al OSCE de la Viena şi reprezintă una dintre activităţile de prim plan ale organizaţiei pe linia combaterii extremismului violent şi a radicalizării care conduce la terorism.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb