Iranul îşi apără dreptul de a îmbogăţi uraniu, în timp ce SUA avertizează asupra unui posibil atac

C.A.
Internaţional / 19 februarie, 17:09

Iranul îşi apără dreptul de a îmbogăţi uraniu, în timp ce SUA avertizează asupra unui posibil atac

Iranul şi-a apărat joi „dreptul” de a îmbogăţi uraniu, la o zi după cele mai recente avertismente ale Statelor Unite, care consideră că au „multe motive” să atace Republica islamică, cu care sunt angajate în negocieri tensionate, relatează News.ro.

Programul iranian „progresează conform regulilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), iar nicio ţară nu poate priva Iranul de dreptul de a beneficia în mod paşnic de această tehnologie”, a declarat directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Mohammad Eslam.

SUA au avertizat miercuri Iranul că ar fi „înţelept” să încheie un acord, la o zi după o a doua rundă de negocieri indirecte, la Geneva, pe care ambele părţi au declarat că vor să le continue.

Karoline Leavitt, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a transmis un nou avertisment după ce Iranul a anunţat miercuri că „elaborează un cadru” în vederea avansării acestor negocieri cu Washingtonul, reluate la 6 febtuarie, în Oman, menţionează sursa.

În contextul unei intensificări a desfăşurării militare americane în Golful Persic, Donald Trump a avertizat Londra „să nu cedeze” o bază militară la Oceanul Indian, subliniind că ea va fi un factor strategic în cazul unui atac american împotriva Iranului, dacă Teheranul „decide să nu încheie un acord”, conform Agerpres.

Marţi, cele două ţări au anunţat că îşi continuă negocierile „îngheţate” în iunie de Războiul de 12 Zile lansat de Israel în Iran, subliniind că există în continuare o diferenţă semnificativă între poziţiile lor.

„Există multe motive şi argumente în favoarea unui atac împotriva Iranului”, a declarat Leavitt, care a adăugat că „ar fi înţelept ca Iranul să încheie un acord cu preşedintele Trump”.

Premierul polonez Donald Tusk a estimat că posibilitatea unui conflict deschis este „foarte reală” şi le-a cerut joi cetăţenilor polonezii să părăsească de urgenţă Iranul.

De asemenea, Kremlinul a îndemnat la „reţinere”, în faţa unei „escaladări a tensiunilor fără precedent”.

Washingtonul a desfăşurat două portavioane la Golful Persic şi dispune de zeci de mii de militari în baze din regiunea Orientului Mijlociu, unele potenţial vulnerabile în cazul unui contraatac iranian.

CNN şi CBS au dezvăluit miercuri că armata americană este pregătită să desfăşoare atacuri împotriva Iranului începând din acest weekend, însă preşedintele american nu a luat încă o decizie finală, potrivit Agerpres.

Oficiali americani anonimi, au dezvăluit că Trump a fost informat cu privire la opţiunea de a „ucide un număt de lideri politici şi militari iranieni, cu scopul de a răsturna Guvernul de la Teheran”.

Abbas Araghchi, Ministrul iranian de Externe, a discutat miercuri cu directorul general al AIEA, Rafaël Grossi. Potrivit lui Araghchi, Grossi a subliniat că AIEA, însărcinată să verifice caracterul paşnic al programului nuclear, „este pregătită să-şi ofere susţinerea” în acest sens.

Iranul şi-a suspendat cooperarea cu AIEA şi a restrâns accesul inspectorilor AIEA la instalaţiile nucleare atinse în Războiul de 12 Zile de bombardamente americane.

Teheranul neagă vehement că vrea să se doteze cu arma nucleară, aşa cum îl acuză ţări din Occident şi Israelul, şi doreşte să limiteze negocierile la dosarul nuclear, aşteptându-se la ridicarea sancţiunilor economice în urma ajungerii la un consens, transmite Agerpres.

SUA au cerut în mai multe rânduri ca Iranul să renuţe la îmbogăţirea uraniului, un acord cu privire la programul rachetelor balistice iraniene şi cu privire la susţinerea de către Teheran a grupărilor regionale ostile Israelului.

Trump şi-a multiplicat ameninţările cu atacuri, mai întâi ca reacţie împotriva reprimării violente ale manifestaţiilor antiguvernamentale din Iran, de la începutul lui ianuarie, iar apoi cu scopul de a smulge un acord, evocând, în cazul unui eşec, inclusiv o posibilă răsturnare a puterii iraniene.

„Noi nu vrem războiul (...). dar dacă ei vor să încerce să ne impună voinţa lor (...) trebuie să acceptăm?”, a afirmat miercuri preşedintele iranian Massoud Pezeshkian.

Republica islamică ameninţă să riposteze oricărui atac prin închiderea Strâmtorii Ormuz, un punct de trecere strategic al comerţului mondial cu petrol.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului, au desfăşurat la începutul săptămânii manevre în Strâmtoarea Ormuz, iar joi Marina iraniană a efectuat exerciţii comune cu nave ruseşti în Marea Oman şi în nordul Oceanului Indian, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0956
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8285
Gram de aur (XAU)Gram de aur693.2599

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb