Sanae Takaichi a fost realeasă oficial în funcţia de prim-ministru de către parlamentul japonez miercuri, în urma victoriei sale zdrobitoare la alegerile generale din 8 februarie, relatează AFP.
În vârstă de 64 de ani, Sanae Takaichi a devenit prima femeie care a ocupat această funcţie în Japonia în octombrie, înainte de a convoca alegeri generale anticipate pentru sfârşitul lunii ianuarie, potrivit AFP.
Alegerile au permis partidului său, puternicul Partid Liberal Democrat (PLD, dreapta conservatoare), să câştige o majoritate de două treimi în camera inferioară a parlamentului, relatează AFP.
Acest rezultat este cel mai bun din istoria PLD şi consolidează poziţia liderei ultraconservatoare de a-şi implementa programul în următorii patru ani în arhipelagul de 123 de milioane de locuitori, conform AFP.
Takaichi s-a angajat să crească cheltuielile militare ale ţării, să înăsprească reglementările privind străinii şi să intensifice măsurile de sprijin economic pe fondul unui climat economic dificil, potrivit AFP.
În urma unui pachet masiv de stimulare programat pentru sfârşitul anului 2025, ea a promis să scutească produsele alimentare de taxele de consum pentru următorii doi ani, pentru a uşura povara asupra gospodăriilor care se confruntă cu o inflaţie persistentă, relatează AFP.
Conform presei japoneze, se aşteaptă ca Sanae Takaichi să-şi păstreze întregul cabinet. Ea va susţine o conferinţă de presă miercuri, înainte de a avea un discurs politic în parlament vineri, potrivit AFP.
Victoria sa zdrobitoare o plasează pe Takaichi în linia mentorului său, Shinzo Abe (prim-ministru între 2006-2007 şi apoi între 2012-2020), care a influenţat profund ţara cu poziţiile sale naţionaliste şi programul economic care includea în special stimulente fiscale, conform AFP.
Cu toate acestea, guvernul Takaichi se confruntă şi cu noi tensiuni cu China, relatează AFP.
În noiembrie, Sanae Takaichi a sugerat că Tokyo ar putea interveni militar în cazul unui atac asupra Taiwanului, asupra căruia Beijingul revendică suveranitatea, provocând furia puternicului său vecin, potrivit AFP.
Ca răspuns, Beijingul şi-a sfătuit cetăţenii să nu călătorească în Japonia şi şi-a înăsprit restricţiile comerciale, relatează AFP.


















































Opinia Cititorului