Cetăţeni din ţări terţe expulzaţi de către SUA au fost deportaţi în Kosovo, în baza unui acord încheiat în iunie, anunţă premierul kosovar Albin Kurti, care se află în dificultate atât pe plan intern, cât şi în relaţia cu aliatul său tradiţional american, potrivit AFP.
Kurti a transmis că ţara îi primeşte „pe cei pe care Statele Unite nu-i vor pe teritoriul american” şi „Dacă nu mă înşel, unul sau doi dintre ei sunt deja aici”, fără să facă vreo precizare cu privire la data sosirii, naţionalitatea sau locul în care se află cei deportaţi, a mai transmis AFP.
Conform sursei citate, deportările au loc în baza unui acord, adoptat într-o şedinţă a guvernului kosovar în exerciţiu, în iunie, pe o perioadă de un an, cu privire la 50 de persoane. Scopul este acela de a le facilita întoarcerea în deplină siguranţă în ţara lor de origine, a spus atunci Kurti.
Cetăţenii din Kosovo se prezintă, cu mândrie, drept cel mai proamerican popor din lume, a relatat AFP, steagurile americane fiind prezente peste tot în capitala Priştina.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 18:26)
Mare branza,
pro-europenii Nicusor-Bolojan,
vor primii imigranţi expulzaţi din statele "babane" din UE,
cu sutele de mii,ca sa fim simpatici la sefii de la Bruxelles.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.12.2025, 20:40)
în urbea Feleacului, Clujului domnului Boc - de dreapta - umblă rîia, ciuma și lepra ca într-un mic talcioc de Crăciun !
E biblic ! cît poate decădea România !
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2025, 11:10)
Biblic nu e ca s-au imbolnavit unii chiar si de lepra, mai ales cazuri izolate fiind, biblica e rautatea ce a pus stapanire pe lume.
Ca asta este cauza distugerilor din timpul potopului , sodoma, gomora, apocalipsa, oamenii erau rai. Vedem cata ura e on line ceva de groaza. Stam pe marginea prapastiei.
Si Biblia si psihologia spun acelasi lucru: lipsa empatiei(iubirea fata de Dumnezeu si aproapele)=raul.
mecanismul e acelasi, in perioade de prosperitate, oamenii devin materialisti, egoisti, mandrie(cine sunt eu), lipsa moralitate(am dreptul sa fac orice, mi se cuvine orice), smecherism, decadere morala, coruptie, destramare coeziune sociala , pierdere sens comun, automat prosperitatea scade ca nimeni nu mai trage la caruta comuna, criza , judecata. Renasterea curata.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2025, 11:50)
Cum am constientizat eu lucrurile, se mai poate schimba dar:
-esenta a ceea ce suntem toti e iubire; citat Biblie Ioan 4:16
„Dumnezeu este iubire; cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.”
-nimeni nu ne poate da iubire nimeni nu ne poate lua iubirea, e esenta a ceea ce suntem nu se da nu se ia, a da, a lua sunt concepte de ego, sufletul, constiinata nu vrea nimic ea doar este. Psalmii 46:10
„Încetați și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” Ce inseamna incetati, nu mai gandi nu ego, no mind, doar suflet. si vei sti.
- sufletul este o parte din noi, cealalta parte e egoul, corpul, personalitatea.
Sufletul, constiinta nu vrea nimic, nu are timp, e in afara timpului, e imateriala, e conectata cu tot, nefinita, e iubire, curiozitate, fericire(ca si copiii mici), fara griji fara dorinte, fara stresul timpului , e eterna, blanda, calma, pace ca un miel- „Eu sunt Cel ce Sunt.” pur si simplu. Cine traieste (bine mai intai trebuie constientizare, "awakening", dar se face nu-i o problema imposibila), numai pentru suflet in mare parte, e intr-o stare continua de iubire si impacare, conectare cu tot, dar, nu doreste nimic, totul se opreste pt ca este deja perfect ca sa spun asa. Doar stai si razi ca idiotul fara motiv ca si budha.
Cealalta parte din noi e ego ul personalitatea, trupul. El e finit, separat, niciodata multumit, vrea tot felul, e agresiv, competitioneaza cu altii , se defineste ptin cuceriri, realizari, titluri, posesii, nevoia de a fi superior, e efemer si subordonat timpului. „De unde vin certurile și luptele dintre voi? Nu vin ele din poftele voastre care războiesc în trupurile voastre?
Voi doriți și nu aveți; ucideți și invidiați și nu puteți dobândi; voi vă luptați și războiți.” Din ego vin, trup.
Cine traieste doar din ego, taiat de divin de iubire, sau incostient la esenta lui e vesnic nemultumit, vesnic cauta si nu gaseste, pt ca ce-i lipseste e chiar in interior, exact unde evita sa se uite. citat Biblie , sunt mai multe „Pustiu, pustiu, totul este pustiu… Omul aleargă după vânt.
Toată înțelepciunea, toată munca, toate bogățiile lumii nu aduc mulțumire, căci cine se mulțumește doar cu ele nu cunoaște adevărata valoare a sufletului.”
Deci omul =trup, ego+suflet, duhul lui Dumenzeu e in noi. „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care L-ați primit de la Dumnezeu?”
Concluzia, trupul fara suflet=templu gol, dar si sufletul are nevoie de trup de ego ca asa devii utile societatii altfel dispare dorinta de a face orice, ori Isus a aratat clar ca , calea nu este sa te izolezi in munti traind fericit pana mori, ci sa fii util societatii pana la extrema pe care a facut-o El ca s-a sacrificat constient pentru omenire. Nu ne-a dat permisiunea de a fi rai, egoisti, a spus clar „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor da pe deasupra. Adica, trup-suflet, prieteni, simbioza, dar sufletul trebuie sa conduca, el este iubire, curiozitate, pace, multumire, conexiune cu tot, trupul , ego, necesar el da dorinte, fara el nu poti conduce masina, imbratisa sau etc, si nici nu ai vreo dorinta de a face ceva.
Deci viata traita cu scop, dar condusa de imparatia lui Dumenzeu care e in noi.
Cand uitam de asta, sa fim buni si blanzi unii cu altii, calm, rabdare, unitate, boom destramare sociala, razboaie, ura , dezbinare, invidie , lacomie, potopul, sodoma gomora, apocalipsa, purificare colectiva prin foc sau apa.