Kremlinul a spus că Rusia este deschisă investiţiilor străine, pe fondul unor dezvăluiri privind planul de pace al lui Trump

A.B.
Internaţional / 11 decembrie 2025

Kremlinul a spus că Rusia este deschisă investiţiilor străine, pe fondul unor dezvăluiri privind planul de pace al lui Trump

Kremlinul anunţă joi că Rusia este deschisă investiţiilor străine, în urma unor dezvăluiri ale cotidianului The Wall Street Journal (WSJ) potrivit cărora planul de pace al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina ar include propuneri majore privind investiţii în sectorul pământurilor rare şi al energiei ruseşti, relatează presei internaţionale, de la care transmitem cele ce urmează.

Publicaţia americană scrie că aceste elemente apar în anexele planului de pace transmis în ultimele săptămâni către lideri europeni. Documentele ar prevedea, între altele, restabilirea fluxurilor energetice ruseşti către Europa şi folosirea activelor suverane ruse blocate - evaluate la peste 200 de miliarde de dolari - de către instituţii financiare americane şi alte companii, pentru finanţarea unor proiecte în Ucraina.

Rusia este „interesată de investiţii străine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a comenta în detaliu informaţiile privind planul prezentat de WSJ.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. "restabilirea fluxurilor energetice ruseşti către Europa"

    stricå multe socoteli 

    1. Profitul e sfant,

      propaganda e pentru poporul pacalit,

      care poate genera,un profit si mai mare. 

    Pai parca “sanctiunile” il faceau beton pe mujic si era “overloaded” cu cererea de la descultii din BRICS:-)..cand colo mujicia e “costel” cu un picior in groapa:-)

    1. 1. desculții din BRICS se instalează confortabil la tine prin UE

      2. mujicu obține 20% din Slava ! 

    ...

    Trebuie ținut cont de faptul că în Alaska Trump și Putin au convenit planul politico-financiar al unei afaceri uriașe ruso-americane, cu perspectiva de a deveni ulterior o afacere ruso-chinezo-americane. În care americanii dau bani, tehnologie și cedează tot spațiul geopolitic situat în afara emisferei vestice (Europa fără UK, Groenlanda și Islanda, Asia fără Japonia, Filipine, Australia și Noua Zeelandă, Africa în totalitate). Rușii preiau conducerea Europei - care pentru americani deocamdată înseamnă doar costuri și riscul de a fi împinși într-un conflict nuclear apocaliptic de vreun fanatic politic de tipul Kaja Kallas sau Liz Truss - iar cele două noi instituții globale (Shanghai Cooperation Organisation și BRICS+) vor coordona cooperarea și comerțul intercontinental. Rusia și China vor asigura accesul capitalului american la resursele Siberiei, la industria chineză și indiană, precum și la resursele încă misterioase ale Articii, dintre care este sigur coridorul nordic de navigație, etc. Alte centre regionale, precum India, Brazilia, Indonezia, Arabia Saudită, Iranul, Turcia, etc. vor alcătui o constelație de puteri regionale amicale, dar independente. Este un proiect uriaș, pe măsura orgoliului lui Trump și a trilioanelor gestionate de capitalul american. Buturuga mică, de care se agață vestul european deja emasculat financiar, economic, tehnologic și militar este desigur Ukraina.

    Conform înțelegerii (Anchorage, 2025) Ukraina este problema americanilor: ei au început-o (Nuland 2014), ei trebuie să o termine. Dacă o rezolvă rușii (militar) americanii pierd statutul de partener egal.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0929
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3442
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4978
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8542
Gram de aur (XAU)Gram de aur660.2411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb