La ce nu răspunde FMI: dacă povara datoriei nu mai poate fi acoperită din creşterea economică, atunci cât mai poate funcţiona lumea în organizarea de acum?

FMI şi Banca Mondială se reunesc la Bangkok într-o lume în care, în cinci decenii, datoria a crescut mai repede decât producţia, iar economia mondială are nevoie de tot mai multe investiţii pentru fiecare dolar de producţie suplimentară. Directoarea generală a FMI spune că guvernele nu se mai pot baza numai pe creşterea economică pentru a-şi rezolva problemele fiscale şi cere consolidare fiscală. BURSA consideră că faza de integrare a globalizării s-a încheiat: comerţul şi fluxurile de capital continuă, dar pe trasee împărţite între blocuri, iar ţările sărace suportă costul cel mai mare în raport cu economiile lor.

• În cinci decenii, datoria a crescut mai repede decât producţia

În 1974, datoria totală a lumii, publică şi privată, fără sectorul financiar, era de 108% din PIB-ul mondial: 80% datorie privată şi 28% datorie publică. În 2024 ajunsese la 235% din PIB, din care 143% datorie privată şi 93% datorie publică, după un vârf de 258% în 2020, arată baza de date a FMI privind datoria globală. Inclusiv în sectorul financiar, datoria mondială a ajuns la 365,5 trilioane de dolari în prima jumătate a anului 2026, circa 310% din PIB, potrivit Institutului de Finanţe Internaţionale (IIF).

Raportul dintre datorie şi PIB a scăzut după 2021 cu aproximativ 25 de puncte procentuale. IIF arată că scăderea vine din creşterea nominală a PIB-ului produsă de inflaţie, ”nu din reducerea reală a datoriei sau din consolidare fiscală".

La nivelul întregii economii, expansiunea creditului este sustenabilă numai dacă producţia creşte suficient pentru a acoperi principalul, dobânda şi un profit, iar rostogolirea unei datorii care nu îndeplineşte această condiţie o măreşte, arăta BURSA încă din martie 2014. Kristalina Georgieva, directoarea generală a FMI, spune acum că guvernele ”nu se mai pot baza numai pe rate de creştere mai mari pentru a rezolva problemele fiscale", potrivit Euronews.

• Pentru fiecare dolar de producţie nouă e nevoie de mai multe investiţii

În 2000-2007, lumea a investit în medie 23,7% din PIB, iar economia mondială a crescut cu 3,7% pe an, potrivit datelor Băncii Mondiale privind investiţiile şi creşterea economică. În 2022-2024, lumea a investit 25,9% din PIB, iar economia a crescut cu 3,1% pe an. Raportul dintre investiţiile anuale şi creşterea producţiei a urcat, astfel, de la aproximativ 6,4 la 8,4: pentru fiecare dolar de producţie anuală în plus au fost necesari aproximativ 6,4 dolari investiţi în prima perioadă şi aproximativ 8,4 dolari în a doua.

Calculul este o aproximare la nivelul întregii economii mondiale. Nu măsoară câştigul investitorilor, include investiţiile care doar înlocuiesc echipamentele uzate şi depinde de faza ciclului economic în fiecare perioadă. Arată însă o eficienţă aparentă mai redusă a investiţiilor: lumea a avut nevoie de mai multe investiţii pentru fiecare dolar de producţie nouă decât acum două decenii. IIF constată, separat, în raportul din septembrie, că ”utilitatea marginală a datoriei suplimentare scade".

• Creditul plăteşte tot mai mult datorii vechi

Când integrarea economică a redus diferenţele de randament dintre pieţe, creditul încetează să finanţeze în principal producţia nouă şi ajunge să finanţeze tot mai mult refinanţarea datoriei existente, susţinerea cererii şi a valorii activelor, arată Teoria dobânzii (Editura BURSA, 2026). O parte din credit finanţează în continuare investiţii productive, dar faptele de acum corespund acestei explicaţii. Costul mediu al împrumuturilor pentru ţările G7 este la cel mai ridicat nivel de la jumătatea anului 2008, iar cheltuielile anuale cu dobânzile sunt cu aproape 85% mai mari, arată IIF. Dobânzile plătite de guvernele economiilor avansate depăşesc cheltuielile mondiale estimate pentru inteligenţa artificială (2.600 de miliarde de dolari) şi pentru apărare (3.100 de miliarde de dolari). Ţările în curs de dezvoltare datorează creditorilor externi aproximativ 400 de miliarde de dolari în 2026, iar o treime reprezintă dobânzi, potrivit Băncii Mondiale, citată de BURSA. România are de refinanţat aproximativ 83,9 miliarde de euro din principalul datoriei publice în 2027-2030, potrivit BURSA, adică împrumuturi noi pentru scadenţe vechi.

• Cum se mai poate reduce povara datoriei

Dacă creşterea economică nu ajunge, povara datoriei se mai poate reduce în patru feluri, toate folosite în istorie. Unele reduc suma datorată, altele doar valoarea ei reală sau raportul ei faţă de PIB, iar fiecare are un cost pe care îl suportă cineva.

Primul fel este excedentul bugetar primar menţinut ani la rând: statul încasează mai mult decât cheltuieşte, fără a socoti dobânzile. Costul îl suportă contribuabilii şi cei care primesc bani de la buget. FMI cere această cale, dar Georgieva spune că ”nu observăm acţiuni decisive în economiile avansate cu datorii mari", potrivit BURSA.

Al doilea fel este inflaţia, ce reduce valoarea reală a datoriei. Costul îl suportă deponenţii şi cei cu venituri fixe. Potrivit IIF, aceasta este calea prin care raportul dintre datoria mondială şi PIB a scăzut după 2021.

Al treilea fel sunt dobânzile ţinute sub nivelul inflaţiei. După al Doilea Război Mondial, când datoria publică era la nivelul de acum, această cale a redus datoria Statelor Unite şi a Marii Britanii cu 3-4% din PIB pe an, în medie, arată studiul economiştilor Carmen Reinhart şi Belen Sbrancia. Costul l-au suportat economisitorii. Astăzi băncile centrale fac opusul: Georgieva a calificat drept ”extrem de adecvate" majorările recente de dobândă ale Rezervei Federale americane, Băncii Centrale Europene şi Băncii Japoniei.

Al patrulea fel este restructurarea datoriei sau încetarea plăţilor. Costul îl suportă creditorii. Este subiectul pe care îl discută acum reuniunea de la Bangkok.

• Lumea se împarte în blocuri

Teoria dobânzii interpretează fărâmiţarea economiei mondiale ca modul prin care sistemul creditului îşi reface diferenţele de randament, după ce integrarea le-a redus: prin bariere comerciale, regimuri de reglementare divergente, sancţiuni şi blocuri economice. Datele arată că fărâmiţarea există şi că trece în interiorul blocurilor; ele nu dovedesc singure cauza pe care o propune teoria.

Statele Unite au impus în martie 2025 taxe vamale Canadei şi Mexicului, partenerii lor din acordul comercial nord-american, potrivit Agerpres. Fărâmiţarea se vede şi în poziţia celui mai mare acţionar al instituţiilor multilaterale: Trezoreria americană a anunţat că participarea sa la Bangkok urmăreşte ca instituţiile financiare internaţionale şi sistemul economic internaţional în ansamblu să promoveze interesele economice şi de securitate naţională ale Statelor Unite, potrivit Reuters.

Inteligenţa artificială creează noi diferenţe între ţări. Investiţiile în inteligenţa artificială se distribuie inegal, iar beneficiile se concentrează în câteva economii, a spus Georgieva, potrivit BURSA.

FMI a estimat costul fărâmiţării comerţului mondial, pe termen lung, la până la 7% din PIB-ul mondial, a declarat Georgieva în aprilie 2023, potrivit FMI.

• Ţările sărace suportă costul cel mai mare în raport cu economiile lor

”Statele membre mai sărace ale FMI şi ale Băncii Mondiale sunt în dificultate din cauza efectelor războiului din Iran", la care se adaugă creşterea dobânzilor din Occident şi o criză climatică agravată de El Niño, a declarat Kevin Gallagher, directorul Centrului pentru Politici de Dezvoltare Globală al Universităţii din Boston, potrivit AFP.

Pierderile de bunăstare provocate de închiderea Strâmtorii Ormuz sunt de 10 până la 20 de ori mai mari în Asia de Sud, Africa Subsahariană şi o parte a Orientului Mijlociu decât în economiile avansate, cu excepţia ţărilor exportatoare de petrol, estimează Institutul Kiel pentru Economie Mondială. Economiile în curs de dezvoltare plătesc mai scump motorina şi îngrăşămintele şi se împrumută la dobânzi ridicate, a spus Ajay Banga, preşedintele Băncii Mondiale. Cele mai mari revizuiri în jos ale prognozelor FMI vor privi ţările afectate de război, a anunţat Georgieva. Dintre cele 119 ţări cu venituri mici şi medii care au evaluări de credit, 75 se aflau, în martie 2026, în dificultate de plată a datoriei sau prezentau un risc semnificativ în acest sens, arată Centrul pentru Cercetare Economică şi Politici (CEPR).

• Ce poate face reuniunea de la Bangkok

Instrumentele reuniunii sunt cunoscute: ajutoarele de criză ale Băncii Mondiale, de 50-60 de miliarde de dolari şi până la 100 de miliarde dacă situaţia se înrăutăţeşte, operaţiunile de înlocuire a datoriilor scumpe cu finanţări mai ieftine, restructurarea datoriilor suverane şi recomandările FMI de consolidare fiscală. Toate privesc împărţirea pierderilor. ”FMI şi Banca Mondială nu răspund nevoilor de acum", spune Gallagher, potrivit AFP. Restructurarea datoriilor decide cine suportă pierderea: creditorii privaţi, instituţiile multilaterale sau statele creditoare. Mai pot instituţiile multilaterale să împartă pierderile prin cooperare, dacă cel mai mare acţionar al lor declară că urmăreşte în primul rând interesul naţional?

Reuniunea nu poate readuce lumea la integrarea de dinainte. Teoria dobânzii arată că, într-o fază de fărâmiţare, cooperarea globală tinde să devină formală, iar faptele de la Bangkok corespund acestei descrieri: Trezoreria celui mai mare acţionar spune explicit că participarea sa urmăreşte promovarea intereselor americane. Reuniunea poate cel mult să decidă cât din pierderi rămâne la creditori şi cât trece asupra ţărilor sărace.

• Întrebările la care FMI nu răspunde

FMI analizează sustenabilitatea datoriei fiecărei ţări, dar nu spune cât timp mai poate funcţiona lumea cu o datorie care creşte mai repede decât producţia. Japonia arată că o datorie publică foarte mare, de circa 230% din PIB, potrivit BURSA, poate fi purtată decenii la rând, cu două condiţii: dobânzi aproape de zero şi creditori aflaţi în mare parte în propria ţară. Prima condiţie nu mai este îndeplinită nici în Japonia: Banca Japoniei urcă dobânzile, iar randamentul obligaţiunilor japoneze pe 10 ani este la cel mai ridicat nivel din 1996, potrivit Georgievei, citată de Euronews.

Inteligenţa artificială poate schimba răspunsul în ambele sensuri. Dacă aduce creşterea de productivitate pe care o aşteaptă pieţele, creşterea economică ar putea acoperi din nou o parte mai mare din povara datoriei. Georgieva avertizează, însă, că o dezamăgire a pieţelor privind rezultatele inteligenţei artificiale ar putea deveni un ”şoc major", potrivit BURSA. Dacă povara datoriei nu mai poate fi acoperită din creşterea economică, iar dobânzile nu mai sunt ţinute jos, cât mai poate funcţiona lumea în organizarea de acum?

Teoria dobânzii nu presupune că sistemul creditului se reface la nesfârşit prin fărâmiţare. Ea numeşte trei situaţii în care refacerea eşuează: când nici fărâmiţarea maximă nu mai creează diferenţe de randament care să acopere costul capitalului; când fărâmiţarea ridică costurile finanţării cel puţin la fel de repede cum creează oportunităţi; şi când plata datoriei depăşeşte puterea veniturilor de a susţine credit nou. Faptele prezentate aici privesc toate cele trei situaţii. Costul împrumuturilor ţărilor G7 este la cel mai ridicat nivel din 2008, iar pentru fiecare dolar de producţie nouă e nevoie de mai multe investiţii decât acum două decenii. FMI estimează costul fărâmiţării comerţului la până la 7% din PIB-ul mondial. Dobânzile plătite de guvernele economiilor avansate depăşesc cheltuielile mondiale pentru inteligenţa artificială, iar 75 din 119 ţări cu venituri mici şi medii au dificultăţi cu plata datoriei. Datele de azi sunt compatibile cu apropierea de aceste limite, dar nu permit încă măsurarea distanţei până la pragurile de blocaj.

Un element decisiv al răspunsului, în interpretarea Teoriei dobânzii, este locul unde sistemul creditului mai găseşte randamente suficiente pentru a plăti dobânzile. Fărâmiţarea a trecut de la scara mondială la scara blocurilor şi a început să treacă în interiorul blocurilor, către scara naţională. Când va ajunge la scara naţională, unde va mai găsi sistemul creditului cu dobândă diferenţele de randament de care are nevoie ca să funcţioneze?