Libra Internet Bank a acordat o finanţare de 33,5 milioane de lei companiei Voltacom DOL, pentru construcţia proiectului CEM Calafat, un parc fotovoltaic amplasat în judeţul Dolj, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Libra Internet Bank.
Aproximativ 18 milioane de lei din valoarea creditului au fost puse la dispoziţie de către bancă prin intermediul componentei de Sustenabilitate a programului InvestEU, iar Voltacom DOL a beneficiat pentru acest proiect şi de fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform comunicatului de presă.
Parcul fotovoltaic include aproximativ 30.000 de panouri, montate pe o suprafaţă de peste 24 de hectare. Capacitatea instalată este de 24,8 MW, iar capacitatea de injectare în reţea este de 19,55 MW, suficientă pentru a acoperi consumul de energie al aproximativ 10.000 de locuinţe, potrivit Libra Internet Bank.
„La Libra Internet Bank avem o expertiză solidă în finanţarea proiectelor de energie verde şi recunoaştem rapid oportunităţile valoroase. Ne bucurăm să susţinem Voltacom DOL în dezvoltarea acestui parc fotovoltaic, printr-o soluţie care demonstrează flexibilitatea şi capacitatea noastră de a adapta produsele de creditare la nevoile clienţilor. Totodată, acest proiect reprezintă un exemplu clar despre cum finanţarea prin componenta de Sustenabilitate a programului InvestEU permite reducerea costurilor de investiţii şi o implementare accelerată a proiectelor cu impact pozitiv asupra mediului”, a declarat Cosmina Ţepeluş, Director Divizia Corporate Libra Internet Bank, potrivit comunicatului de presă.
„Dezvoltarea unui proiect energetic de această dimensiune presupune un efort investiţional considerabil şi existenţa unor parteneri financiari care înţeleg specificul şi perspectivele sectorului energetic. Mulţumim Libra Internet Bank pentru încrederea acordată companiei Voltacom DOL şi pentru contribuţia importantă la realizarea proiectului CEM Calafat. Acest parteneriat demonstrează modul în care finanţarea bancară şi capitalul privat pot contribui împreună la modernizarea infrastructurii energetice a României”, au declarat Babici Pavel Bogdan şi Mihai Prundianu, dezvoltatorii CEM Calafat, se arată în comunicatul de presă.
Parteneriatul dintre Voltacom DOL şi Libra Internet Bank are perspective de extindere prin viitoare investiţii ale grupului în judeţul Dolj. Printre proiectele aflate în pregătire se numără dezvoltarea unei instalaţii de stocare de 20 MW/80 MWh, care va permite acumularea energiei şi livrarea acesteia în funcţie de necesităţile sistemului energetic şi de condiţiile pieţei, potrivit Libra Internet Bank.
Libra Internet Bank susţine companiile care investesc în energie verde, oferind consultanţă tehnică şi juridică, analiză de fezabilitate şi flexibilitate în alegerea strategiei comerciale, fără a impune existenţa unui Power Purchase Agreement. De asemenea, finanţările pot fi garantate prin componenta InvestEU-Sustenabilitate, cu până la 70% acoperire indiferent de locaţie, dobândă redusă şi credite în lei sau euro de până la 20 de milioane de lei, conform comunicatului de presă.

















































Opinia Cititorului