Compania LT.Wealth anunţă, într-un comunicat remis redacţei, că a lansat prima cercetare amplă din România care analizează în profunzime relaţia românilor cu investiţiile, pe baza unui eşantion de 10.000 de respondenţi. Studiul scoate la iveală barierele psihologice şi culturale care limitează construirea de avere, arătând că aversiunea faţă de pierdere şi nevoia profundă de siguranţă sabotează deciziile financiare esenţiale. Astfel, potrivit sursei citate:
„În România, investiţiile pornesc mai degrabă din nevoia de siguranţă şi sunt privite cel mai adesea ca mijloc de libertate şi autonomie, decât ca mijloc de prosperitate pe termen lung susţinut prin investiţii constante şi active. Astfel, pentru mulţi români cu vârste cuprinse între 30 şi 40 ani, obiectivul final al investiţiilor este concordant cu conceptul FIRE (Financial Independence, Retire Early), respectiv independenţa financiară şi eliberarea de presiunea muncii, nu cu creşterea continuă a averii.
Din această perspectivă, românii au tendinţa de a alege ca domeniu investiţional ceea ce le este familiar, tradiţional, sigur, chiar dacă randamentele nu sunt competitive şi rezultatele nu se concretizează în ideea de prosperitate, de fapt. Astfel, pe primul loc în preferinţe se află în continuare domeniul imobiliar, ales din raţiuni emoţionale şi culturale, ca resurse în caz de catastrofă, acesta fiind legat de ideea de moştenire sau păstrare a valorii, nu de optimizare a randamentului. În acelaşi context, asigurările, de exemplu, care au componenta de economisire sau investiţie, de asemenea folosite de români în număr mare, nu sunt percepute de aceştia ca investiţii, ci tot ca o «o formă de protecţie ».
Acestea sunt doar câteva dintre concluziile preliminare ale unui amplu studiu de cercetare iniţiat de LT.Wealth, despre talentele financiare şi comportamentele investiţionale ale românilor. Bazată pe o metodologie care include atât instrumente de măsurare calitativă, cât şi cantitativă, cercetarea reprezintă un demers unic în România. Implementat în prima etapă de sociologul Carmen Voinea, urmat de a doua etapă coordonată de compania IZI data, fondată de Silvia Luican, studiul este realizat pe un eşantion de 10.000 de români, care acoperă toate tipologiile de investitori privaţi şi explorează în profunzime corelaţia dintre profilul de personalitate şi comportamentele investiţionale. Studiul are ca obiectiv final o evaluare aprofundată a «talentului financiar» al românilor, sintetizând trăsăturile cognitive, emoţionale şi comportamentale relevante în acest context specific de business şi al relaţiei românilor cu banii.
Pe lângă convingerile şi percepţiile concluzionate mai sus, din aceste rezultate preliminare ale studiului aflat încă în derulare, reiese, de asemenea, că românii preferă «recompensele imediate in detrimentul celor viitoare», o percepţie ce poate fi sănătoasă în unele contexte, dar erodează disciplina investiţională pe termen lung”.
Aceeaşi sursă precizează:
„Nu în ultimul rând, studiul dezvăluie şi mecanisme psihologice adânci care stau la baza percepţiilor enumerate anterior. Această nevoie profundă de siguranţă răspunde unor mecanisme activate de frică, care sabotează intenţiile investiţionale, chiar şi atunci când există venituri disponibile. Una dintre cele mai puternice explicaţii pentru această ezitare este fenomenul numit l «loss aversion» (aversiunea faţă de pierdere), documentat iniţial de Daniel Kahneman şi Amos Tversky”.
Lucian Streche, fondatorul LT.Wealth, explică: „Când pierderea doare de două ori mai mult decât bucuria câştigului, e firesc ca investiţiile să nu devină o obişnuinţă. România nu duce lipsă de capital, ci de structură, claritate şi încredere. De aceea, LT.Wealth nu e doar un brand de consultanţă. Este o infrastructură de sprijin pentru cei care vor să creeze averi care durează”.
Sursa citată concluzionează: „Soluţia identificată de el constă, în primul rând, în educaţia financiară şi în ideea că versiunea modernă a acesteia trebuie să abordeze nu doar cunoştinţele tehnice, ci şi mecanismele mentale care ne sabotează din umbră. „Românii nu investesc pentru a prospera, ci pentru a se proteja. Iar această mentalitate - dominată de frică, familiaritate şi lipsă de încredere - generează portofolii suboptime, rezilienţă scăzută şi oportunităţi pierdute. Cele mai frecvente decizii investiţionale sunt ghidate nu de logică economică, ci de reflexe defensive: investiţiile în imobiliare sunt dominate de convingeri intergeneraţionale despre < siguranţă în caz de criză >, iar instrumentele moderne precum asigurările sau ETF-urile sunt percepute ca < prea complicate > sau < riscante >”, adaugă Streche.
Pentru implementarea soluţiilor în cadrul LT.Wealth, Lucian şi echipa sa pornesc de la două concluzii umbrelă edificatoare ale studiului: deciziile investiţionale sunt profund influenţate de contextul social şi relaţional al investitorilor şi deşi manifestă interes pentru dezvoltare financiară, mulţi investitori nu apelează la consultanţă specializată din lipsa de timp, încredere sau structură clară. Din aceste date rezultă un adevăr esenţial, punctat de fondatorul primului ecosistem integrat dedicat investitorilor din România: reţelele de încredere, accesul ghidat la informaţie profesională şi alinierea deciziilor cu propriul profil investiţional sunt esenţiale pentru creşterea inteligentă a capitalului personal”.
Opinia Cititorului