Secretarul de stat George Ciamba l-a primit astăzi pe Derek Feely, ambasadorul agreat al Irlandei la Bucureşti, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, potrivit unui comunicat de presă remis azi redacţiei.
Demnitarul român şi-a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Irlanda şi a urat succes ambasadorului Feely în exercitarea mandatului său de ambasador la Bucureşti.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali s-au felicitat pentru dialogul politic "foarte bun" dintre cele două ţări şi au evocat împreună o serie de oportunităţi pentru dinamizarea acestuia în perioada următoare. De asemenea, secretarul de stat George Ciamba şi ambasadorul agreat Feely au subliniat cooperarea româno-irlandeză de substanţă în domeniile economic şi cultural. Secretarul de stat român a remarcat "rolul determinant al comunităţii româneşti din Irlanda pentru consolidarea relaţiei bilaterale şi a mulţumit ambasadorului agreat Feely pentru deschiderea şi sprijinul acordat de autorităţile de la Dublin în vederea facilitării integrării cetăţenilor români în societatea irlandeză", precizează comunicatul.
Secretarul de stat român şi ambasadorul agreat al Irlandei la Bucureşti au abordat, de asemenea, şi "subiecte actuale ale agendei europene cu accent pe provocările cu care UE este confruntată în contextul evoluţiilor din vecinătatea sa, inclusiv conflictul din Ucraina şi problematica migraţiei".
De asemenea, cei doi oficiali au reiterat, "în contextul unor curente centrifuge care se manifestă în prezent la adresa construcţiei europene, sprijinul celor două state pentru respectarea principiilor fundamentale UE şi, în mod special, pentru libera circulaţie a persoanelor", mai arată sursa citată.