Opacitate privind fondurile pentru apărare; Cine câştigă miliardele din SAFE?

Comisia Europeană şi autorităţile de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că ţara noastră va primi 16,68 miliarde euro prin intermediul noului instrument financiar european SAFE (Acţiunea pentru Securitatea Europei), o sumă uriaşă prezentată ca investiţie strategică în apărare şi ca motor pentru economie. Declaraţiile oficiale au pus accent pe crearea de noi locuri de muncă şi pe consolidarea industriei naţionale de apărare, dar au evitat să prezinte un detaliu crucial: cetăţenii nu vor şti cine sunt companiile care vor încasa efectiv aceşti bani. Adică, ce companii vor primi efectiv cei 16,68 miliarde euro alocaţi de Bruxelles României prin SAFE.

Spre deosebire de alte programe europene, SAFE nu conţine în regulamentul său obligaţia de publicare a beneficiarilor finali. Instrumentul financiar a fost creat în baza articolului 122 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, un mecanism de urgenţă care permite Comisiei şi Consiliului să acţioneze rapid, dar care exclude Parlamentul European din procesul legislativ şi nu impune clauze clare de transparenţă. Această alegere juridică face ca decizia de a face publice sau nu informaţiile să fie lăsată la latitudinea statelor membre.

Contrastul cu Fondul European de Apărare (EDF) este izbitor. La acest fond, Regulamentul (UE) 2021/697, adoptat prin procedura legislativă ordinară, obligă Comisia să publice anual lista acţiunilor selectate şi numele beneficiarilor. În plus, articolul 38 din Regulamentul Financiar (UE, Euratom) 2018/1046 prevede expres că destinatarii fondurilor europene trebuie să fie făcuţi publici, ceea ce permite accesul la date prin sistemul oficial de transparenţă financiară al Comisiei. De aceea, în cazul EDF, companii precum Airbus, Leonardo sau ArianeGroup apar vizibil în registrele europene, iar presa şi societatea civilă pot urmări exact unde ajung banii.

În cazul SAFE, această garanţie lipseşte. Regulamentul său face trimitere la protejarea informaţiilor clasificate şi sensibile, dar nu include o obligaţie echivalentă de publicare a beneficiarilor finali. Rezultatul: România va primi suma record de peste 16 miliarde de euro, însă cetăţenii nu vor avea certitudinea că vor putea afla cine câştigă cu adevărat din această schemă. Într-un stat unde neîncrederea privind modul de cheltuire a banilor publici este cronică, faptul că Bruxelles-ul a ales să lase transparenţa la discreţia guvernelor este cel puţin problematic.

Astfel, în timp ce oficialii de la Bucureşti se felicită pentru succesul obţinut la Bruxelles, realitatea juridică arată altfel: SAFE nu obligă la publicarea beneficiarilor, pentru că a fost construit pe o bază de urgenţă (art. 122 TFUE), ocolind Parlamentul şi standardele obişnuite de transparenţă. În schimb, EDF a fost creat printr-un regulament cu putere legislativă deplină, unde articole clare - precum art. 38 din Regulamentul Financiar - garantează accesul public la informaţii.

Întrebarea este dacă Guvernul României va alege să lase cele 16,68 miliarde euro să circule în opacitate sau va trece dincolo de litera regulamentului SAFE, oferind voluntar cetăţenilor dreptul elementar de a şti cui sunt distribuiţi banii respectivi.

Menţionăm că Parlamentul European a dat în judecată Comisia de la Bruxelles privind instrumentul SAFE, cauză ce va fi judecată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul în care instanţa va constata că noul instrument încală legislaţia europeană, el va putea fi îmbunătăţit, inclusiv privind normele privind transparenţa, în trialogul ce va interveni între Comisie, Consiliul UE şi Parlamentul European.

Între timp, termenul limită pentru ca statele membre participante să prezinte Comisiei propunerile lor privind modul de cheltuire a miliardelor lor se apropie rapid: 30 noiembrie 2025. Nu se ştie însă dacă respectivele planuri sau propuneri vor fi făcute publice şi dacă vor putea fi analizate cu atenţie de mass-media sau de cetăţeni.