Imaginile din satelit publicate la jumătatea lunii februarie arată mii de ambarcaţiuni chineze dispuse în formaţiuni extrem de compacte în apropierea apelor administrate de Japonia, în Marea Chinei de Est, poziţionarea acestora fiind mult mai apropiată decât ar fi normal pentru activităţi de pescuit, relatează HotNews.
Potrivit datelor analizate, vasele, arborând pavilion chinez, au fost observate în mai multe rânduri la finalul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. Specialiştii citaţi în presa regională susţin că densitatea ridicată şi relativa lipsă de mişcare a navelor nu seamănă cu tiparele sezoniere obişnuite ale pescuitului comercial, notează sursa.
Zonele vizate includ apele din jurul Insulelor Senkaku, care sunt sub administraţie niponă, dar sunt revendicate de China, acestea reprezentând un punct sensibil al relaţiilor bilaterale de peste un deceniu. Autorităţile de la Tokyo nu au afirmat public că desfăşurarea ar fi coordonată direct de statul chinez, însă au descris amploarea fenomenului drept neobişnuită comparativ cu anii precedenţi, transmite HotNews.
Imaginile arată navele dispuse în grupuri compacte, coordonate, care se întind pe suprafeţe largi ale apelor disputate. Aceste tipare diferă de cele din sezoanele de pescuit anterioare, alimentând speculaţiile privind un posibil obiectiv strategic, au remarcat oficialii japonezi.
La scurt timp după apariţia imaginilor, autorităţile japoneze au anunţat reţinerea unei nave chineze suspectate că a încălcat legislaţia niponă privind pescuitul, după ce a pătruns în apele teritoriale. Căpitanul a fost dus la interogatoriu, marcând prima reţinere confirmată public în contextul actualei concentrări de nave, precizează HotNews.
Paza de coastă japoneză şi aeronavele de patrulare au intensificat monitorizarea zonei, emiţând avertismente radio atunci când ambarcaţiunile s-au apropiat de apele teritoriale. Deşi nu a fost comunicat un număr oficial al navelor implicate, autorităţile au descris activitatea drept una de mare amploare, conform sursei citate.
Disputa dintre Beijing şi Tokyo privind suveranitatea în jurul Mării Chinei de Est rămâne una persistentă. În ultimii ani, analiştii au semnalat utilizarea de către China a unor flotile de pescuit coordonate pentru a menţine o prezenţă constantă în ape disputate, fără a recurge la acţiuni militare directe, notează HotNews.
Această abordare, adesea descrisă drept tactică de „zonă gri”, presupune folosirea navelor civile alături de marina militară şi paza de coastă, pentru a consolida revendicările teritoriale şi a exercita presiune strategică, evitând totodată escaladarea într-un conflict deschis, transmite sursa.
Desfăşurarea actuală se remarcă prin amploare sa, mii de nave fiind vizibile pe imaginile din satelit, într-un spaţiu maritim şi politic deja tensionat, relatează HotNews.















































Opinia Cititorului