Mii de refugiaţi irakieni părăsesc Finlanda în mod voluntar

Adina Lateş
Internaţional / 12 februarie 2016

Mii de refugiaţi irakieni care au ajuns în Finlanda anul trecut au decis să-şi anuleze solicitările de azil şi să se întoarcă în ţară de bună voie, invocând motive familiale sau faptul că viaţa în ţara nordică foarte friguroasă i-a dezamăgit, transmite Reuters.

Deşi nu a primit la fel de mulţi refugiaţi ca Germania şi Suedia, Finlanda a înregistrat o creştere a numărului solicitanţilor de azil de aproape zece ori, de la 3.600 în 2014, la 32.500 în 2015.

Aproape două treimi dintre solicitanţii de azil de anul trecut erau irakieni tineri, dar mulţi dintre ei s-au răzgândit între timp, aşa că Finlanda va începe să organizeze zboruri către Bagdad de săptămâna viitoare pentru a-i transporta acasă. Zborurile charter vor transporta până la 100 de pasageri săptămânal atât timp cât cererea există.

Oficialii finlandezi susţin că în jur de 4.100 de oameni au renunţat până acum la solicitările lor de azil şi au estimat că numărul lor ar putea ajunge la 5.000 în următoarele luni.

"Copilul meu este bolnav, trebuie să mă întorc acasă', a spus Alsaedi Hussein, care şi-a cumpărat un bilet de la o mică agenţie din Helsinki. Şeful agenţiei, un somalez, a declarat că vinde 15-20 de bilete zilnic către Bagdad. 'Am fost ocupaţi aici în ultimele luni", a spus el.

Majoritatea irakienilor care au decis să revină în ţară le-au spus responsabililor din cadrul serviciilor de migraţie că vor să se întoarcă la familiile lor, dar unii şi-au exprimat dezamăgirea faţă de viaţa din Finlanda.

"Unii spun că condiţiile de viaţă şi procesarea lentă a cererilor de azil le-au înşelat aşteptările", a declarat Tobias van Treeck, responsabil de program în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

"Ei susţin că nu le place mâncarea de aici, că este prea frig sau că nu se simt bineveniţi în Finlanda. Sunt multe motive", afirmă managerul agenţiei de voiaj.

Aproape 80% dintre migranţii care se întorc acasă sunt irakieni. Numai 22 dintre 877 de sirieni şi 35 din 5.214 afgani care au solicitat azil în Finlanda au cerut să se întoarcă în ţara lor de origine.

Împreună cu celelalte state nordice, Finlanda a înăsprit recent politicile privind migraţia, solicitând de exemplu ca solicitanţii de azil majori să presteze anumite munci neplătite, aminteşte Agepres.

Ostilitatea faţă de migranţi a crescut şi ea în Finlanda, o ţară cu puţină experienţă în materie de migraţie de masă şi care se confruntă acum cu probleme economice.

"Numărul celor returnaţi creşte constant... Toţi solicitanţii de azil sunt informaţi despre opţiunile pentru repatriere voluntară şi despre asistenţa financiară disponibilă", a spus Paivi Nerg, un oficial de rang înalt din Ministerul de Interne. Totuşi, majoritatea irakienilor plătesc din banii lor biletul de întoarcere sau solicită ajutorul ambasadei irakiene din Helsinki.

Anul trecut guvernul finlandez şi OIM au furnizat ajutor financiar pentru 631 de solicitanţi de azil care au decis să revină în ţara de provenienţă şi se aşteaptă ca numărul lor să fie similar şi în acest an.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb