Ministrul Educaţiei, Daniel David, intenţionează să majoreze plata cu ora pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, dar şi să deblocheze posturile din întreg sistemul, potrivit news.ro.
„Miza mea fundamentală, alături de plata cu ora în preuniversitar, este deblocarea posturilor, pe care aş vrea să o obţinem de la început de an, pentru că educaţia a implementat măsurile de reformă şi nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări”, afirmă ministrul.
„În legătură cu plata cu ora, aceste măsuri ne-au asigurat salariile şi bursele până la sfârşitul anului. Sunt măsuri fiscal-bugetare fără de care n-am fi avut această situaţie. Evident că, dacă scade valoarea plăţii cu ora, şi motivaţia oamenilor să asume acele ore este mai scăzută. Cu toate astea, orele până la urmă au fost preluate, iar şcoala funcţionează. Asta ce înseamnă? Înseamnă că, pe măsură ce ne stabilizăm fiscal-bugetar şi începem să gândim bugetul pentru anul viitor, trebuie să vedem dacă valoarea plăţii cu ora nu poate fi modificată astfel încât să devină mai atractivă. Asta este opţiunea mea pe termen scurt”, a explicat ministrul Daniel David într-o intervenţie la Digi24.
Ministrul Educaţiei nu a precizat însă nici valoarea plăţii cu ora pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, nici data de la care ar urma să fie majorată aceasta.
„Am spus că este interesul meu pe termen scurt şi am spus că vom discuta când lucrăm pentru bugetul de anul viitor, de când putem face acest lucru şi în funcţie de indicatorii fiscal-bugetari pe care o să-i avem. Nu vă pot spune acum exact din ce lună şi cum, dar este printre primele măsuri pe care aş dori să le iau şi să le prindem în bugetul pe anul viitor, pe care o să începem să-l discutăm cândva din sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a precizat ministrul.
David a adăugat că, „văzând motivaţia mai scăzută”, va trebui crescută această valoare, „nu la nivelul la care a fost”, dar va trebui crescută „într-o logică educaţională”.
„Nu ştiu în acest moment cu cât, pentru că - încă o dată spun - când vom lucra la buget vom şti pe ce indicatori fiscal-bugetari discutăm. Sigur, pe mine mă va interesa să creez cu cât de mult pot pe bugetul de anul viitor, dar nu pot să vă spun cu cât în acest moment”, a subliniat ministrul.
Daniel David a explicat că a fost nevoie ca în vară să fie luate acele măsuri fiscal-bugetare ca să se „salveze salariile şi bursele”.
„Noi trebuie să înţelegem că salariul nostru este pentru opt ore pe zi. În varianta veche, salariul nostru nu era raportat la opt ore pe zi, ci, pur şi simplu numai la orele de predare, ceea ce nu este corect. Doar că prin această raportare suma este mai mică şi această valoare mai scăzută văd că nu este suficient de motivantă. Ăsta este motivul pentru care, când ne vom stabiliza fiscal-bugetar, voi încerca să creştem această valoare, dar ideea fundamentală pentru mine este să creştem salariul şi, odată crescut salariul, şi valoarea plăţii cu ora se va stabiliza. Rămân la ceea ce am spus în iulie, că salariul trebuie să se raporteze la tot timpul de lucru, şi nu doar la orele de predare”, a explicat David.
Ministrul Educaţiei a precizat că a avut o discuţie cu premierul Ilie Bolojan în care i-a spus „intenţia” sa în privinţa plăţii cu ora a profesorilor şi a rămas că vor discuta „concret„ când vor începe să lucreze la bugetul pe anul viitor şi vor vedea cât poate fi dus acest demers.
„Pentru mine, miza fundamentală, de exemplu, alături de plata cu ora în preuniversitar, este deblocarea posturilor, pe care aş vrea să o obţinem de la început de an, pentru că educaţia a implementat măsurile pe care a trebuit să le implementeze, astfel încât nu este corect cumva că am intrat în logica generală cu blocarea angajărilor în sistem, în condiţiile în care noi ne-am făcut reformele şi stăm în bugetul pe care îl avem. Nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări, mai ales că noi oricum va trebui să facem aceste lucruri şi în zona preuniversitară, şi în zona universitară”, a spus ministrul.
Acesta a menţionat însă că în acest moment nu sunt probleme în şcoli şi universităţi din cauza posturilor blocate.
„În filosofia mea, o dată ce noi ne-am făcut reformele pe care trebuia să le facem este momentul să avem o libertate mai mare decât alţii, care încă nu le-au făcut”, a conchis ministrul Educaţiei.




















































Opinia Cititorului