Ministrul spaniol al Apărării efectuează o vizită la Kiev pentru întărirea colaborării

I.O.
Internaţional / 21 aprilie, 21:35

Sursa foto: X / @Defensagob

Sursa foto: X / @Defensagob

Ministrul spaniol al apărării Margarita Robles a început marţi o vizită la Kiev în cadrul căreia va avea întâlniri cu oficiali ucraineni pentru a consolida cooperarea bilaterală şi a reafirma angajamentul Spaniei pentru „o pace justă şi durabilă”, transmite EFE.

Vizita subliniază intenţia Madridului de a continua sprijinul pentru Ucraina atât pe plan umanitar, cât şi în domeniul securităţii şi apărării, potrivit publicaţiei.

Miercuri, Robles urmează să aibă o întrevedere bilaterală cu ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, după discuţiile programate cu şeful Serviciului de Stat al Frontierelor, Valeri Vavriniuk, conform relatării EFE.

În aceeaşi zi, ministrul spaniol va depune flori la Zidul Amintirii din Piaţa Mihailivska din Kiev, un gest menit să onoreze rezilienţa şi angajamentul apărătorilor ucraineni în apărarea suveranităţii ţării, arată sursa citată.

Robles va primi Ordinul Prinţesa Olga în gradul III din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, ca recunoaştere a sprijinului militar şi umanitar acordat de Spania, precizează EFE.

Vizita are loc după deplasarea recentă a preşedintelui Zelenski la Madrid, unde s‑a întâlnit cu premierul Pedro Sanchez şi a fost primit de regele Felipe VI; atunci, guvernul spaniol a anunţat un pachet de sprijin militar pentru Ucraina, notează relatarea.

Madridul a anunţat că o parte din suma de un miliard de euro alocată anul acesta pentru ajutor militar va fi folosită pentru a creşte producţia comună în industria de apărare, în special pentru drone, radare şi rachete, conform publicaţiei.

După Kiev, Margarita Robles se va deplasa joi la Chişinău, în Republica Moldova, pentru o întâlnire cu ministrul apărării Anatolie Nosatîi, informează EFE.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb