Ministrul Transporturilor anunţă Modernizarea a 19 locomotive de 5100 kW va fi finalizată înainte de termen

I.O.
Miscellanea / 9 aprilie, 16:08

Ministrul Transporturilor anunţă Modernizarea a 19 locomotive de 5100 kW va fi finalizată înainte de termen

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a anunţat joi că contractul pentru modernizarea unui număr de 19 locomotive de 5100 kW va fi finalizat înainte de termen, transmite news.ro.

„Veşti bune despre CFR Călători! Contractul ce reprezintă modernizarea unui număr de 19 locomotive de 5100 kW va fi finalizat înainte de termen. Săptămâna viitoare, Softronic va livra locomotivele cu numerele 16 şi 17, pentru ca, până la finalul lunii mai, să fie gata şi ultimele 2 locomotive”, a declarat ministrul, potrivit relatării.

Şerban a precizat că locomotivele modernizate şi introduse în exploatare au demonstrat până acum performanţe tehnice bune şi un nivel ridicat de fiabilitate, iar el a felicitat compania Softronic pentru realizare, subliniind că aceasta dovedeşte capacitatea industriei feroviare româneşti de a răspunde cerinţelor tehnice.

Proiectul, demarat la începutul anului 2024, vizează modernizarea locomotivelor EA 5100 kW produse la Electroputere Craiova şi a fost descris de Softronic ca o provocare tehnică şi logistică, implicând reconstrucţia aproape totală a locomotivei; termenul iniţial de finalizare era anul 2026, notează news.ro.

Compania a explicat într‑un comunicat că modernizarea include utilizarea unui pachet de tracţiune asincronă deja testat pe peste 90 de locomotive Transmontana, implementarea unei structuri constructive certificate pentru condiţii variate de operare şi păstrarea doar a structurii centrale a şasiului, care a fost tratată pentru a primi un nou ciclu de viaţă. De asemenea, au fost integrate echipamente grele noi, transformator, invertoare şi sisteme de comandă, precum şi circuite şi conducte noi, conform relatării.

Posturile de conducere au fost reconstruite după modelul Transmontana, respectând standardele TSI şi oferind condiţii de lucru moderne pentru mecanici şi personalul de mentenanţă, mai arată news.ro.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2345
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5880
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1237
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.3024

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb