Miscellanea

17 aprilie 2022
"Chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească"

PAPA FRANCISC LA SLUJBA DE ÎNVIERE:"Chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească"

G.D.Miscellanea / 17 aprilie 2022

Papa Francisc a participat la Slujba de Înviere din Bazilica Sf. Petru, concentrându-şi atenţia asupra modului în care femeile Evangheliei ajută să întrezărească "primele raze ale zorilor vieţii lui Dumnezeu care răsare în întunericul lumii noastre" şi "ne învaţă să vedem, să auzim şi vestim Paştele de la moarte la viaţă".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Toţi beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi cei ai Măsurii 2, care nu şi-au depus în termenul prevăzut de contractul de finanţare raportul de progres, o pot face până pe 30 aprilie

MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI:Toţi beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi cei ai Măsurii 2, care nu şi-au depus în termenul prevăzut de contractul de finanţare raportul de progres, o pot face până pe 30 aprilie

S.B.Miscellanea / 14 aprilie 2022

Toţi beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi cei ai Măsurii 2, care nu şi-au depus în termenul prevăzut de contractul de finanţare raportul de progres, o pot face până pe 30 aprilie, conform modificărilor legislative care intră astăzi în...

Sorin Cîmpeanu

Şcolile vor avea câte un director în plus

O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 aprilie 2022

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va fi propusă instituirea funcţiei de director administrativ în şcoli, care să fie o punte de legătură cu autoritatea locală: "Directorul şcolii este cel care trebuie să fie motorul...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo