Nissan reduce producţia şi concediază mii de angajaţi

A.B.
Companii / 8 noiembrie

Sursa:Pixabay

Sursa:Pixabay

Nissan Motor şi-a revizuit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg.

Al treilea mare producător auto nipon se aşteaptă la un profit operaţional de 150 miliarde de yeni (975 milioane de dolari), faţă de un nivel estimat în iulie de 500 miliarde de yeni, şi previzionează vânzări de 12.700 miliarde de yeni, după ce anterior prognoza un nivel de 14.000 miliarde de yeni, ambele estimări fiind sub cele ale analiştilor.

Şi alte companii auto japoneze sunt afectate de scăderea vânzărilor de maşini noi, şi de concurenţa puternică de la Tesla şi producătorii de vehicule electrice (EV) din China, cum ar fi BYD Co. Revizuirea în scădere a previziunilor anuale este o lovitură pentru directorul general Makoto Uchida, care caută să îmbunătăţească profitabilitatea, în pofida declinului gradual al vânzărilor, potrivit Bloomberg.

Compania va diminua capacitatea de producţie cu 20%, va concedia pe plan global 9.000 de angajaţi şi va vinde aproximativ 10% din acţiunile pe care le deţine la Mitsubishi Motors, reducându-şi participaţia de la nivelul actual de 34%.

În trimestrul care s-a încheiat la 30 septembrie 2024, profitul s-a situat la 32 miliarde de yeni, în timp ce analiştii se aşteptau la 65 miliarde de yeni. În perioada similară din 2023 compania înregistrase un profit de 208 miliarde de yeni.

Nissan, la fel ca alţi producători auto importanţi, se confruntă cu dificultăţi în China, cea mai mare piaţă auto din lume. În iunie, compania anunţase că va opri producţia la fabrica din Changzhou în urma scăderii vânzărilor, informează Bloomberg.

Pentru actualul an fiscal, Nissan se aşteaptă la vânzări globale de vehicule de doar 3,65 milioane de unităţi, deoarece anticipează o cerere mai slabă în Statele Unite şi China. Acestea sunt cele mai mari pieţe ale companiei nipone, fiind responsabile pentru jumătate din vânzările globale în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2024.

În trimestrul care s-a încheiat la 30 septembrie 2024, vânzările globale ale Nissan au scăzut cu aproape 4%, la 1,6 milioane de unităţi, ceea ce pune sub semnul întrebării îndeplinirea obiectivului anual, menţionează Bloomberg.

Ţinta Nissan este ca, până la finalul deceniului, vehiculele electrice şi hibride să reprezinte 60% din vânzările sale globale, după ce în februarie 2023 obiectivul fusese stabilit la 55%.

Dintre cele 30 de noi modele ale Nissan din următorii trei ani, 16 vor fi electrificate. Compania vizează, de asemenea, o reducere de 30% a costurilor pentru viitoarea generaţie de vehicule electrice, astfel încât acestea să devină comparabile ca preţ cu vehiculele pe combustie internă până în 2030, conform Bloomberg.

Partenerul de alianţă al Nissan, producătorul auto francez Renault, şi-a menţinut estimările conform cărora pe ansamblul acestui an va realiza o marjă operaţională de cel puţin 7,4% şi un flux liber de numerar de 2,5 miliarde de euro, graţie noilor modele lansate, inclusiv modelul electric R5 şi noile SUV-uri Dacia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb