ONU a adoptat o rezoluţie privind tăierea surselor de finanţare ale jihadiştilor

Ioana Dogaru
Internaţional / 18 decembrie 2015

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi, cu unanimitate, o rezoluţie care vizează tăierea surselor de finanţare ale jihadiştilor, potrivit AFP.

Pentru prima dată, în vederea adoptării rezoluţiei la New York s-au deplasat miniştrii de finanţe ai celor 15 state din Consiliul de Securitate, precizează sursa citată.

Rezoluţia respectivă, un text tehnic de 28 de pagini elaborat în comun de SUA şi Rusia, vizează direct gruparea Statul Islamic, transmite France Presse.

Documentul cere ţărilor "să acţioneze într-o manieră energică şi decisivă pentru a tăia fondurile şi alte resurse economice" ale Statului Islamic, printre care contrabanda cu produse petroliere şi cu artefacte, şi pentru a sancţiona "într-o manieră mai activă" sprijinul financiar acordat SI.

Ţările sunt invitate ca legislaţiile lor naţionale să considere finanţarea terorismului drept "o crimă gravă", chiar şi în absenţa oricărei legături cu un act terorist precis.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb