OVES Enterprise şi EDRONE pun bazele producţiei comune de drone militare în România

Z.B.
Companii / 28 iulie, 09:38

OVES Enterprise şi EDRONE extind colaborarea începută în primii ani ai războiului şi pun bazele producţiei comune de drone militare în România, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Parteneriatul reuneşte expertiza celor două companii în dezvoltarea şi producţia de drone şi marchează o nouă etapă a colaborării dintre OVES Enterprise şi EDRONE, care include producţia în România a unor sisteme autonome destinate industriei de apărare. Proiectul prevede deschiderea unei unităţi de producţie la Cluj-Napoca, integrarea tehnologiei Nemesis AI şi transferul proceselor şi know-how-ului necesare extinderii producţiei.

Colaborarea urmăreşte dezvoltarea în România a unei capacităţi industriale care să susţină atât cererea în creştere din România şi din alte state europene, cât şi necesarul actual al Ucrainei. Parteneriatul valorifică experienţa ambelor companii în dezvoltarea de drone şi sisteme autonome. OVES Enterprise contribuie cu tehnologiile proprii, inclusiv platforma Nemesis AI şi experienţa acumulată în dezvoltarea şi producţia de drone, iar EDRONE completează aceste capabilităţi prin experienţa operaţională şi know-how-ul dobândite în producţia de serie şi utilizarea sistemelor în condiţii reale de luptă. Împreună, cele două companii îşi propun să contribuie la consolidarea bazei industriale de apărare din România şi din Europa.

„Europa are nevoie de capacităţi proprii de producţie, iar România trebuie să îşi construiască un rol industrial real în acest ecosistem, nu să rămână exclusiv o piaţă de desfacere. Parteneriatul cu EDRONE aduce în România experienţă acumulată direct pe front, procese de producţie validate şi capacitatea de a scala rapid fabricarea unor sisteme deja testate în condiţii reale. Noi contribuim cu tehnologiile dezvoltate de OVES Enterprise - de la sisteme autonome şi inteligenţă artificială până la integrarea platformei Nemesis AI în dronele produse în România - astfel încât acestea să răspundă cerinţelor actuale de operare şi să susţină securitatea României şi a Europei”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Trei modele validate deja pe câmpul de luptă

În prima etapă, la Cluj-Napoca vor fi fabricate trei tipuri de drone militare: drone FPV, drone de interceptare şi drone de recunoaştere.

Primele unităţi fabricate în România sunt programate pentru toamna acestui an, când vor fi prezentate public şi vor intra în etapa de testare şi demonstraţii. Portofoliul produs la Cluj-Napoca poate fi extins ulterior până la 27 de modele, în funcţie de cererea pieţei şi de evoluţia programelor de apărare din România şi din celelalte state europene.

Dronele produse în România vor integra tehnologia Nemesis AI, dezvoltată de OVES Enterprise, inclusiv capabilităţi de identificare, clasificare, urmărire şi fixare a ţintelor, ghidaj terminal şi analiză situaţională. Integrarea inteligenţei artificiale urmăreşte reducerea timpului de reacţie, creşterea preciziei şi adaptarea sistemelor la cerinţele actuale ale operaţiunilor militare.

Întregul flux de fabricaţie, realizat în România

Unitatea de producţie din Cluj-Napoca este concepută pentru a acoperi întregul flux de fabricaţie, de la integrarea componentelor şi instalarea sistemelor dezvoltate de OVES Enterprise până la configurare, testare şi pregătirea pentru misiune. Dronele vor părăsi unitatea complet echipate şi pregătite pentru utilizare operaţională.

În prima etapă, parteneriatul vizează atingerea unei capacităţi de aproximativ 1.000 de unităţi pe lună. Echipa iniţială este formată din circa 30 de persoane, iar personalul local va beneficia de pregătire pentru procesele şi modelele introduse în producţie la Cluj-Napoca.

„Infrastructura necesară demarării activităţii este deja disponibilă, ceea ce permite pornirea producţiei fără o investiţie iniţială majoră. EDRONE asigură transferul proceselor şi al know-how-ului de fabricaţie, iar OVES Enterprise coordonează componenta locală, integrarea tehnologică şi adaptarea sistemelor la cerinţele beneficiarilor”, mai spune Mihai Filip.

Pe măsură ce comenzile şi programele de achiziţie se concretizează, cele două companii au în vedere extinderea capacităţii şi realizarea unor investiţii suplimentare în România.

„Experienţa ultimilor ani a demonstrat că viteza de dezvoltare, capacitatea de producţie şi adaptarea permanentă a tehnologiei sunt esenţiale în industria dronelor militare. Colaborarea cu OVES Enterprise ne permite să transferăm în România un model de producţie construit şi validat în Ucraina şi să îl combinăm cu tehnologiile dezvoltate de OVES Enterprise. România poate deveni astfel un punct important de producţie pentru piaţa europeană şi pentru Ucraina”, spune Viktor Yevpak, fondator şi CEO al EDRONE.

Capacitate mare de producţie

Pe termen mediu, cele două companii urmăresc dezvoltarea în România a unei capacităţi de 10.000 - 15.000 de unităţi lunar, în funcţie de comenzile primite şi de necesarul programelor de apărare.

Producţia locală permite fabricarea, integrarea şi testarea sistemelor în Uniunea Europeană şi contribuie la dezvoltarea unei baze industriale europene de apărare, capabile să răspundă mai rapid cerinţelor operaţionale şi să reducă dependenţa de furnizori din afara continentului, informează comunicatul.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb