Pakistanul a lansat atacuri aeriene în Afganistan

T.B.
Internaţional / 22 februarie, 09:45

Pakistanul a lansat atacuri aeriene în Afganistan

Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.

Ulterior, oficialităţi locale afgane au precizat că raidurile au ucis 18 civili, inclusiv copii, potrivit Reuters.

Loviturile au avut loc după ce guvernul de la Islamabad a pus o serie de atentate sinucigaşe cu bombe, în Pakistan, pe seama unor luptători care acţionează de pe teritoriul afgan, relatează Reuters.

Ministerul pakistanez al apărării susţine în comunicatul difuzat pe platforma X că deţine "dovezi concludente" potrivit cărora atentatele - care au avut loc inclusiv în luna dinaintea Ramadanului, sfântă pentru musulmani - au fost comise de talibanii din Pakistan, la ordinele conducerii acestora din Afganistan, conform Reuters.

Obiectivele de pe teritoriul afgan lovite ca ripostă au fost şapte tabere şi ascunzători ale teroriştilor, selectate pe baza unor informaţii secrete, mai arată comunicatul, potrivit Reuters.

Ministerul apărării de la Kabul, condus de talibanii afgani, a condamnat atacurile pakistaneze şi a avertizat că va urma o ripostă "adecvată şi proporţională", informează Reuters.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb