Parada militară de Ziua Naţională din Capitală a început

T.B.
Miscellanea / 1 decembrie, 11:07

Parada militară de Ziua Naţională din Capitală a început

Actualizare - Nicuşor Dan: „Să avem grijă de ţara asta şi de copiii ei”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, după aproximativ două ore petrecute printre oameni la finalul Paradei de Ziua Naţională de la Arcul de Triumf, că a fost impresionat de numărul mare de participanţi şi de mesajele primite. Şeful statului i-a invitat pe români „să continue să creadă în ţara asta, pentru că are un mare potenţial”.

„În primul rând, e o zi de sărbătoare azi, deci la mulţi ani tuturor românilor. Îi invit să continue să creadă în ţara asta, pentru că are un mare potenţial şi pe cei de aici, şi pe cei din diaspora. Am fost impresionat, ca şi anii trecuţi, de cât de multă lume a venit. Asta înseamnă că oamenii ţin la ţară”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat ce i-au transmis oamenii, preşedintele a spus că majoritatea l-au felicitat, dar a primit şi mesaje de responsabilitate:

„Unii mi-au transmis să am grijă de ţara asta şi în special de copii. Asta e important.”

Referindu-se la mesajul preşedintelui american Donald Trump, transmis cu ocazia Zilei Naţionale, Nicuşor Dan a subliniat caracterul strategic al relaţiei bilaterale: „Relaţia cu Statele Unite este o relaţie trainică, consolidată pe multe paliere şi e un gest firesc.”

Chestionat cu privire la faptul că România nu are ministru al Apărării după demisia lui Ionuţ Moşteanu, preşedintele a evitat o polemică, afirmând doar: „Domnul Miruţ este ministru interimar. Haideţi să nu stricăm sărbătoarea naţională.”

---

Actualizare - Parada militară de Ziua Naţională s-a încheiat

Parada militară de Ziua Naţională, ce a reunit aproximativ 3.000 de militari români şi străini din structurile NATO, în zona Arcului de Triumf din Capitală, s-a încheiat.

Au fost prezenţi la ceremonie preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, fostul preşedinte Traian Băsescu, mai mulţi membri ai Guvernului, reprezentanţi ai forţelor armate.

La începutul ceremoniei, şeful statului a depus o coroană de flori în memoria militarilor care au murit la datorie.

---

Actualizare - Avioanele militare de luptă nu vor mai survola cerul din cauza ceţii

Din cauza vremii, la paradă au decolat doar elicopterele, conform Antena3CNN.

Restul avioanelor militare de luptă nu vor mai survola cerul. La această oră, în Bucureşti este înnorat şi ceaţă.

---

Parada militară de Ziua Naţională, ce reuneşte aproximativ 3.000 de militari români şi străini din structurile NATO, a început în zona Arcului de Triumf din Capitală, relatează Agerpres.

Sunt prezenţi la ceremonie preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, fostul preşedinte Traian Băsescu, mai mulţi membri ai Guvernului, reprezentanţi ai forţelor armate.

Potrivit MApN, anul acesta, peste 2.900 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice (dintre care 60 în expoziţie statică) şi mai multe aeronave, participă la Parada Militară Naţională.

Lor li se alătură şi 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Din partea Grupului de Luptă NATO din România, naţiune-cadru fiind Franţa, sunt prezenţi la paradă 21 de militari francezi, 19 militari spanioli şi 10 militari belgieni.

În ceea ce priveşte vehiculele Grupului, vor defila trei tancuri Leclerc, trei vehicule blindate VBCI, trei Piranha (spaniole) şi un tun Caesar 155.

După încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcul de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14:30.

La 1 Decembrie 2025 se împlinesc 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Ce parada trista! Si de ce au fost mai multe trupe straine? Atentionare sa stam linistiti la locurile noastre?

    1. Numa' daca esti rusnac :)))

      A fost suficient!

      Cu conducatori TRADATORI ca Nicusor si Bolojan precum si cu USR, Romania, are un viitor SUMBRRU, cu tara vanduta de ei strainilor si cu poporul roman in saracit mai rau ca in orce timpuri de dupa 1989. Trebuie urgent demararea suspendarii si apoi a demiteri a saltimbancului de la trei coceni, cu alungarea lui balmajan din fruntea guvernului altfel romania cu astia in fruntea ei, nu isi mai reveni cat ei conduc.!

      Taci troll rusesc.

      De 35 de ani psd este la guvernare. 

      Iliescu, Roman, Nastase au vandut tara. 

      Toti priministrii care au fost la guvernare au devalizat-o si vandut-o.

      Asa este. Sunt bolnavi psihic, fara discernamant si fara prea multa scoala. Taratoarele perfecte.

      cine a pus mana pe toata fosta industrie a lui ceasca? FSN istii, fostii PCR isti.

      Cam exact cine baga azi bani in reclamele cu nostalgia comunismului, revolutia a fost o greseala.  

      ...

    ...

    1. „Sărăcia adevărată începe prin nemulțumire, căci nemulțumitului i se ia și ce are.”

    ...

    1. ...

    Nu este adevărat. Au fost avioane, dar de alea invizibile. Ceata a acoperit zgomotul. Au fost și hipersonice, dar nu le-a auzit nimeni, că sunt hipersonice.

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb