Percheziţii la sediul unei primării din judeţul Galaţi

A.C.
Anticorupţie / 6 octombrie 2017

Percheziţii la sediul unei primării din judeţul Galaţi

Ofiţerii DGA fac astăzi percheziţii la sediul Primăriei comunei gălăţene Braniştea din judeţul Galaţi, într-un dosar privind vânzarea ilegală a unui teren intravilan aflat în proprietatea localităţii, printr-o hotărâre de Consiliu Local, iar potrivit unor surse judiciare sunt vizaţi primarul, un consilier local şi cumpărătorul, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei, ofiţeri de poliţie judiciară fac vineri percheziţii la sediul Primăriei Braniştea, urmând să fie puse în executare trei mandate de aducere emise de către Tribunalul Galaţi pe numele a trei persoane. Acestea vor fi audiate în calitate de suspecţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Persoanele vizate au adoptat, cu încălcarea legii, o hotărâre de consiliu local prin care Primăria a aprobat vânzarea către unul dintre suspecţi a unui teren intravilan în suprafaţă de aproape 600 de metri pătraţi aflat în proprietatea comunei, informează sursa.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în acest caz sunt suspecţi primarul comunei Braniştea, Marian Adamache, consilierul local Grigore Iulian Dumbravă şi cumpărătorul terenului, Marian Cornel Ciobanu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb