ÎNCURCĂTURĂ DE MAŢE, ÎN DECIZIE DEFINITIVĂCurtea de Apel a anulat numirea administratorului Fondului Proprietatea
ADINA ARDELEANU, ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 octombrie 2012
• UPDATE 10:00: Instanţa a respins două cereri ale Franklin Templeton
Tribunalul Bucureşti a respins cererea Franklin Templeton (FT) de înregistrare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 11 din 27 iunie 2012 la Registrul Comerţului în data de 26 septembrie 2012, din motive procedurale; instanţa a decis că Fondul ar fi trebuit să folosească o procedură de înregistrare diferită, nu cea folosită ca urmare a recomandărilor primite din partea Registrului Comerţului, se arată într-un raport curent remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
-----
• Franklin Templeton spune că va continua să administreze Fondul
• Ioana Sfîrăială: "Lucrurile trebuie să revină la normalitate (n.r. situaţia anterioară Adunării din septembrie 2010)"
• Avocaţii independenţi de situaţie nu se pot pronunţa asupra efectelor deciziei Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010, prin care a fost modificat statutul, pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP.



















































