Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

PLASAMENTE ALTERNATIVEUnire, pur şi simplu

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Statuia generalului Mărdărescu, de la Cluj, de Valentin Tănase

Statuia generalului Mărdărescu, de la Cluj, de Valentin Tănase

Marius Tiţa

Aniversarea de 101 ani de la un eveniment este mai vie şi mai veselă decât cea a centenarului. La o sută de ani suntem copleşiţi de importanţa evenimentului, simţim o responsabilitate uriaşă, încercăm să fim la fel de puternici şi inteligenţi ca aceia care, cu un secol în urmă, au construit un moment istoric şi eroic. O dată este centenarul şi trebuie să facem ceva memorabil, cu această ocazie. Intrând mai adânc în istoria momentului începi să devii specialist şi admirator sincer, vorbeşti obsesiv despre aceste teme şi prietenii sunt uimiţi.

La 101 ani eşti deja un cunoscător scăpat de grijile copleşitoare de marcare a unui moment. Ai şi experienţă, ai acumulat cunoştinţe şi, cu siguranţă, te gândeşti deja să scrii o carte. Aşa s-a întâmplat şi cu Centenarul Marii Uniri a Româ­niei. Pentru Centenarul de acum un an nu s-a făcut mare lucru, iar anunţul că vom sărbători un secol scurs de la anul 1919 sau chiar 1920 ne-a relaxat eventualele procese de conştiinţă. Nici nu era o idee rea, măcar termenele amânate de anul trecut să fie băgate sub preş, cu sau fără jenă. Lucrăm în continuare chiar şi la Catedrala Naţională, singurul obiectiv finalizat de Centenar. Şi la statui încă mai lucrăm, mai ales la cele ce reprezintă personalităţi ale istoricului moment. Cel mai bun monument 1918 este, fără îndoială, statuia Generalului Berthelot de pe strada cu acelaşi nume, dată în folosinţă, adică dezvelită şi la timp, în noiembrie 2018. În rest, puţină inspiraţie şi multă aproximaţie, noroc cu plăcuţele indicatoare care ne spun despre cine este vorba.

Am putea considera că la 101 ani putem face orice, dar este doar parţial adevărat, vin din urmă fapte esenţiale pe care trebuie să le marcăm, mai ales la Centenar. Acum un secol, România ieşea din război întărită şi unită. La Est, dar şi la Vest se ridică regimuri comuniste inedite, din care lumea nu mai cunoscuse. Instalarea comunismului în Rusia ne lipsise de un aliat esenţial şi ne lăsase singuri în faţa Puterilor Centrale, ca să nu mai punem haosul agresiv ce se instalase dincolo de Nistru sau chiar de Prut. La Est, regimul lui Bela Kun, născut la Hodod, lângă Cehu Silvaniei, atacă pur şi simplu România şi armata sa. Răspunsul, ce a luat forma unei ofensive zdrobitoare, a fost rapid şi eficient. Armata română a ajuns la Budapesta, iar guvernul comunist fuge de la putere. După un secol vedem mai clar care era lucrătura geopolitică dejucată de români, adică unirea comunismului maghiar cu cel ruso-ucrainean, ca o săgeată ucigătoare ajunsă la doi paşi de inima Europei, de Viena. Culmea este că s-a derulat un uriaş efort diplomatic pentru a-i împiedica pe români să-şi continue ofensiva împotriva atacatorilor bolşevici.

La Cluj-Napoca a fost dezvelit, în acest an, la timp, dar cu mare reţinere, un monument care îl reprezintă pe generalul Gheorghe D. Mărdărescu, comandantul Trupelor Române din Transilvania, acum un secol. Din această poziţie a participat la operaţiunile împotriva armatei bolşevice ungare, până la eliberarea Budapestei şi înlăturarea regimului Bela Kun. În octombrie 1919, trupele româ­ne s-au retras din Ungaria, conform înţelegerilor aliate. În perioa­da 1922 - 1926, generalul Mărdărescu a fost ministru de război în guvernul României Mari. Statuia generalului care a condus armata română împotriva comunis­mului maghiar nu se află într-un loc central al Clujului sau Bucureştiului, aşa cum, la Londra, marii generali şi mareşali ai Imperiului au statui chiar pe Whitehall, bulevardul marilor ceremonii istorice şi militare. Toată stima pentru primarul Emil Boc, academicianul preşedinte Ioan-Aurel Pop şi generalul Nicolae Ciucă, actualul ministru al apărării, care au onorat cu înalta lor poziţie şi calda implicare extraordinarul eve­niment.

În 1936, la Budapesta, în faţa Ambasadei SUA era dezvelit monumentul unui falnic militar, cu pieptul bombat, mustăţi bismarckice, cu o cravaşă ţinută junkereşte la spate. Este generalul Band­holtz, Harry Bandholtz, Harry Hill Bandholtz, deci american, şi nu german. German din Schleswig-Holstein era tatăl său, generalul fiind născut în SUA. În 1919, generalul Bandholtz este trimis la Budapesta, ca reprezentant al SUA în comisia aliaţilor care înfrânseseră agresiva alianţă germano-austro-ungară. Este cunos­cut pentru fapte de arme precum oprirea a 135 de camioane româneşti care mutau cu forţa o fabrică maghiară, dar mai ales pentru oprirea, singur, înarmat doar cu o cravaşă, a militarilor români puşi pe jefuirea muzeului de artă din Budapesta, la 5 octombrie 1919. Problema este că singura sursă despre aceste evenimente este el însuşi, generalul singur cu amintirile şi fanteziile sale.

În 1920, la câteva zile doar după încetarea mandatului său în comisia militară aliată din Ungaria, generalul american cu nume german dă un interviu la Paris, pentru "The New York Times", în care îşi spune din nou povestea, acum un pic mai umflată, fiind vorba de o adevărată comoară de aur aflată în vizorul soldaţilor români. Dar, pe vremea aceea, aveam diplomaţie, nu glumă, iar românii fac scandal, demontează lucrătura. Departamentul de Stat american, adică Ministerul lor de Externe, trimite Legaţiei române din Washington o scrisoare în care nu se amestecă în afacerile interne ale României, ci, cu eleganţă diplomatică, dar şi fermitate, confirmă că ziaristul i-a atribuit generalului acele declaraţii gratuit şi fără aprobarea acestuia. De altfel, generalul însuşi, mai târziu, în memoriile sale, numite "nediplomatice", nici nu mai vorbeşte de comori de aur, ci doar de nişte obiecte de muzeu. La Budapesta, armata română descoperise clopote de la mănăstirile româ­neşti ce nu apucaseră să fie topite. Din păcate, jaful armatelor germano-austro-ungare pe teritoriul României, începând cu bisericile şi mănăstirile de pe Valea Jiului, este o realitate documentabilă. Chiar generalul american admite, în aceleaşi ciudate memorii, că reprezentanţii Muzeului Naţional al Ungariei erau de acord să restituie României o parte din obiectele ce proveneau din Transilvania, mai ales documentele din Biblioteca Academiei Române luate de trupele austro-ungare în timpul ocupaţiei Bucureştilor.

Un alt efect al maturizării discuţiei despre evenimentele epocale de acum un secol - un secol şi un an este apariţia pe piaţa obiectelor de colecţie a unei memorabilia legată de acestea. A apărut chiar şi o casă de licitaţii de astfel de obiecte, numită explicit chiar Historic. Prima lor vânzare, ţinută pe 30 mai trecut, s-a numit "Regalitatea Româneas­că. Istorie şi Valoare" iar a doua, ţinută în două şedinţe în luna iulie, a fost "Istoria româ­nilor". Au fost oferite, la preţuri accesibile, fotografii, documente, cărţi şi hărţi, manuscrise şi cores­pondenţă, cărţi de vizită, gravuri, toate "sfinţite" de faptul că au aparţinut sau reprezintă o personalitate care a fost implicată în lupta pentru unitatea românilor sau de subiectul pe care îl tratează.

Casa Artmark a avut, de asemenea, de-a lungul timpului, mai multe astfel de licitaţii, în care aflăm şi obiecte de artă dedicate regalităţii, unui subiect istoric sau Unirii, pur şi simplu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS