Politică

16 iulie 2020
Şefii Jandarmeriei scapă, momentan, de dosarul 10 august

DIICOT CLASEAZĂ, PARCHETUL GENERAL VERIFICĂŞefii Jandarmeriei scapă, momentan, de dosarul 10 august

George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 16 iulie 2020

Gabriela Scutea, procuror general: "Toate actele din dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic"  

Doru Mărieş, preşedinte Asociaţia 21 Decembrie 1989: "Procurorii militari, printr-o mârşăvie, au trimis acest dosar la DIICOT şi iată că s-a pierdut încă un an"

Marian Moroşanu: "Decizia DIICOT este o jignire la adresa victimelor din Piaţa Victoriei"

Decizia procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) prin care au fost clasate acuzaţiile aduse şefilor Jandarmeriei pentru intervenţia în forţă împotriva manifestanţilor paşnici din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, a iscat nemulţumire în rândul societăţii civile şi l-a găsit nepregătit pe procurorul general al României, Gabriela Scutea.

Şefa Ministerului Public a declarat ieri că nu a avut timp să citească atent cele 235 de pagini ale ordonanţei de clasare emisă de DIICOT, dar a ţinut să asigure cetăţenii că dosarul 10 august va continua să fie instrumentat de Parchetul Militar şi că ordonanţa respectivă va fi verificată din punct de vedere ierarhic de către Parchetul General.

Guvernul trebuie să dubleze alocaţiile copiilor

CCR:Guvernul trebuie să dubleze alocaţiile copiilor

I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 16 iulie 2020

Guvernul trebuie să găsească urgent resursele financiare necesare dublării alocaţiilor copiilor. Curtea Constituţională a respins, ieri, cu unanimitate de voturi, sesizarea formulată de PNL cu privire la legea prin care majoritatea parlamentară constituită în jurul PSD a respins Ordonanţa de Urgenţă 2/2020 prin care guvernul Orban amâna dublarea alocaţiilor copiilor.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
PSD vrea să cenzureze OMS

PSD vrea să cenzureze OMS

A.P.Politică / 16 iulie 2020

În cazul în care OMS declară că o situaţie este "urgenţă de sănătate publică" sau "pandemie", România nu poate dispune măsuri decât dacă urgenţa sau pandemia sunt "certificate" de către Comitetul Naţional pentru SItuaţii...

Verdictul decisiv pe pensiile de serviciu

Sorin Rosca StanescuPolitică / 14 iulie 2020

Sorin Rosca Stanescu

Ce sunt aceste pensii pe care Parlamentul le-a amendat? Sunt pensii speciale? Sau sunt pensii de serviciu? Ce va decide astăzi Curtea Constituţională a României în privinţa a zece mii de pensionari? Este o întrebare cheie. În funcţie de decizia...

Relaţiile franco-române: spre o nouă eră?

ZIUA FRANŢEIRelaţiile franco-române: spre o nouă eră?

Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în RomâniaZiarul BURSA #Politică / 14 iulie 2020

La această aniversare a Revoluţiei Franceze şi în acest an în care sărbătorim 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa şi România, în pofida unei ambianţe foarte sumbre, marcată de pandemia de COVID-19 şi de criza economică...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo