Rezervele de gaze naturale ale Uniunii Europene au scăzut la nivelul de 58% din capacitatea naţională pe fondul războiului din Iran şi al reducerii livrărilor, în timp ce Germania înregistrează un minim istoric de 47% din capacitatea de stocare şi refuză intervenţia de stat pe piaţa energetică, informează POLITICO.
Obiectivul european de stocare a fost redus de la 90% la 80% din capacitate după izbucnirea conflictului din Iran, însă nivelul actual al rezervelor se situează cu 16 puncte procentuale sub media ultimilor cinci ani şi reprezintă cea mai scăzută valoare din anul 2011. Firma de analiză energetică Rapidan estimează o creştere a rezervelor până la doar 65% din capacitate până în luna noiembrie în lipsa unor preţuri semnificativ mai mari, notează sursa citată.
Germania deţine peste 20% din capacitatea de stocare a blocului comunitar, iar abordarea bazată pe piaţa liberă încetineşte refacerea depozitelor germane şi creează riscuri de aprovizionare pentru statele vecine precum Austria, Elveţia, Italia şi Danemarca.
„Nivelurile de stocare nu sunt doar excepţional de scăzute pentru această perioadă a anului, ci sunt la un minim istoric”, a declarat Sebastian Heinermann, directorul general al asociaţiei germane a depozitelor de gaz INES, conform publicaţiei.
Ministerul German al Energiei refuză impunerea de achiziţii obligatorii de gaze către companiile energetice de stat SEFE şi Uniper.
„Este responsabilitatea companiilor şi a comercianţilor să umple instalaţiile de stocare pentru iarnă. Umplerea instalaţiilor de stocare sub conducerea guvernului ar constrânge şi mai mult piaţa gazelor şi ar determina o creştere şi mai mare a preţurilor. Situaţia aprovizionării în lunile următoare s-ar deteriora de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Energiei din Germania, transmite sursa citată.
Decizia de înlocuire a contractelor pe termen lung cu Rusia prin achiziţii pe termen scurt de gaz natural lichefiat expune cumpărătorii europeni la volatilitatea pieţelor internaţionale şi la concurenţa din Asia.
„Dacă începi să cumperi acum pentru a aduce stocurile la un nivel prestabilit politic, faci ca preţurile să crească acum pentru a te asigura că nu vei avea preţuri mai mari iarna, când va fi frig”, a declarat Laurent Ruseckas, analist senior în domeniul gazelor naturale la S&P Global, informează publicaţia.
Alte ţări europene au adoptat măsuri de sprijin energetic, iar Guvernul din Ţările de Jos a alocat suma de 1,2 miliarde de euro companiei de stat EBN pentru completarea rapidă a stocurilor. În Germania, compania SEFE menţionează o rezervare de 78% din capacitate şi consideră realizabil pragul de 70%, în timp ce reprezentanţii Uniper avertizează asupra dificultăţilor din procesul de umplere a depozitelor înainte de debutul sezonului rece, precizează sursa citată.














































Opinia Cititorului