Premierul Ilie Bolojan a primit o delegaţie de investitori formată din reprezentanţi ai J.P.Morgan

L.B.
Politică / 8 septembrie, 15:14

Premierul Ilie Bolojan a primit o delegaţie de investitori formată din reprezentanţi ai J.P.Morgan

Premierul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegaţie de investitori formată din reprezentanţi ai J.P.Morgan, ai unor companii cu capital străin şi ai unor instituţii financiare internaţionale, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern.

Conform comunicatului, discuţiile au avut loc în contextul situaţiei politice şi economice actuale din România şi au vizat, în principal, evoluţia finanţelor publice, perspectivele privind deficitul bugetar, costurile de finanţare ale statului, absorbţia fondurilor europene şi necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală şi a reformelor începute, pentru menţinerea stabilităţii fiscale şi a încrederii investitorilor.

Premierul Ilie Bolojan le-a mulţumit reprezentanţilor mediului de afaceri pentru colaborarea din ultimul an şi pentru încrederea acordată României prin investiţiile realizate.

Reprezentanţii companiilor au apreciat măsurile adoptate de guvern în ultimul an pentru reducerea deficitului bugetar şi controlul cheltuielilor publice, subliniind că rezultatele obţinute au contribuit la menţinerea încrederii investitorilor în economia României. Investitorii au subliniat însă că rezultatele obţinute până acum trebuie consolidate şi că predictibilitatea politicilor economice şi fiscale este esenţială pentru deciziile de investiţii pe termen mediu şi lung. În acest context, reprezentanţii mediului de afaceri şi-au exprimat preocuparea faţă de riscul ca schimbările de configuraţie guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor publice şi traiectoria de reducere a deficitului bugetar.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România are nevoie, cât mai rapid, de un guvern cu puteri depline şi de un premier responsabil, care să poată continua procesul de consolidare fiscală în anii următori şi reformele necesare pentru reducerea dezechilibrelor structurale.

Totodată, şeful Executivului a arătat că reducerea deficitului trebuie să continue prin controlul cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului de stat şi prioritizarea investiţiilor.

Un alt subiect important al discuţiei a fost absorbţia fondurilor europene din PNRR, în special a componentei de granturi.”Vom face toate eforturile pentru ca rata de absorbţie a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârşitul anului. Trebuie să valorificăm această resursă pentru investiţii şi pentru dezvoltarea economiei”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul României de a continua procesul de consolidare fiscală, de a reduce riscurile asociate finanţelor publice şi de a menţine dialogul constant cu investitorii, instituţiile financiare internaţionale şi partenerii europeni.

La întâlnirea de la Palatul Victoria, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, directorul general al Trezoreriei Statului din Ministerul Finanţelor, Ştefan Nanu, şi consilierul onorific al premierului, Ionuţ Dumitru.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb