PRESA BRITANICĂ: Prinţul William pare să facă apel la menţinerea Marii Britanii în UE

Adina Lateş
Internaţional / 17 februarie 2016

Capacitatea Marii Britanii de "a acţiona în comun cu alte state este esenţială" şi constituie "fundamentul" securităţii şi prosperităţii sale, a declarat marţi prinţul William, care astfel pare să susţină, conform presei britanice, menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană, informează France Presse.

"Într-o lume tot mai turbulentă, capacitatea noastră de a ne uni pentru a acţiona în comun cu alte state este esenţială. Este fundamentul securităţii şi prosperităţii noastre", a spus el într-un discurs la Ministerul britanic de Externe (Foreign Office).

"Ducele de Cambridge pare să-şi fi semnalat sprijinul pentru campania în favoarea menţinerii Marii Britanii în UE într-un discurs la Foreign Office", a susţinut Gordon Rayner, jurnalist politic al The Telegraph.

"Nu este vorba de Europa", a indicat totuşi un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, reşedinţa londoneză a prinţului William.

"De secole, Marea Britanie este o naţiune îndreptată spre exterior. Am încercat întotdeauna să explorăm ceea ce este dincolo de orizont (...) Avem o lungă tradiţie, de care suntem mândri, de căutare de aliaţi", a mai declarat prinţul William, în contextul intensificării negocierilor pentru menţinerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, înaintea unui summit european care are loc joi şi vineri la Bruxelles.

Dacă Marea Britanie va obţine la sfârşitul acestei săptămâni un acord cu partenerii săi europeni pentru a schimba termenii apartenenţei sale la UE, referendumul privind rămânerea sau nu în UE, prevăzut până la finele lui 2017, ar putea avea loc în luna iunie a acestui an, notează Agerpres.

Familia regală nu se implică în afacerile politice din Marea Britanie, însă unele declaraţiile ale reprezentanţilor ei sunt uneori interpretate ca luări de poziţie privind marile chestiuni de actualitate.

Astfel, în luna iunie a anului trecut, atenţionarea Reginei Elisabeta a II-a împotriva unei "divizări a Europei" a fost văzută ca un avertisment voalat privind implicaţiile unei ieşiri a Marii Britanii din UE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb