Preşedintele BCE cere liderilor UE să facă ceva, pentru că BCE nu mai poate face nimic

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat recent că liderii UE trebuie treacă la "acţiuni colective coordonate şi decisive" pentru consolidarea creşterii economice. Lagarde nu a precizat dacă acţiunile colective trebuie să se facă în cadrul unor planuri cincinale, care trebuie îndeplinite în patru ani şi jumătate.

"Prin acţiuni colective coordonate şi decisive, Europa poate debloca un potenţial de creştere mai mare, poate consolida rezilienţa şi îşi poate consolida autonomia politică şi prosperitatea”, se arată într-un document citat de Bloomberg.

Aceste declaraţii arată că BCE este gata să lase în urmă cadrul tehnocrat al deciziilor de politică monetară şi forţează intrarea în arena politică, prin ceea ce ar putea fi considerat un ultimatum sever adresat conducerii Uniunii Europene.

Din perspectiva democraţiei, a mandatelor obţinute în cadrul unor alegeri naţionale, o astfel de atitudine ridică mari semne de întrebare, mai ales că preşedintele BCE nu mai emite doar opinii cu privire la politicile economice din UE, ci a subliniat că va trimite o listă cu măsurile solicitate.

"O voi trimite fiecăruia dintre liderii Uniunii Europene, preşedintelui Comisiei Europene şi preşedintelui Consiliului European", a declarat Christine Lagarde, după cu scrie Bloomberg, iar apoi a adăugat că lista va include "măsurile pe care le considerăm foarte probabile pentru a stimula creşterea economică, a îmbunătăţi productivitatea şi a valorifica cu adevărat talentul Europei".

Această acţiune trece cu mult dincolo de comentariile tipice ale băncii centrale şi marchează un moment cu profunde implicaţii politice şi economice.

"Prin acţiuni colective coordonate şi decisive, Europa poate debloca un potenţial de creştere mai mare, poate consolida rezilienţa şi poate întări autonomia politică şi prosperitatea”, se mai arată în documentul de la BCE.

Întrebată dacă cheltuielile comune pentru apărare şi obligaţiunile euro ca element permanent al unui activ sigur în euro ar trebui să facă parte din discuţie, Lagarde a răspuns că "este cu siguranţă pe lista noastră de priorităţi", iar apoi a insistat că BCE nu poate fi singurul motor al creşterii economice în regiune.

Dar niciodată nu s-a pus problema ca o bancă centrală ar trebui să fie motor de creştere. Un astfel de mod de abordare a problemei arată că, la nivelul băncilor centrale din Europa, există o confuzie ciudată cu privire la mandatul lor, care ar trebui să fie doar stabilitatea preţurilor şi nimic altceva.

Iar această noţiune nu ar trebui să fie definită discreţionar de băncile centrale. Aşa s-a ajuns în situaţia în care o creştere exponenţială a preţurilor, pentru că asta presupune orice rată pozitivă a inflaţiei, să fie prezentată ca stabilitate.

Dincolo de aceste aspecte tehnice, declaraţia preşedintelui BCE arată că s-a încheiat era în care politica monetară a purtat întreaga povară a integrării europene.

Implicaţiile prezentării unei liste de măsuri pentru autorităţile europene de către banca centrală sunt monumentale. Dacă liderii UE vor adopta această agendă şi vor ieşi din impas, ar putea declanşa o nouă fază de creştere. Dacă o vor respinge sau nu vor reuşi să o pună în aplicare, nu numai că vor condamna Europa la mediocritate economică, dar vor confirma şi temerile că uniunea este incapabilă să ia măsurile strategice necesare într-o eră marcată de noi rivalităţi geopolitice.

Din păcate, ieşirea din impas nu este deloc garantată, în condiţiile în care Bloomberg arată că pe listă ar fi şi "accelerarea tranziţiei verzi şi a celei digitale", pe lângă realizarea uniunii bancare şi a pieţelor de capital sau aplicarea strictă a disciplinei bugetare.

Motivul este simplu: accelerarea tranziţiei verzi şi a celei digitale sunt incompatibile. Tranziţia verde va pune presiuni majore asupra stabilităţii reţelei electrice din Europa şi nu poate garanta furnizarea continuă a energiei electrice fără construirea unor capacităţi clasice de compensare a surselor intermitente, în timp ce digitalizarea nu poate funcţiona în condiţiile unei reţele în care sursele sunt intermitente.

Dincolo de toate aceste probleme, lista de măsuri cerute de conducerea BCE ignoră un aspect fundamental. Cum poate Lagarde să critice politica economică a UE, când politica monetară a BCE este direct responsabilă pentru această situaţie? Reformele structurale necesare au fost blocate cel puţin un deceniu, prin menţinerea ratelor dobânzilor aproape sau sub zero pentru o perioadă îndelungată, când preşedintele BCE a fost Mario Draghi.

Prin deschiderea "robinetului monetar", BCE a eliminat presiunea asupra guvernelor de a întreprinde reforme dureroase, dar necesare.

Dobânzile negative şi lansarea unor programe succesive de relaxare cantitativă au condus la eliminarea disciplinei de piaţă. Guvernele supraîndatorate şi-au refinanţat datoriile şi au acumulat noi deficite bugetare la costuri foarte reduse, fiind practic scutite de răspundere.

La fel s-a întâmplat şi la nivelul companiilor. Întreaga zonă euro a fost supusă unui proces de "zombificare".

Creditul ieftin a permis firmelor "zombie" (companii neproductive, care supravieţuiesc doar datorită cheltuielilor mici cu dobânzile) să "supravieţuiască". Acest lucru a blocat sistemul economic, prin eliminarea distrugerii creative, care ar fi permis realocarea capitalului şi a forţei de muncă către sectoare mai productive.

Practic, BCE s-a transformat într-un actor politic, deoarece a permis autorităţilor guvernamentale să amâne aplicarea unor programe dureroase de reformă în ceea ce priveşte restructurarea sistemelor de pensii, a pieţelor muncii şi a pieţelor de capital.

Cu alte cuvinte, Christine Lagarde critică probleme care s-ar fi rezolvat până acum, chiar dacă prin ajustări foarte dure, dacă Mario Draghi nu ar fi promis în 2012 că BCE va face totul pentru salvarea zonei euro.

Prin măsuri de salvare a sistemului pe termen scurt, BCE a contribuit direct la slăbirea fundaţiilor pe termen lung ale "construcţiei" care i-a fost încredinţată.

BCE a fost "doctorul" care a conectat "pacientul" la oxigen, deşi astfel a amânat nepermis intervenţia chirurgicală absolut necesară.

Totodată, declaraţiile preşedintelui BCE evidenţiază un defect fundamental al arhitecturii zonei euro, respectiv politica monetară monolitică pentru economii diverse, fără o uniune fiscală sau politică centralizată suficientă pentru a gestiona şocurile asimetrice şi a impune coeziunea.

În aceste condiţii, prin lista trimisă liderilor europeni, instituţia monetară a zonei euro recunoaşte, mai mult sau mai puţin deschis, un caz grav de malpraxis monetar, cu grave consecinţe economice, dar nu doreşte să îşi asume şi responsabilitatea.

Adică lista este inutilă, deoarece s-a ajuns în stadiul în care nici aruncarea responsabilităţii către altcineva nu mai are şanse de reuşită.