Preşedintele Slovaciei a blocat prin veto desfiinţarea Biroului pentru Protecţia Avertizorilor de Integritate

A.B.
Internaţional / 11 decembrie 2025

Preşedintele Slovaciei a blocat prin veto desfiinţarea Biroului pentru Protecţia Avertizorilor de Integritate

Preşedintele slovac Peter Pellegrini a respins prin veto legea adoptată recent de parlament, care prevedea desfiinţarea Biroului pentru Protecţia Avertizorilor de Integritate (UOO) şi înfiinţarea unui nou organism sub controlul guvernului, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Proiectul legislativ, susţinut de executivul naţionalist condus de Robert Fico, a fost adoptat marţi şi ar fi permis guvernului să desemneze conducerea noii instituţii, programată să-şi înceapă activitatea în ianuarie 2026.

Veto-ul prezidenţial survine pe fondul controverselor provocate de modificările legislative promovate de guvernul Fico. Executivul a redus pedepsele pentru infracţiuni financiare, a restructurat radioul şi televiziunea publice şi a promovat amendamente constituţionale care consolidează suveranitatea naţională în detrimentul unor norme europene - măsuri care au atras critici privind slăbirea statului de drept.

Pellegrini a declarat că nu există motive pentru adoptarea accelerată a reformei şi că legea nu răspunde îngrijorărilor exprimate de Comisia Europeană. „Sunt convins că guvernul îşi poate îndeplini obiectivele în mod legitim fără a încălca regulile legislative şi principiile statului de drept şi fără a periclita interesele Slovaciei în Uniunea Europeană”, a afirmat şeful statului, avertizând şi că noua lege ar putea afecta capacitatea Slovaciei de a atrage fonduri europene.

Ca urmare a veto-ului, legea se întoarce în parlament, unde poate fi adoptată din nou dacă este susţinută de toate cele trei partide ale coaliţiei guvernamentale.

Organizaţiile civice au criticat puternic planul executivului de la Bratislava, iar directoarea Stop Corruption, Zuzana Petkova, a avertizat că reforma riscă să transforme instituţia într-o „cochilie goală”. De la revenirea lui Robert Fico la putere în 2023, Slovacia a înregistrat o scădere în indicele percepţiei asupra corupţiei realizat de Transparency International, iar în ultimele săptămâni sute de persoane au protestat în faţa parlamentului împotriva acestui proiect de lege.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb