Prime Transaction: Cum poţi să-ţi creşti semnificativ şansele de câştig pe bursă?

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 octombrie

Potrivit lui Alin Brendea, dintre pieţele cele mai importante de investiţii: monetară, piaţa imobiliară şi piatabursieră, există multe studii care indica faptul că, pe termen lung, piaţa bursieră aduce cele mai bune randamente.

Potrivit lui Alin Brendea, dintre pieţele cele mai importante de investiţii: monetară, piaţa imobiliară şi piatabursieră, există multe studii care indica faptul că, pe termen lung, piaţa bursieră aduce cele mai bune randamente.

English Version

"Procesul de investiţii nu este despre a face un profit cât mai mare, ci despre a face profit investind cât mai adaptat profilului şi obiectivelor personale"

"Creşteri de 10-15% pe an sunt ţinte realizabile în investiţia bursieră, dar nu garantate"

Cine doreşte să devină investitor trebuie, în primul rând, să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat să fie investitor, spune Alin Brendea, Directorul de Operaţiuni al Prime Transaction care a creionat opt sfaturi ce ajută începătorii să aibă un start pozitiv în piaţa bursieră, detaliate în documentul ataşat.

"A investi înseamnă să foloseşti capitalul economisut într-o activitate care este supusă riscului, adică poate produce atât câştiguri cât şi pierderi. Este un salt calitativ faţă de depozitul bancar, unde primeşti un randament garantat, însă la fel de garantat este şi că acesta nu este cel mai mare, deseori situându-se sub nivelul inflaţiei. Prin urmare, vei pune la risc capitalul deţinut ceea ce impune să ştii ce ai de facut. Riscul este plata pe care o faci pentru a obţine randamente înalte. Este axioma pieţelor financiare: riscul este proporţional cu câştigul", a scris Directorul de la Prime.

În al doilea rând, trebuie să înţelegi logica procesului de investiţie bursieră, mai spune Alin Brendea. "Când tu cumperi, cineva vinde. Pe piaţă, investitorii deseori se află pe poziţii adverse. Procesul de investiţii nu este, în principal, despre a face un profit cât mai mare, ci despre a face profit investind cât mai adaptat profilului tău investiţional şi obiectivelor personale. Ca atare, nu orice este bun pentru un investitor este bun pentru toţi, la fel cum ceva prost pentru unul poate fi bun pentru altul", conform brokerului.

În al treilea rând, este important să întelegi ce înseamnă adecvarea pe bursă, adică alegerea strategiilor de investiţii şi a instrumentelor financiare adaptate cunoştinţelor bursiere deţinute, nevoilor de capital, profilului de risc şi mai ales obiectivelor investiţionale, mai spune Brendea.

Un alt element ce trebuie înţeles este provenienţa profitului pe bursă, afirmă brokerul, adăugând: "Întotdeauna, sursa principală a câştigurilor investitorilor o reprezinta creşterea economică".

Alin Brendea: "Ai mai multe opţiuni pentru modul în care poţi deveni investitor pe piaţa bursieră"

Există mai multe variante prin care cineva poate deveni investitor pe piaţa bursieră, care de pildă poate decide dacă să se ocupe personal de portofoliul de acţiuni sau să folosească soluţii mai simple oferite de piaţă sau de intermediari specializaţi, conform brokerului.

"Dacă decizi ca investiţiile tale să fie facilitate cu ajutorul instrumentelor şi mecanismelor pieţei, ai putea să începi să cumperi unităţi de fonduri specializate tranzacţionate pe bursă, cunoscute sub acronimul ETF, care propun investiţii standard copiind structura unor indici bursieri", spune Alin Brendea, adăugând că un astfel de plasament are atât avantaje cât şi dezavantaje, detaliate în materialul ataşat.

Conform Directorului de la Prime Transaction, o altă variantă de a accesa piaţa este aceea în care un specialist (broker) se va ocupa de contul tău de investiţii, ceea ce se numeşte administrare discretionară. Dezavantajul unei astfel de soluţii este că necesită un capital mare dar, pe de altă parte, minimizează riscurile de pierdere cauzate de lipsa de experienţă.

"Varianta în care te ocupi personal de propriul cont de investiţii are dezavantajul că necesită resurse de timp mai importante, însă prezintă şi avantaje importante", spune Alin Brendea, punctând că, astfel, pe termen lung, investitorul îşi va îmbogăţi experienţa.

Brendea: "Obiectivele de investiţii realiste şi consecvenţa în urmărirea lor reprezintă farul care te va călăuzi în vremurile mai înceţoşate pe piaţa bursieră"

Este foarte important ca un investitor să ştie de ce realizează această activitate şi ce aşteptă de la ea, proces ce trebuie să conducă spre obiective realiste, afirm Directorul de la Prime.

"Ce poţi spera de la bursă? În orice caz, nu că vei dubla suma investită în fiecare an. Un obiectiv realist este ca, pe termen lung să ai un randament real pozitiv, peste nivelul inflaţiei şi implicit peste ceea ce oferă un depozit bancar ca randament. Este un obiectiv minimal. Creşteri de 10-15% pe an sunt ţinte realizabile. Însă, în niciun fel aceste creşteri nu pot fi luate ca valori garantate. Pe piaţa bursieră nimic nu este garantat!", afirmă Brendea.

Potrivit brokerului, dintre pieţele cele mai importante de investiţii: monetară, piaţa imobiliară şi piata bursieră, există multe studii care indica că, pe termen lung, piaţa bursieră aduce cele mai bune randamente.

"Nişte obiective de investiţii realiste, dar şi consecvenţa în urmărirea lor, sunt farul care te va călăuzi în vremurile mai înceţoşate pe piaţa bursieră şi vor reprezenta puncte fixe atunci când pieţele devin fluide, fără direcţie şi orizont clare", a punctat Alin Brendea.

Intermediarul serviciilor financiare, operatorul de piaţă şi mass-media de specialitate - primele surse de informare pentru investitori, recomandate de brokerul de la Prime

Selecţia surselor de informare este un alt sfat al brokerului pentru investorii începători.

"Canalele mass-media, dar mai ales social-media, s-au dezvoltat spre zone în care reclama directă sau ascunsă poate deveni extrem de agresivă. Fenomeul deep-fake a dus, cu ajutorul inteligenţei artificiale, această tendinţă la un alt nivel, generând imagini şi discursuri care mai greu pot fi identificate ca fiind inadecvate, mincinoase sau trucate", a scris Brendea.

Directorul de la Prime îndeamnă investitorii să crediteze doar informaţiile venite din surse oficiale. "Poţi începe de la intermediarul bursier care îţi prestează servicii financiare şi poţi continua cu sursele de informare oferite de operatorul de piaţă (BVB) şi mass-media de specialitate. În timp, va trebui să îţi faci o bază de date cu sursele care se dovesc de încredere. Cu siguranţă, pe măsură ce experienţa ta investiţională va creşte, vei sesiza tot mai uşor sursele de informaţii toxice", spune Alin Brendea.

Nu în ultimul rând, brokerul recomandă alocarea unei perioade de studiu zilnic pentru înţelegerea evoluţiilor bursiere.

"Bursa este cea mai frumoasă piaţă din economie, cere resurse financiare şi efort dar oferă şi recompense pe măsură!", conchide Alin Brendea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb