Raliu la BVB în prima jumătate a anului

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iulie

Raliu la BVB în prima jumătate a anului

Discount-uri de tranzacţionare situate între 71% pentru Infinity Capital şi 35% în cazul Evergent Investments

Ministerul Finanţelor a atras 7,6 miliarde lei prin şase oferte de titluri de stat Fidelis

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi-au continuat tendinţa ascendentă multianuală în prima parte a acestui an, preţurile acţiunilor depăşind turbulenţele de pe pieţele internaţionale generate de războiul din Iran şi ignorând aproape complet criza politică internă provocată de demiterea Guvernului Bolojan, ceea ce sugerează că investitorii s-au obişnuit cu episoadele de instabilitate politică din România.

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre de capital, a înregistrat o creştere de 32,9% în primele şase luni ale acestui an, până la 32.487 de puncte, perioadă în care a marcat noi recorduri istorice, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 29,4%, până la 6.251 de puncte.

Aprecieri pentru pieţele de acţiuni din Statele Unite şi Europa

Contextul internaţional a fost marcat de atacul Statelor Unite şi al Israelului asupra Iranului, care s-a transformat într-un conflict de lungă durată, soldat cu închiderea de către iranieni a traficului prin Strâmtoarea Hormuz, ceea ce a dus la creşterea puternică a preţului petrolului şi la înrăutăţirea perspectivelor de creştere economică.

În Statele Unite, după scăderea manifestată până la finele lunii martie, cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu, piaţa acţiunilor s-a înscris pe o traiectorie de creştere, susţinută de rezultatele financiare ale companiilor, în principal ale celor din tehnologie, şi de rezilienţa de care a dat dovadă economia americană, elemente ce au eclipsat turbulenţele din piaţa petrolului. Ulterior, bursa a intrat într-o consolidare, în condiţiile în care creşterile masive din ultima perioadă, alimentate de entuziasmul pentru inteligenţa artificială, au stârnit temeri în rândul investitorilor că evaluările au devenit exagerate. În plus, spre deosebire de prima parte a anului, aşteptările sunt acum pentru cel puţin o majorare a dobânzii în acest an, după cum sugerează şi discursul noului preşedinte al Rezervei Federale, Kevin Warsh. În ansamblu, indicele S&P 500 a avut un avans de 9,5% în primul semestru al anului, în vreme ce indicele tehnologic Nasdaq Composite s-a apreciat cu 12,8%.

De partea noastră a Atlanticului, unde Banca Centrală Europeană a majorat rata dobânzii pentru prima dată în aproape trei ani, în vederea contracarării efectelor inflaţioniste ale războiului din Iran, iar sectorul tehnologic este mult mai puţin reprezentat decât în Statele Unite, indicele Stoxx 600 a avut un avans de 8,3% în primul semestru al anului. La Frankfurt, indicele DAX s-a apreciat cu 2,1%, în vreme ce, la Londra, indicele FTSE 100 a avut un avans de 5,7%, în perioada ianuarie-iunie 2026.

Structura pieţei, dividendele şi achiziţiile fondurilor de investiţii în acţiuni au susţinut cotaţiile companiilor de la BVB

La Bursa de Valori Bucureşti, preţurile acţiunilor au avut creşteri semnificative, multe bifând noi recorduri istorice, într-o perioadă marcată de cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, de aproape 11% şi semnele unei recesiuni economice. Structura pieţei - dominată de companii defensive din domeniile energetic, utliltăţi şi parţial bancar, ce au reuşit să genereze profituri importante chiar şi într-un context dificil, inflaţia ridicată ce probabil a îndreptat o parte a economiilor populaţiei către acţiuni care, cel puţin teoretic, pot oferi o anumită protecţie în faţa erodării puterii de cumpărare, datele de înregistrare şi plăţile de dividende pentru multe companii importante de la BVB, bugetele de venituri şi cheltuieli pentru acest an, precum şi anumite evenimente corporative sunt elemente care pot explica, într-o anumită măsură, performanţa indicilor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Nu în ultimul rând, achiziţiile tot mai consistente ale fondurilor de investiţii în acţiuni şi ale celor diversificate, ce beneficiază de intrări semnificative de capital în ultima vreme, au susţinut creşterea preţurilor principalelor acţiuni ale pieţei noastre, conform unei analize realizate de Mihai Căruntu, vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), ce a fost publicată în ultimul newsletter al organizaţiei.

Premier Energy, Cris-Tim Family Holding şi Digi Communications - cele mai mari creşteri ale preţurilor acţiunilor din BET

Acţiunile societăţii de infrastructură energetică Premier Energy au avut o creştere de 89,4% în primul semestru al anului, cea mai mare apreciere din indicele BET, susţinută de rezultatele foarte bune raportate de companie anul trecut şi de expansiunea sa regională, totul într-un context favorabil furnizorilor de energie electrică, apărut odată cu liberalizarea pieţei. Premier Energy este în proces de achiziţionare a Grupului Evryo, proprietarul Distribuţie Energie Oltenia, de la fonduri administrate de Macquarie Asset Management, tranzacţie pentru care a accesat o facilitate de finanţare-punte, în valoare de până la 825 de milioane de euro.

Raliu la BVB în prima jumătate a anului

Titlurile producătorului de mezeluri şi produse ”ready-meals” Cris-Tim Family Holding s-au apreciat cu 64,9% în primul semestru al anului. Compania, ultima intrată în indicele BET, a raportat o creştere a profitabilităţii pentru primele trei luni din 2026, are un BVC superior rezultatelor obţinute anul trecut şi şi-a planificat investiţii de 227 de milioane de lei în acest an. În plus, a alocat un dividend cu un randament net de 3% faţă de preţul din data cum-dividend.

Acţiunile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications s-au apreciat cu 63% în primul semestru al anului, perioadă marcată de informaţiile privind intenţia listării filialei din Spania, care în final s-a concretizat printr-un IPO compus din vânzarea de acţiuni noi şi acţiuni existente ale Digi Romania, o evaluare de 1,66 miliarde de euro şi listarea entităţii pe bursele din Madrid, Barcelona, Bilbao şi Valencia.

Luna trecută, grupul a anunţat că Digi Romania a semnat cu Serviciul Român de Informaţii un acord-cadru, în valoare de 196 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unui centru de date şi a unei platforme integrate de evaluare a modelelor de inteligenţă artificială de tip LLM, specializate în domeniul securităţii cibernetice, derulat prin programul SAFE/Readiness 2030.

Creştere de peste 50% a preţului acţiunilor Hidroelectrica şi Electrica; titlurile Nuclearelectrica şi Transelectrica s-au apreciat cu peste 30%

Titlurile producătorului şi furnizorului de energie Hidroelectrica s-au apreciat cu 55,4% în primul semestru al anului, într-un context marcat de majorarea preţului energiei la nivel global, ca efect al conflictului din Iran, aprobarea acţionarilor pentru două runde de dividende în acest an, cu un randament total net de 4,5% comparativ cu preţul acţiunii din data cum-dividend aferentă primei alocări, şi rezultatele financiare excelente pentru primul trimestru.

Acţiunile Nuclearelectrica au avut o creştere de 31,5% în primul semestru al anului, compania plătind dividende de aproape 1,18 miliarde de lei, cu un randament net de 4,7%, comparativ cu preţul acţiunii din ziua cum-dividend. În luna februarie, acţionarii societăţii au aprobat investiţia în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti, în valoare de circa şapte miliarde de dolari, ce ar urma să fie dezvoltat cu tehnologia companiei americane NuScale Power. Premierul interimar Ilie Bolojan a criticat dur proiectul din perspectiva costurilor şi a fezabilităţii, iar board-ul companiei a propus actualizarea strategiei proiectului, dar acţionarii companiei, inclusiv Ministerul Energiei, au respins demersul, ceea ce implică, în mod automat, continuarea Strategiei iniţiale de dezvoltare, aprobată în luna septembrie a anului 2022.

Titlurile furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica au manifestat o tendinţă de creştere puternică în lunile mai şi iunie, apărută în contextul majorării profitabilităţii grupului cu 58% în primele trei luni din 2026, în principal datorită eliminării plafonării preţurilor pe partea de furnizare de energie electrică. Cotaţia acţiunii a înregistrat o creştere de 55,2% în primul semestru al anului, trendul ascendent cu pantă accentuată şi volatilitate redusă din ultimele luni sugerând achiziţii constante ale unor investitori instituţionali.

Acţiunile transportatorului de energie Transelectrica s-au apreciat cu 33% în primul semestru al anului, în contextul majorării tarifelor de transport aprobate de ANRE începând cu ianuarie 2026.

OMV Petrom a fost exclusă din indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell; apreciere de 50% pentru acţiunile Romgaz

Titlurile producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom au avut o mişcare preponderent laterală în primul semestru al anului, perioadă marcată de volatilitatea preţului petrolului în plan internaţional, dar care totuşi a avut o creştere de circa 20% în intervalul ianuarie-iunie 2026. Excluderea din indicii de pieţe emergente ai furnizorului global FTSE Russell, ca urmare a neîndeplinirii criteriului de eligibilitate privind lichiditatea, precum şi rezultatele financiare mai slabe (pierdere în trimestrul al patrulea al anului trecut şi o scădere uşoară a profitabilităţii în primul trimestru al acestui an) sunt elemente care pot explica performanţa redusă a acţiunilor companiei.

Titlurile Romgaz, partenerul OMV Petrom din proiectul Neptun Deep, pentru care se estimează furnizarea a până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, începând de anul viitor, s-au apreciat cu 50,3% în prima jumătate a anului.

Compania poate beneficia de creşterea preţului combustibilului ca urmare a situaţiei din Orientul Mijlociu şi există perspective să înceapă, la un moment dat, producţia de energie electrică la Centrala de la Iernut, al cărei nou termen de finalizare este 31 decembrie 2026. Adunarea acţionarilor companiei a aprobat, la începutul acestei luni, achiziţia producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş, printr-o tranzacţie ce poate ajunge la 69 de milioane de euro, sumă asigurată integral din resursele proprii ale Romgaz. Pe de altă parte, compania plăteşte un dividend cu randament modest în comparaţie cu randamentele istorice ale dividendelor acordate de producătorul de gaze naturale.

Acţiunile transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş au avut o creştere de 44,2% în prima jumătate a anului, într-o mişcare de continuare a trendului ascendent început în vara anului trecut, pe fondul rezultatelor financiare excelente şi al perspectivelor creşterii activităţii companiei odată cu operaţionalizarea proiectului Neptun Deep. Recent, emitentul a anunţat că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat aferent activităţii de transport pentru anul gazier 2026-2027 de 2,64 miliarde de lei, cu 15% mai mare decât cel aferent anului gazier 2025-2026.

Performanţă superioară pentru acţiunile bancare de la BVB, faţă de media europeană

Preţurile acţiunilor principalelor bănci listate la Bursa de Valori Bucureşti au avut creşteri cu mult peste cele ale băncilor europene, tendinţă pe care nici amenda aplicată de Consiliul Concurenţei nu a oprit-o.

Acţiunile Banca Transilvania, cele mai lichide ale pieţei noastre, s-au apreciat cu 28,5% în primul semestru al anului, în vreme ce titlurile BRD-Groupe Societe Generale au crescut cu 33,5%, într-o perioadă în care avansul indicelui Euro Stoxx Banks s-a ridicat la circa 11%.

Instituţia de credit din Cluj şi-a îmbunătăţit semnificativ profitabilitatea, a distribuit un dividend cu un randament net de 2,8% faţă de cotaţia din ziua cum-dividend şi a alocat acţiuni gratuite investitorilor. BRD a avut o profitabilitate în uşoară scădere şi a alocat un dividend cu un randament de 2,9% faţă de preţul acţiunii din data cum-dividend.

Consiliul Concurenţei a amendat zece bănci ce activează în ţara noastră, între care Banca Transilvania şi BRD, pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR, dar instituţiile de credit au susţinut, la unison, că au acţionat în deplină conformitate cu legea şi cu normele aplicabile, că sancţiunile sunt neîntemeiate şi că le vor contesta în instanţă.

Creşteri de peste 10% pentru acţiunile Aquila şi MedLife

Acţiunile transportatorului de mărfuri pe Dunăre şi ale operatorului portuar Transport Trade Services au înregistrat o creştere de 6,8% în primul semestru al anului, perioadă ce include o scădere puternică apărută în luna martie, în condiţiile în care emitentul raportase pierderi. Pentru acest an, grupul estimează că va reveni în zona profitabilităţii, cu un rezultat net de 45,3 milioane de lei, faţă de o pierdere de 10,5 milioane de lei în 2025, conform proiecţiilor aprobate de acţionari.

Titlurile distribuitorului de bunuri de larg consum Aquila au manifestat o mişcare de revenire începând cu luna mai, după căderea puternică din perioada februarie-aprilie, apărută în contextul unor rezultate financiare care au dezamăgit investitorii, creşterea susţinută recentă sugerând achiziţii ale unor investitori instituţionali. În ansamblu, titlurile companiei Aquila, care a realizat o majorare de capital cu alocare de acţiuni gratuite, s-au apreciat cu 12,6%, în prima jumătate a anului.

Acţiunile prestatorului de servicii medicale MedLife au avut un parcurs volatil în prima jumătate a anului, încheind perioada cu o creştere de 15,4% a preţului acţiunii, rezultatele societăţii fiind totuşi în scădere.

Polonezii de la ZF Polpharma au cale liberă pentru delistarea Biofarm de la BVB

Polonezii de la ZF Polpharma au achiziţionat aproape 913,9 milioane de acţiuni Biofarm, în oferta publică de preluare obligatorie derulată în perioada 18 iunie -15 iulie, echivalentul a 92,7% din capitalul social al companiei, şi au cale liberă pentru delistarea emitentului de la BVB. Operaţiunea de piaţă s-a derulat la preţul unitar de 1,379 lei, echivalentul unei sume totale de 1,26 miliarde de lei, principalii vânzători fiind Longshield Investment Group şi Lion Capital, care împreună au înstrăinat 88,4% din compania farmaceutică din Bucureşti.

Fără dividende la Fondul Proprietatea

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, a înregistrat o creştere de 15,2%, până la 104.406 de puncte, cea mai redusă apreciere dintre coşurile de acţiuni ale Pieţei Reglementate.

Ministerul Finanţelor şi Lion Capital au reuşit să răstoarne configuraţia Comitetului Reprezentanţilor Acţionarilor FP, stabilită în toamna anului trecut, şi să limiteze la un an mandatul administratorului Franklin Templeton.

Franklin Templeton International Services, INVL Asset Management UAB, împreună cu partenerul local Impetum Management şi SAI Muntenia Invest, au depus scrisori de intenţie pentru administrarea Fondului Proprietatea, în condiţiile în care mandatul actual al americanilor de la Franklin Templeton expiră în aprilie 2027, dar perioada depunerii candidaturilor a fost redeschisă, conform unei hotărâri AGA de săptămâna trecută. În aceeaşi şedinţă a fost respinsă şi propunerea alocării de dividende.

La finele lunii iunie, acţionarii FP au aprobat participarea Fondului la majorarea capitalului societăţii Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, necesară pentru achiziţia operatorului portului Giurgiuleşti din Republica Moldova. În acest sens, FP a subscris 5,6 milioane de acţiuni noi, în valoare totală de 56,3 milioane de lei, operaţiune menită menţinerii de către FP a participaţiei de 20% în companie.

Evergent Investments şi Transilvania Investments Alliance sunt singurele fonduri de investiţii alternative provenite din fostele SIF-uri care au distribuit sau vor distribui dividende acţionarilor în acest an.

La finalul lunii trecute, fostele SIF-uri se tranzacţionau la discounturi între preţul de piaţă şi valoarea unitară a activului net (VUAN), cuprinse între 71% în cazul Infinity Capital Investments şi 35% pentru Evergent Investments, în vreme ce, pentru Fondul Proprietatea, discountul era de 32%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, care vizează un nivel sub 15%.

Electro-Alfa International, Christian Tour şi IT Genetics s-au listat la BVB

Ministerul Finanţelor Publice a atras 7,6 miliarde de lei prin cele şase oferte de titluri de stat Fidelis realizate în primul semestru al anului, ce au fost listate la BVB. Investitorii au manifestat un apetit mai mare pentru emisiunile în euro, mai ales în trimestrul al doilea, în condiţiile în care inflaţia din ţara noastră a devenit mult mai mare decât cea din zona euro.

Producătorul de echipamente electrice şi soluţii pentru infrastructură energetică Electro-Alfa International a debutat în luna martie la Bursa de Valori Bucureşti, în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 579,64 milioane de lei, echivalentul a 115 milioane de euro, ce s-a închis anticipat ca urmare a suprasubscrierii masive, atât pe segmentul investitorilor instituţionali, cât şi pe cel de retail. De la listare şi până la finele lunii iunie, acţiunile companiei au avut o creştere de 12,2%.

Christian Tour a devenit primul touroperator listat la Bursa de Valori Bucureşti, în a doua parte a lunii iunie, după derularea unei oferte publice iniţiale în valoare de 149 de milioane de lei (28,4 milioane de euro), încheiată cu un grad de subscriere de 121%. În urma derulării ofertei, Christian Tour a atras fonduri în valoare de 121,8 milioane de lei, bani care vor susţine următoarea etapă de creştere a companiei, axată pe extindere organică, transformare digitală şi oportunităţi de M&A.

Grupul financiar Banca Transilvania a lansat BT Index România ETF BET-TR, ce urmăreşte indicele BET-TR, care, pe lângă evoluţia preţurilor, reflectă şi dividendele companiilor din structura coşului de acţiuni. Fondul este administrat de BT Asset Management, în vreme ce lichiditatea este asigurată de BT Capital Partners, în calitate de market maker. La finele lunii iunie, ETF-ul avea active nete de 249,8 milioane de lei, echivalentul a 47,6 milioane de euro.

Acţiunile furnizorului de soluţii IT profesionale integrate IT Genetics au debutat în luna mai în Piaţa AeRO a bursei noastre, în urma unui plasament privat derulat în decembrie anul trecut, fiind prima companie listată la BVB ce utilizează fonduri nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), special destinate susţinerii costurilor procesului de listare.

Tot în primul semestru al anului, UniCredit Bank a listat cea de-a şasea emisiune de obligaţiuni corporative la BVB, atrăgând 600 de milioane de lei din partea investitorilor instituţionali.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. și ăștia acuma (joi, 30-iulie, ora 12) s-au panicat proștii taman acuși, ei vînd „into weakness” în loc să fi vîndut „into strength”

    1. Pai n-or fi de-ai nostri. Marcheaza si strainezii neste profituri. Ca vin cei trei crai si daca doar unul ne taie craca investitionala, ales bules.

      FONDUL PROPRIETATEA 0,5900

      Nu stiu ce asteapta actionarii de aici, tocmai a spus ca nu mai da dividend. Spunea un cititor saptamana trecuta ca vede un 10% in cateva zile... 

      (1.2.)

      cele două SIFuri stau pe un munte de cașh ! 

      ei — logic — că n-or să cumpere Tranzgazul cu 100RON bucata 

      așa că investesc acolo unde există valoare latentă în contextul bugetar deplorabil al Statului ! 

      tu dacă ești un „dă și mie un dividend”, atunci FePe:ul nu e pentru tine ! 

      :

      ambasadorul SUA i-a urechiat pe haurari în urmă cu 2zile, Jardel și Dan Sugaciu; așa că o să avem gubern PSD,AUR 

      Mai Vîjeu, FP a fost intotdeauna actiune de dividend. Spune ce vrei dar eu nu cred ca preluarea fondului de altii va fi un lucru bun. Trebuie sa ai procentaje puternice ca sa poti schimba lucrurile .

      Te duci cu 20% la Port/CNAB si crezi ca misti ceva acolo? 

      Nu am nici un emitent de stat directin portofoliu, stiu ca nu ma vor acolo, de ce sa intru cu forta? 

      Cinstit era ca statul Roman sa negocieze cu FT pentru MCS la CNAB si nu sa preia fondul. 

      Daca vroiam sa investesc undeva fara dividend o faceam la SIFuri. 

      Am redus participatia la jumate la FP si ma duc spre altceva. Pacat. 

      Acum Asdepica, parca asta era numele cititorului de saptamana trecuta spunea ca a luat 270k de actiuni FP si ca spera la un 10% rapid. Nu inteleg de ce se astepta la o asemenea crestere, de asta am scris comentariul de mai sus. 

      Legat de politica, AUR o sa aiba de pierdut daca intra la guvernare. Trebuie sa lasi un partid de sub 20% sa ia primul ministru si tu faci ce?Iti da senatul, atat? Simion este un tip destept, nu stiu cum o sa accepte asta cand are 40%+ partidul lui. 

      Legat de "Dan Sugaciu" nu stiu daca vorbesti de Dan Sucu, dar mi-a parut rau de informatiile facute publice ieri. Mi-ar fi placut sa fie PM, Moldovenii l-au facut pe dl de la Purcari, ar merge si la noi cu un om de afaceri destept.

      Al doilea refuz al FP de a da dividende marchează un moment de inflexiune pentru multe acțiuni mai ales sifuri. Este destul de clar ca aproape nimeni nu va mai da dividende o perioadă lungă de timp ceea ce poate genera un declin amplu mai ales la sifuri. Ce să mai zic? Slovenii s-au dovedit mult mai inițiați în probleme financiaredecât vulturii plaiurilor românești! Să ne consumăm cu parcinomie puținele resurse financiare de care. Încă dispunem și să ne rugăm lui Dumnezeu!

      Pai de asta am redus participatia, nu se poate sa renunti la dividend si sa fie totul considerat normal.

      Problema cu Vijeu este ca nu i se pare ok nici investitia in SNP, nici in TLV care sunt foarte "darnice" fata de actionar, pentru ca nu ii place conceptul de dividend. 

      Se pare ca are câștig de cauză principiul: investește, investește și așteaptă răsplata la Sfantul Așteaptă așa cum se făcea pe vremea lui Ceaușescu și am văzut unde am ajuns…. Mă rog este de ajuns ca aștepți un an, doi dar mai mult nu mise pare nici corect și nici serios! Societățile par a funcționa numai pentru CE-O, salariati și ca la ultima roată de la căruță pentru acționari deși ar trebui să fie invers!

      De asta insist pe dividend, angajatii iau stock options si noi ce?Bondurile sunt pe la 7 si ceva la suta, chiar daca sub inflatie cine stie la anul.

      Cand a fost cu alegerile din decembrie 2024 , SNP s-a dus pe la 0.6, nu am vandut nimic pentru ca stiam ca vin dividende.

      Nu se deosebește câștigul real, finalizat de câștigul potențial sau de cel probabil.

    explicati-mi si mie ce se intimpla la CrisTim. s-a deschis edita aniversara de 20 ani de salam săsesc?

    1. Daca ai sa te uiti cu mai mare atentie la cantitatile disponibile in ask cred ca poti gasi un raspuns. De multe ori sunt de zeci sau sute de actiuni, ridicol de reduse. Daca un institutional vrea sa faca ceva achizitii .. cam duce tare pretul in sus. Nu pare sa fie ceva fundamental, ci mai degraba reflecta volumele reduse.

      o mică corecție,

      un instituțional care vrea să facă lichidări! nu achiziție! 

      el duce tot ce poate el să ducă din cele 20firme din BET, le duce la stele, și pe urmă așteaptă pe ăștia „educați financiar” să-și cumpere coșul lunar și sistematic, cu dișciplină lună de lună ! 

      :

      ETF & chill că te-ai cumpărat în 16firme care îs 25ani distanță de un dividend ! 

      20 firme e fleac.

      Nu spui cine, persoana importanta, are 200. 

      Mergeți pe FP... în GRUP EXTINS :))) "educații financiari" de pe aici vor sa influențeze piața, și nu prea reușesc.... Ce practică unii la COLȚ DE STRADA, fac pe bursa, și nu le iese... :)))

      Poti explica de ce Fenta? Mai ales daca nu mai da dividend?

      Cred ca SIFOANELE de la FP și SIF-uri se oftica tare pe prețul acțiunii, nu de la DIGI care este artificial crescut, și este de-a lor... :))) ci cel de la SNG & H2O, la care adăugăm CHF, TGN, PE...

      Nu acum dragule, înainte... Asta-i doar rezultatul... :))) Nu le-a mers FENTA...

      Pai nu, eu inteleg, PER de 4 spunea Asdepica ca l-a facut sa cumpere 270,000 de actiuni pe la 0.59 saptamana trecuta. Dar intrebarea este , de ce credea ca va face 10% intr-o saptamana?

      Ce vine asa atragator cat sa te faca sa zica " cumpar la greu" cand s-a schimbat ceva important, *no more dividends*? Asta este partea care nu o inteleg.

      (2.8.)

      măi tătică mă, 

      tu nu pricepi că Statul o să vîndă de prin casă !? 

      lasă-l draqu de dividend !

      dă-l afară pe FT pe motiv că ronțăie din dividend ! 

    in octombrie 2026 pietele (internationale si locale) constientizeaza ca a inceput o piata bear

    pregatiti-va 

    Ban.Cher .Vali 

    Cei care tot vorbesc de OMV. Nu este o șmecherie să investești pe BVB, ci direct pe Bursa din Viena, dividendul a crescut cu 9,3%

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb