Rata şomajului a crescut la 3,25% în iulie; numărul total al şomerilor a ajuns la 259.889 de persoane

L.B.
Miscellanea / 27 august, 13:22

Rata şomajului a crescut la 3,25% în iulie; numărul total al şomerilor a ajuns la 259.889 de persoane

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a crescut cu 0,05 puncte procentuale în iulie faţă de luna precedentă, până la 3,25%, iar numărul total al şomerilor a ajuns la 259.889 de persoane, a anunţat joi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Agerpres.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 57.758 au fost şomeri indemnizaţi şi 202.131 neindemnizaţi, iar numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.801 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.774 de persoane faţă de luna precedentă, precizează ANOFM.

Pe medii de rezidenţă, la finele lunii iulie, 70.923 de şomeri provin din mediul urban şi 189.066 din mediul rural, iar numărul şomerilor femei era de 126.417, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 133.472, explică sursa.

Cei mai mulţi şomeri aveau vârsta de peste 55 de ani (66.284), urmaţi de cei cu vârsta între 40 şi 49 de ani (61.648), în timp ce la polul opus se aflau persoanele între 25 şi 29 de ani (14.805), iar şomerii fără studii şi cu nivel de educaţie primar au o pondere de 28,98%, şomerii cu nivel gimnazial reprezintă 33,70%, iar cei cu studii universitare 4,90% din total, încheie Agerpres.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. respect lie bolojan. aia de vista lui bolojan sunt cei mai multi șomeri, dar el nu este.

    1. Un șomaj de trei la sută este considerat tehnic un șomaj aproape de zero , în mediul rural oricum nu poți face locuri de muncă multe ,acolo populația este și mai în vârstă cu mobilitate redusă,nu se mută unul de peste 50 de ani cu studii reduse în oraș pentru un loc de muncă nici naveta nu prea face că te costă,de ex în județul Sălaj în municipiul Zalău sunt 400 șomeri iar în mediul rural în județ vreo 5000 deci dai seama care este treaba am dat numai un exemplu

      diferența dintre "tehnic" și "real" este o abureala preferata a politicienilor, care nu vor spune ca nu li se mai scoala, vor spune ca tehnic sunt functionali, la 55% din capacitate și ca cauza este criza suprapusă generată de frictrunea aerului rece cu globulele roșii și celulele hematopoietice. tehnic.

    A crescut cu 0.05 la sută, cascadorii râsului, în România avem două cifre de șomaj care circulă în paralel în media, zilele următoare va apărea probabil și șomajul publicat de INS făcută pe bază de sondaje numai de ei știute și acolo șomajul va fi fix dublu,chiar este de noaptea minții,cea mai mare problemă a pieței muncii din România este discriminarea pe vârsta la angajare, acest lucru fascist și ilegal este tolerată de stat, și acum vorbim de un șomaj foarte mic,un șomaj de 3 la sută este foarte mic,dar dacă nu se vor lua măsuri dure pentru eliminarea acestor discriminări fasciste atunci pe termen mediu când șomajul va fi peste 12-15 la sută va fi un dezastru social uriaș în această țară, persoanele de vârsta a doua vor deveni cetățeni de categoria a doua și vor face foamea, să nu uităm că atunci pe piața muncii vor lucra deja peste un milion de imigranți ieftini,nu aș vrea să fiu în locul unui tânăr de acum care are în jur de 40 de ani,peste zece ani va avea o viață de iad în România.

    1. Șomajul calculat doar la persoane cu indemnizație și viză nu este o cifra a șomajului real.

      La AJOFM majoritatea celor înregistrați nu mai primesc nici o indemnizație, sunt persoane care caută activ un loc de muncă, programe de reconversie profesională etc,ei reprezintă șomajul real,așa este și în Germania,acel șomaj publicat de INS pe bază de sondaj este comic,se duc la sate și întreabă pe tanti Florica că dacă ar fi loc de munca în apropiere ar dori să se angajeze evident tanti Florica va zice că da, deci va deveni șomer plus acest sondaj este realizat! între 15-74 ani ceea ce este de noaptea minții ,presa, media dezinformează puternic în acest sens

      exact, toate cifrele sunt politizate atit de mult incit nu te mai poți baza pe ele nici măcar ca indicator ponderat politic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb