Războiul din Iran pune sub presiune creditarea globală

Fluxul global de creditare este pus în pericol din cauza riscului crescut al petrocapitalului pe fondul prelungirii războiului din Iran, avertizează o analiză semnată de Ryan Smith şi publicată de OilPrice.com, preluată de ZeroHedge, care susţine că exact circuitul prin care profiturile petroliere ale statelor din Golf se întorc în pieţele financiare internaţionale riscă să fie fracturat într-un moment în care lichiditatea este deja mai preţioasă decât oricând.

Potrivit sursei citate, dacă până acum atenţia publică a fost captată aproape exclusiv de explozia preţurilor la petrol şi gaze, miza reală începe să se mute tot mai clar în zona finanţelor globale, acolo unde războiul din Iran ameninţă să lovească nu doar în costul energiei, ci în însăşi alimentarea cu capital a pieţelor. Ideea centrală este că statele petroliere din Golf nu sunt doar exportatori de hidrocarburi, ci şi furnizori majori de capital pentru sistemul financiar internaţional, iar atunci când veniturile lor se comprimă, când infrastructura lor energetică este atacată, când băncile şi centrele lor financiare devin ţinte militare şi când investitorii încep să fugă spre refugii mai sigure, nu se produce doar o criză regională, ci se conturează riscul unui blocaj de credit la scară mondială.

Analiza citată menţionează că Fitch Ratings a arătat încă din 5 martie că monarhiile din Golf ar putea absorbi un şoc doar în scenariul în care Strâmtoarea Hormuz ar rămâne efectiv închisă mai puţin de o lună şi nu ar exista daune majore asupra infrastructurii energetice, dar aceste premise par tot mai fragile pe măsură ce conflictul se prelungeşte şi se extinde.

Aici intervine dimensiunea cu adevărat periculoasă a subiectului: petrocapitalul nu înseamnă doar bani proveniţi din petrol, ci şi stabilitatea financiară pe care aceşti bani au furnizat-o decenii la rând. Golful Persic a devenit, în ultimii ani, nu doar o sursă de energie, ci un centru global de intermediere financiară, de gestiune a averilor, de investiţii imobiliare, de trade finance, de servicii bancare şi de plasamente instituţionale. În Emiratele Arabe Unite, activele sectorului bancar şi financiar au trecut de 5,42 trilioane de dirhami, adică aproximativ 1,48 trilioane de dolari, potrivit Reuters, ceea ce arată dimensiunea uriaşă a mizei. Cu alte cuvinte, când se zguduie financiar Emiratele, Qatarul sau alte noduri din Golf, unda de şoc nu rămâne locală, ci loveşte rapid în pieţele internaţionale care depind de capitalul, lichiditatea şi încrederea generate acolo.

Mai grav, problema nu mai este doar una contabilă sau de cash-flow, ci una de securitate operaţională. Reuters a relatat că Citigroup şi Standard Chartered au început încă din 11 martie să îşi evacueze birourile din Dubai şi să le ceară angajaţilor să lucreze de acasă, după ameninţările Iranului la adresa intereselor bancare din Golf asociate SUA şi Israelului. Ulterior, Reuters a scris că Citigroup a menţinut închise pe termen nedefinit cele mai multe sucursale şi birouri din Emiratele Arabe Unite, în timp ce HSBC a închis mai multe unităţi în EAU şi majoritatea sucursalelor din Qatar. În paralel, şi alte grupuri internaţionale, inclusiv Bloomberg şi London Stock Exchange Group, au permis sau au încurajat relocarea temporară a personalului din regiune.

Aceste mişcări sunt devastatoare ca semnal: marile instituţii financiare nu se mai comportă ca şi cum Dubaiul şi restul Golfului ar fi un sanctuar sigur al capitalului, ci ca şi cum ar fi o zonă de risc operaţional direct.

Acelaşi mesaj a fost amplificat de relatarea Washington Post, potrivit căreia Iranul a trecut explicit la o strategie de război economic, vizând infrastructura economică a vecinilor din Golf, inclusiv centrul financiar internaţional din Dubai, aeroportul, portul Jebel Ali şi alte noduri simbolice ale globalizării regionale. Chiar dacă amploarea exactă a pagubelor diferă de la o relatare la alta, esenţial este că paradigma siguranţei s-a rupt: Golful nu mai poate fi prezentat fără rezerve ca teritoriu imun la şocuri militare, iar această schimbare de percepţie este suficientă pentru a forţa repoziţionări de capital şi revizuiri agresive de risc. Reuters a arătat deja că administratorii elveţieni de avere se aşteaptă la intrări suplimentare de capital din Golf, pe măsură ce investitorii caută „siguranţa elveţiană”, iar francul elveţian beneficiază din nou de statutul de refugiu. Cu alte cuvinte, banii nu dispar, dar se mută, iar mutarea lor dinspre Golful Persic către jurisdicţii defensive poate seca exact acele pieţe şi canale de finanţare care depindeau de petrocapital.

Riscul sistemic nu vine însă doar din retragerea capitalului, ci şi din suprapunerea acestei retrageri peste o piaţă globală a datoriilor deja tensionată. Carmine Di Noia, directorul pentru Afaceri Financiare şi Întreprinderi din cadrul OCDE, a avertizat la începutul lunii martie că presiunile inflaţioniste generate de criza energetică reprezintă un „mare test de stres” pentru pieţele de datorie, într-un moment în care nevoile de împrumut şi refinanţare sunt uriaşe. OECD arată că piaţa globală a obligaţiunilor a ajuns la 109 trilioane de dolari, adică 93% din PIB-ul mondial, iar refinanţările se lovesc de costuri mai mari, maturităţi mai scurte şi sensibilitate tot mai ridicată la volatilitate.

În paralel, Reuters notează că tensiunile din private credit s-au transmis deja către Wall Street, unele bănci importante înăsprind creditarea, iar unele fonduri limitând retragerile investitorilor. Aceasta este exact combinaţia de care se tem pieţele: energie scumpă, inflaţie persistentă, active sigure tot mai căutate, apetit de risc în scădere şi o mare sursă de capital regional aflată sub foc.

Semnele de panică şi repliere sunt deja vizibile pe mai multe segmente. Reuters a relatat că fondurile de obligaţiuni din pieţele emergente au înregistrat ieşiri nete de 1,1 miliarde de dolari în săptămâna încheiată la 11 martie, prima retragere săptămânală din ianuarie, pe fondul temerilor că războiul şi scumpirea energiei pot sparge scenariul de „Goldilocks” pe care mizaseră investitorii la începutul anului. Tot Reuters a remarcat că aprecierea surprinzătoare a dolarului, alimentată de statutul de refugiu într-un context de conflict şi şoc energetic, riscă să înăsprească şi mai mult condiţiile financiare globale, mai ales pentru economiile emergente cu datorii denominate în dolari. Iar când ieşirile de capital din emerging markets se suprapun peste energie scumpă şi dolar puternic, rezultatul obişnuit este reducerea accesului la finanţare şi creşterea costului creditului.

Pe pieţele dezvoltate, imaginea nu este deloc mai liniştitoare. Reuters scrie că Banca Centrală Europeană este constrânsă să rămână dură în discurs, în condiţiile în care războiul din Iran reaprinde temerile legate de inflaţie în zona euro, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale cresc odată cu anticipaţiile privind costuri mai mari de finanţare şi posibilă întărire monetară. The Guardian a relatat în paralel că petrolul s-a apropiat sau a trecut de 110-113 dolari pe baril, gazele au urcat puternic, pieţele bursiere au căzut, iar autorităţile monetare şi guvernele avertizează asupra riscurilor majore pentru economia mondială. Cu alte cuvinte, războiul nu loveşte doar în oferta de energie, ci şi în preţul banilor.

În interiorul Golfului, presiunea asupra sistemului bancar devine tot mai concretă. S&P Global Ratings a avertizat că băncile din Golf se confruntă, într-un scenariu sever de escaladare, cu un risc de ieşiri de depozite de până la 307 miliarde de dolari. Deocamdată, S&P consideră riscul gestionabil, având în vedere lichiditatea mare din sistem şi accesul la rezerve şi la active vandabile, însă simplul fapt că o agenţie de rating cuantifică public un astfel de risc arată cât de repede s-a mutat discuţia de la „şoc energetic” la „rezilienţă bancară” şi „posibile retrageri de finanţare”. Ca reacţie, banca centrală a Emiratelor Arabe Unite a lansat pe 17 martie un pachet de sprijin pentru menţinerea lichidităţii, incluzând acces extins la rezerve şi facilităţi de finanţare în dirhami şi dolari, tocmai pentru a păstra curgerea creditului şi a evita transformarea tensiunii geopolitice într-o criză bancară clasică.

Potrivit analizei citate, temerea din piaţă nu priveşte doar preţul petrolului, ci ruperea circuitului prin care banii generaţi de petrol sunt reciclaţi în obligaţiuni, credite, pieţe de capital, proiecte şi active financiare de pe tot globul. Atunci când războiul loveşte simultan în producţie, transport, siguranţă fizică, încrederea investitorilor şi funcţionarea operaţională a băncilor, petrocapitalul devine mai puţin stabil, mai puţin previzibil şi mai puţin dispus să circule. Exact această degradare a predictibilităţii este cea care poate transforma tensiunea actuală într-un credit crunch: finanţatorii devin mai selectivi, băncile conservă lichiditate, fondurile reduc expuneri, investitorii migrează spre active-refugiu, iar pieţele care au cea mai mare nevoie de bani rămân mai goale, mai scumpe şi mai volatile.

Sursa citată mai arată că, dacă războiul se prelungeşte, scenariul cel mai periculos este cel al unei economii mondiale prinse între inflaţie energetică, fugă spre siguranţă, restrângere de lichiditate şi scumpirea bruscă a finanţării. Într-un asemenea context, companiile vor găsi mai greu bani pentru investiţii şi refinanţări, statele se vor împrumuta mai scump, pieţele emergente vor fi lovite dublu de energia scumpă şi de dolarul tare, iar hub-urile financiare din Golf ar putea trece de la rolul de furnizori de capital la cel de sursă de stres pentru sistem.