Realitate: absolvenţi de nota 1!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Cultură / 7 iulie 2017

Realitate: absolvenţi de nota 1!

Obiectivul pentru anul acesta în ceea ce priveşte procentul absolvenţilor care obţin medie de trecere la examenul de Bacalaureat a fost atins, dar dincolo de partea frumoasă, scoasă în faţă, există şi o zonă întunecată.

Avem un procent de 71,4% de promovaţi, dar trebuie spus că 36.570 de candidaţi au fost respinşi, marea majoritate au avut medii sub 3, iar o parte dintre aceştia au obţinut nota 1, fie la Limba şi literatura română fie la matematică, mult mai mulţi decât cei care au obţinut media 10. Ce explicaţie pot oferi elevii în cauză, ca să nu mai vorbim de dascălii lor, pentru faptul că după 12 ani de studiu, ajung să obţină nota 1 la limba maternă sau matematică, practic sunt incapabili să aştearnă pe hârtie o frază inteligibilă sau să efectueze o operaţie de aritmetică simplă. Această problemă pare să fie ascunsă constant sub preş, pitită pe după procentele în creştere. Semi-analfabetismul la terminarea a doisprezece clase este o realitate a sistemului de învăţământ.

O altă problemă mai puţin discutată este legată de numărul tot mai mic de elevi care ajung să se prezinte la examenul de Bacalaureat. Dincolo de cauzele naturale, legate de demografie, foarte mulţi absolvenţi de 12 clase sunt "sfătuiţi" sau "ajutaţi" să nu se prezinte, tocmai pentru a nu strica procentele. Astfel, dacă în urmă cu un deceniu, în 2008, la examen s-au prezentat 212.212 de candidaţi, în ultimii ani numărul a descrescut până la minimul din acest an 128.503. Îngrijorătoare este şi prezenţa la examen a elevilor care au absolvit în anul examenului, fără cei din promoţiile anterioare, după cum urmează: 2008 - 206.015 elevi, 2009 - 189.179, 2010 - 190.873, 2011 - 176.708, 2012 - 146.559, 2013 - 138.162, 2014 - 122.596, 2015 - 137.482, 2016 - 109.974, 2017 - 111.544.

Câteva date statistice legate de prima sesiune a examenului din acest an sunt oferite de Ministerul Educaţiei: "Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele acestui examen este de 71,4% (cu 4,7% peste rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut - 66,7%). Mai exact, au promovat 91.754 de candidaţi dintr-un total de 128.503 candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 86.813 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (77,8%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.941 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (29,1%, rată de reuşită). S-au înregistrat 97 de medii de 10 (în creştere comparativ cu prima sesiune din 2016 - 56). Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi, s-au prezentat 128.503 candidaţi (111.544 din promoţia 2016-2017 şi 16.959 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.010 candidaţi au absentat, în timp ce 36.570 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (24.631 din promoţia curentă, respectiv 11.939 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Procente de promovare peste 80% s-au înregistrat în judeţele Sibiu (83,73%). Bacău (83,54%), Iaşi (82,91%) şi Cluj (82,75%). Rata de promovare în Capitală este de 74,09%. Judeţele în care ratele de promovare au fost sub 55% sunt Ilfov (42,24%), Giurgiu (50,7%) şi Teleorman (53,95%)."

Noul ministru al Educaţiei, Liviu Pop consideră că rezultatul este foarte bun şi speră ca numărul elevilor care să intre în posesia diplomei de bacalaureat să crească după a doua sesiune, din luna august, dar admite că ar fi necesară o discuţie legată de structura acestui examen şi de reformarea lui.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...Dragnea....judetul matale ...si aici e pe ultimul loc ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro