Reuters: Investitorii întâmpină termenul-limită al tarifelor impuse de Trump cu indiferenţă şi resemnare

M.P.
Internaţional / 7 iulie, 07:48

Reuters: Investitorii întâmpină termenul-limită al tarifelor impuse de Trump cu indiferenţă şi resemnare

Investitorii globali privesc apropierea termenului de miercuri stabilit de preşedintele Donald Trump pentru aplicarea noilor tarife comerciale cu un interes slab şi o atitudine resemnată. Aceştia sunt pregătiţi pentru o gamă de scenarii favorabile, pe care le consideră deja luate în calcul de pieţele financiare, relatează Reuters, de la care menţionăm următoarele.

Cu doar câteva zile înainte de expirarea pauzei de 90 de zile anunţate de Trump pe 2 aprilie - declarată atunci „Ziua Eliberării” - preşedintele a anunţat că un prim set de scrisori privind nivelurile tarifare impuse exporturilor către SUA va fi trimis luni către 12 ţări.

Investitorii care urmăresc acest subiect de luni de zile se aşteaptă la mai multe detalii în zilele următoare, dar şi la o perioadă prelungită de incertitudine. Ei anticipează că administraţia Trump nu va reuşi să încheie acorduri comerciale cu toţi partenerii în timp util.

Şi nu sunt foarte îngrijoraţi.

„Piaţa a devenit mult mai relaxată, chiar senină, când vine vorba de ştirile legate de tarife”, a declarat Jeff Blazek, codirector de investiţii multi-active la Neuberger Berman, New York.

Atât nivelurile tarifare, cât şi datele de aplicare s-au dovedit schimbătoare. Vineri, Trump a declarat că tarifele ar putea ajunge până la 70% începând cu 1 august - semnificativ peste intervalul de 10%-50% anunţat iniţial în aprilie.

Până acum, administraţia SUA are un acord limitat cu Marea Britanie şi un acord de principiu cu Vietnam. În schimb, înţelegerile aşteptate cu India şi Japonia nu s-au concretizat, iar negocierile cu Uniunea Europeană au întâmpinat obstacole.

Între timp, bursele globale (indicele MSCI World) au atins maxime istorice, fiind în creştere cu 11% de la 2 aprilie încoace. După o scădere de 14% în cele trei zile de tranzacţionare imediat următoare anunţului tarifar, pieţele au revenit spectaculos, marcând o apreciere de 24%.

„Dacă Ziua Eliberării a fost cutremurul, scrisorile tarifare vor fi replicile seismice. Ele nu vor mai avea acelaşi impact asupra pieţelor, chiar dacă tarifele anunţate vor fi mai mari decât cele de 10%”, a declarat Rong Ren Goh, manager de portofoliu în echipa de obligaţiuni de la Eastspring Investments, Singapore.

„Sistemul financiar este atât de inundat cu lichiditate, încât este greu să stai pe cash sau să reduci expunerea fără riscul de a rata revenirea pieţelor - aşa cum s-a întâmplat în aprilie, spre disperarea celor care s-au retras prea devreme”, adaugă acesta.

Investitorii au fost preocupaţi şi de săptămânile de negocieri din Congres privind pachetul fiscal şi bugetar semnat de Trump vineri.

Pieţele bursiere au salutat această măsură, care face permanente reducerile de taxe din 2017. În schimb, investitorii în obligaţiuni sunt mai sceptici, temându-se că noile măsuri ar putea adăuga peste 3 trilioane de dolari la datoria naţională a SUA, deja aflată la 36,2 trilioane.

Indicii S&P 500 şi Nasdaq au încheiat vineri la noi maxime istorice, marcând a treia săptămână consecutivă de creştere. În Europa, indicele STOXX 600 a crescut cu 9% în ultimele trei luni.

Totuşi, riscurile legate de inflaţia tarifară au afectat randamentele titlurilor de stat americane şi au modificat aşteptările privind politica monetară a Rezervei Federale. Contractele futures arată că investitorii nu mai anticipează o reducere a dobânzii în iulie şi se aşteaptă la cel mult două reduceri de câte 0,25 puncte procentuale până la finalul anului.

Dolarul american a pierdut teren ca monedă-refugiu din cauza incertitudinilor privind tarifele. Indicele dolarului, care reflectă performanţa monedei SUA faţă de un coş de şase valute majore, a înregistrat cel mai slab prim semestru din 1973, cu o scădere de aproximativ 11%. De la 2 aprilie încoace, scăderea a fost de 6,6%.

„Pieţele iau în calcul o revenire a tarifelor la niveluri de 35%-40% sau mai mari, dar mizează pe o medie de 10% aplicabilă tuturor”, a spus John Pantekidis, director de investiţii la TwinFocus, Boston.

Pantekidis este prudent optimist privind acţiunile americane, dar urmăreşte cu atenţie evoluţia dobânzilor:

„Deocamdată mă aştept ca dobânzile să scadă în a doua jumătate a anului, dar dacă piaţa obligaţiunilor începe să se teamă de efectele noului pachet fiscal şi dobânzile cresc, atunci vom vorbi despre un scenariu complet diferit.”

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. s-a amanat termenul, pana la 1 august. (taco Trump)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb