Iranul va escalada tensiunile în Strâmtoarea Hormuz şi dincolo de aceasta şi va lansa un atac dacă SUA nu reuşesc să implementeze pe deplin un acord de pace interimar în câteva săptămâni, a declarat luni pentru Reuters un înalt oficial iranian.
Dacă SUA nu respectă termenul limită şi diplomaţia eşuează, Teheranul va efectua un atac militar „la momentul potrivit şi precis” pentru a rupe blocada navală americană asupra Republicii Islamice, a adăugat oficialul, potrivit Reuters.
Eforturile diplomatice de a readuce Teheranul şi Washingtonul la discuţii în baza unui acord din iunie au stagnat în ultimele săptămâni, informează Reuters.
Ministrul iranian de externe a declarat că Strâmtoarea Hormuz nu se va redeschide până când SUA nu vor reveni la acord, în timp ce secretarul Trezoreriei SUA a avertizat asupra unei izolări economice fără precedent pentru Iran, transmite Reuters.
„În scurtul termen de câteva săptămâni stabilit de Iran, toate prevederile acordului trebuie implementate de SUA. Aceasta este o condiţie prealabilă pentru negocierile ulterioare cu SUA”, a declarat oficialul pentru Reuters.
Mediatorii vor împărtăşi detalii despre termenul limită al Teheranului cu Washingtonul şi statele din regiune, a adăugat oficialul, conform Reuters.
„Entităţile iraniene trebuie să fie pregătite să escaladeze tensiunile din Strâmtoarea Hormuz şi din regiunea mai largă, deoarece Iranul va fi pregătit să ia decizii şi să acţioneze în consecinţă în cazul unor decizii dificile”, a declarat oficialul, potrivit sursei citate.
Oficialul iranian a declarat că Teheranul îşi schimbă politica de la apărare la ofensivă, deoarece îşi pierde încrederea în meritele diplomaţiei cu Washingtonul, transmite Reuters.
„Este un fapt dovedit că SUA nu iau în serios un armistiţiu şi nu se vor angaja la niciunul, aşa că a pune presiune pe inamic sau a te baza pe mediatori în speranţa de a ajunge la un armistiţiu permanent nu este realist”, a declarat oficialul, conform Reuters.



















































Opinia Cititorului