Reuters: Preşedintele Parlamentului iranian conduce delegaţia la discuţiile cu JD Vance

P.C.
Internaţional / 8 aprilie, 15:48

Reuters: Preşedintele Parlamentului iranian conduce delegaţia la discuţiile cu JD Vance

Preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, va conduce echipa de negociatori a Iranului la discuţiile de la Islamabad cu vicepreşedintele american JD Vance, a anunţat miercuri agenţia ISNA, relatează Reuters.

Consiliul Suprem de Securitate al Iranului a anunţat că negocierile vor începe vineri, potrivit Reuters.

Ghalibaf este considerat de mult timp un protejat al defunctului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi un apropiat al fiului acestuia, Mojtaba, care i-a succedat în funcţia de lider suprem, notează Reuters. De la începutul conflictului, el s-a numărat printre vocile cele mai dure împotriva Israelului şi Statelor Unite.

După uciderea lui Khamenei în prima zi a războiului, Ghalibaf le-a transmis lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu că Iranul va răspunde cu „lovituri atât de devastatoare încât vor implora” încetarea lor, relatează Reuters.

„Le spun acestor doi criminali mizerabili şi agenţilor lor: aţi călcat linia noastră roşie şi trebuie să plătiţi pentru asta”, a declarat el atunci, într-un discurs televizat, potrivit Reuters.

Această retorică reflectă poziţia sa de durată de susţinător fervent al sistemului teocratic al Republicii Islamice, poziţie pe care a demonstrat-o şi prin contribuţia sa la reprimarea disidenţei interne, scrie Reuters.

În pofida acestui profil dur, Ghalibaf şi-a construit şi o imagine de modernist pragmatic. În campania prezidenţială din 2005, el a apărut în reclamele electorale în uniforma sa de pilot calificat, într-o încercare de a-şi consolida imaginea de profesionist, notează Reuters.

Presa occidentală a relatat la un moment dat, pe surse, că, în spatele discursului ostil la adresa SUA şi Israelului, Ghalibaf ar fi fost interlocutorul „misterios” al Washingtonului în încercarea de a deschide un dialog pentru un acord de pace, mai arată Reuters.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Parca nimic nu s-ar fi intimplat .Sa o puna si de o paranghelie .

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb