Reuters: SUA cer Uniunii Europene eliminarea barierelor netarifare din comerţul bilateral

A.M.
Internaţional / 14 august, 18:13

Reuters: SUA cer Uniunii Europene eliminarea barierelor netarifare din comerţul bilateral

Statele Unite ale Americii au cerut Uniunii Europene să relaxeze normele privind responsabilitatea marilor companii asupra impactului de mediu şi social din lanţurile globale de aprovizionare, arătând că măsurile adoptate la Bruxelles afectează schimburile transatlantice, transmite agenţia Reuters.

Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Andrew Puzder, a declarat că blocul comunitar trebuie să respecte angajamentele stabilite în iulie 2025 în cadrul negocierilor comerciale bilaterale, prin care s-a convenit eliminarea barierelor netarifare, notează sursa citată.

„Acum este momentul ca Uniunea Europeană să livreze rezultate. În baza acordului-cadru, UE s-a angajat «să se asigure» că Directiva privind diligenţa necesară în materie de sustenabilitate corporativă şi Directiva privind raportarea de sustenabilitate corporativă «nu impun restricţii nejustificate asupra comerţului transatlantic». Prevederile extrateritoriale afectează companiile şi lucrătorii americani, însă nu doar Statele Unite vor avea de suferit”, a scris Andrew Puzder, ambasadorul SUA la UE, potrivit mesajului publicat pe platforma X.

Legislaţia europeană impune marilor corporaţii active în spaţiul comunitar, inclusiv firmelor din SUA, să raporteze amprenta de mediu şi condiţiile de muncă din lanţurile lor de furnizori, informează agenţia de presă. Washingtonul solicită totodată revizuirea mecanismului de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM), care taxează mărfurile din import ce nu respectă standardele europene de mediu, arată sursa menţionată.

Uniunea Europeană a ajustat deja cerinţele directivelor CSRD şi CSDDD la sfârşitul anului trecut, prin restrângerea aplicării raportării doar la companiile cu peste 1.000 de angajaţi şi prin amânarea termenului de conformare până la mijlocul anului 2029, însă oficialii americani consideră că aceste modificări rămân insuficiente pentru companiile străine, indică publicaţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb