Rusia ridică semne de întrebare privind coexistenţa Consiliului pentru Pace cu ONU

C.A.
Internaţional / 26 februarie, 16:17

Rusia ridică semne de întrebare privind coexistenţa Consiliului pentru Pace cu ONU

Rusia a exprimat joi rezerve cu privire la modul în care Consiliul pentru Pace, propus de preşedintele american Donald Trump, va colabora cu Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, organismul care reprezintă principalul pilon al sistemului colectiv de menţinere a păcii internaţionale după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters.

Preşedintele Trump a anunţat în septembrie intenţia de a crea acest Consiliu, în contextul prezentării planului său de a opri războiul dintre Israel şi Gaza. Ulterior, liderul american a precizat că mandatul noii structuri ar putea fi extins pentru a aborda şi alte conflicte la nivel global, gestionate în mod tradiţional de ONU, menţionează sursa.

SUA este singurul membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU care a aderat la noul Consiliu pentru Pace. Ceilalţi membri permanenţi ai ONU fiind Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa, notează sursa citată.

Kirill Logvinov, oficial al Ministerului rus de Externe, a declarat pentru agenţia TASS că documentul de înfiinţare al Consiliului pentru Pace îl prezintă drept o nouă structură internaţională menită să înlocuiască „mecanisme care s-au dovedit adesea ineficiente”. Potrivit acestuia, mandatul noii entităţi nu face nicio referire explicită la Gaza, transmite Reuters.

Oficialul rus a subliniat că această iniţiativă ridică semne de întrebare privind coexistenţa sa cu ONU şi cu Consiliul de Securitate, considerat singurul organism recunoscut universal pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Totodată, Rusia a reiterat că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, nu ar fi fost invitat până în prezent la reuniunile Consiliului pentru Pace, potrivit sursei.

Conform statutului său, noua structură ar urma să îndeplinească „funcţii de consolidare a păcii în conformitate cu dreptul internaţional. Preşedintele Consiliului, Donald Trump, ar beneficia de prerogative executive extinse, inclusiv dreptul de a bloca anumite decizii şi de a revoca membri, în anumite condiţii, precizează Reuters.

Consiliul de Securitate al ONU are drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, prima sa reuniune având loc la Londra, în 1946, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea la sediul ONU din New York, mai menţionează sursa.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ONU un organism absolut ineficient,

    care inghite banii,fara sa produca nimic, 

    de peste 30 de ani nu a rezolvat nimic important,

    bineinteles in afara propagandei LMBTQ+. 

    1. Putler al tău

      este definiția 

      eficienței! 

      Omoa ră 30 000 soldați ruși 

      în fiecare

      lună. 

      Le Journal da Dimanche din Elvetia sustine ca 600 000 de arme de mana a disparut din Ucraina si a ajuns pe piata neagra,din cele trimise de occident sau platite de occident.Si noi suportam Pachetele de Austeritate ca sa sustinem pe banderistii corupti cu toaletele din aur masiv.

      S-au gasit armele in hungaristan la Orban sa “protejeze” sectiile de votare…tot “elore”!:-)

      Le-a ramas suficiente pentru a va bine ciomagi ; si mai lasa toaletele , nu te-ai manjit destul?

      Putler are toalete de aur mici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0940
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4133
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8945
Gram de aur (XAU)Gram de aur705.8364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb