Sănătate

25 februarie 2019
Bilanţul victimelor gripei a ajuns la 79

Bilanţul victimelor gripei a ajuns la 79

E.A.Miscellanea / 4 februarie 2019

Medicii au confirmat alte şapte decese cauzate de gripă, fiind vorba despre bolnavi din judeţele Giurgiu, Galaţi, Teleorman, Constanţa, Cluj şi Olt. Numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajunge astfel la 79, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Trei ani de închisoare pentru directorul general şi dizolvarea companiei

PRIMA SENTINŢĂ ÎN DOSARUL HEXI PHARMA:Trei ani de închisoare pentru directorul general şi dizolvarea companiei

GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2019

După trei ani, avem prima sentinţă în dosaraul Hexi Pharma. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dis-pus ieri, în primă instanţă, condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare a directorului general al companiei Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. În acelaşi dosar, Mihai Leva, şef de producţie al firmei, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Spitalul Militar a intrat în secolul XXI

Ziarul BURSA #Companii / 7 ianuarie 2019

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) "Dr. Carol Davila" a devenit membru instituţional al Societăţii Internaţionale pentru Telemedicină şi eSănătate (ISfTeH - International Society for Telemedicine and eHealth).

Sursa foto: Twitter

Sanador a cumpărat materiale sanitare de peste 20 milioane

F.B.Companii / 11 noiembrie 2018

Reţeaua privată de sănătate Sanador, unul din cei mai mari jucători de pe piaţă, a cumpărat de la 9 firme materiale sanitare şi dispozitive medicale în valoare de 20,05 milioane de lei (4,30 milioane de euro), fără TVA, potrivit unui anunţ...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3954
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4254
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8413
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.5041

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo