Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Liana Arsenie, a declarat joi că Justiţia a ajuns „de la câmp tactic la o arenă în care arbitrariul şi diletantismul au valoare de lege”, afirmând că sistemul judiciar este ţinta „unei campanii de linşare mediatică”, potrivit declaraţiilor sale din conferinţa de presă organizată de instanţă, de la care transmitem cele ce urmează.
Arsenie acuză o „demonizare a magistraturii”, prin contestarea oricărei forme de organizare judiciară, ridiculizarea conducerii şi propagarea unor „manipulări şi minciuni”, folosind „voci aşa-zis reprezentative ale sistemului, dar motivate de eşec profesional”. Ea susţine că aceste atacuri nu sunt întâmplătoare.
„Cine beneficiază de delegitimarea simultană a DNA şi a Curţii de Apel Bucureşti?”, a întrebat magistratul, argumentând că există „acţiuni cu ţintă de a crea haos controlat”. Atacurile, spune ea, apar exact în momentul în care DNA finalizează dosare importante, iar Curtea de Apel trebuie să le judece. „Aceasta este reţeta clasică: distrugi încrederea în instituţii înainte ca ele să se pronunţe, astfel încât verdictul să fie perceput ca nelegitim”, a afirmat Arsenie.
Şefa instanţei susţine că este vorba despre „un mecanism organizat de destabilizare”, invocând coincidenţa dintre apariţia unor acuzaţii formulate de un judecător „cu trecut în servicii”, difuzarea de către o instituţie media a unor mesaje „fără verificări” şi lansarea unui „film cu pretenţii de documentar” la televiziunea publică. Toate acestea, spune ea, apar în timp ce pe rolul Curţii de Apel se află „dosare foarte complicate”.
Liana Arsenie respinge categoric orice încercare de denigrare a corpului profesional şi afirmă că independenţa Justiţiei trebuie apărată ferm. „Nu vom abdica niciodată de la valorile statului de drept”, a transmis ea, adăugând că problemele existente în sistem pot fi corectate doar „prin dialog instituţional, cu respect şi profesionalism”.
În final, Arsenie a avertizat că „preluarea ostilă în stradă a puterii judecătoreşti, prin instigare publică, nu poate fundamenta niciodată o democraţie”.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2025, 14:33)
taman acu , cand erau niste dosare importante de ... prescris
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2025, 15:21)
Doua ciocanitori de la antena 3 l-au adus șa emisiune pe noul M. Ceausescu, Mugur Ciuvica sa le spuna ei cum trebuie sa functioneze Justitia. Bai,Ciocanitoarelor, la fel ca si Ciuvica sunteti REZISTI, pana in maduva oaselor. Puschea dupa voi.!