Şeful OMC avertizează în legatură cu creşterea barierelor comerciale legate de aprovizionarea cu materiale medicale

G.B
Internaţional / 14 iunie 2021

Şeful OMC avertizează în legatură cu creşterea barierelor comerciale legate de aprovizionarea cu materiale medicale

Barierele comerciale legate de aprovizionarea cu materiale medicale folosite împotriva pandemiei de coronavirus (COVID-19) au crescut, a avertizat astăzi şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a solicitat statelor membre să renunţe la ele, transmite Reuters, citată de Agerpres.

"Tendinţa este în direcţia greşită. Avem nevoie de înlăturarea acestor restricţii, astfel încât să putem transporta materiale medicale şi vaccinurile mai rapid", a afirmat directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, la un forum virtual al Naţiunilor Unite, referindu-se la barierele în calea comerţului cu mărfuri care au legătură cu pandemia.

Oficialul a explicat că numărul restricţiilor comerciale era 109 la începutul pandemiei, a scăzut apoi la 51, iar acum a crescut la 53.

Ngozi Okonjo-Iweala a cerut statelor membre să ajungă până în iulie la un acord privind îmbunătăţirea accesului la vaccinurile pentru COVID-19, după luni de discuţii privind drepturile de proprietate intelectuală pentru aceste vaccinuri.

Cele mai multe state în curs de dezvoltare sprijină renunţarea, dar unele state bogate se opun, deoarece susţin că astfel ar fi descurajate cercetările care au permis ca vaccinurile pentru COVID-19 să fie produse atât de rapid.

"Negocierile sunt dificile deoarece încă există divergenţe dar sperăm să ajungem la o abordare pragmatică. Timpul ne presează şi sper să ajungem la un fel de acord până în iulie, deoarece vieţilor sunt importante", a declarat Okonjo-Iweala.

Fostul ministrul nigerian de Finanţe a informat, de asemenea, că la reuniunea ministerială a OMC de luna viitoare ar putea să se ajungă la un acord privind reducerea subvenţiilor pentru pescuit, deşi încă există divergenţe între ţări.

Şeful OMC a atras atenţia că există deja deosebiri regionale în comerţ, în timp ce exporturile Asiei în 2021 ar putea înregistra potenţial o creştere de 10% faţă de nivelul din 2019, livrările din Africa şi Orientul Mijlociu ar putea fi în scădere.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb