Rusia nu a încălcat Memorandumul de la Budapesta, întrucât nu a ameninţat Ucraina cu arme nucleare, a declarat marţi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, subliniind pe de altă parte că nici nu poate fi vorba de o eventuală retrocedare a Crimeii, potrivit Unian şi RIA Novosti.
"Memorandumul de la Budapesta prevede o singură obligaţie - de a nu folosi arme nucleare împotriva Ucrainei", a spus Lavrov, adăugând că nimeni nu a ameninţat vreodată Ucraina cu utilizarea armelor nucleare.
Şeful diplomaţiei ruse a răspuns în acest fel corespondentului Unian, care l-a întrebat cum se pot proteja ţările vecine Rusiei dacă aceasta nu-şi respectă angajamentele asumate în cadrul unor tratate internaţionale.
Memorandumul de la Budapesta, semnat la 5 decembrie 1994, în Ungaria, între Ucraina, SUA, Marea Britanie şi Rusia, vizează dezarmarea nucleară a Ucrainei şi prevede garanţii de securitate a independenţei acesteia.
"Referitor la Crimeea nu avem nimic de retrocedat. Nu ducem cu nimeni niciun fel de negocieri privind o eventuală retrocedare a Crimeii. Peninsula Crimeea este teritoriu al Federaţiei Ruse în deplină conformitate cu voinţa poporului din Crimeea (...) în urma referendumului" din martie 2014, a indicat Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă marţi la Moscova, transmite Agerpres.
1. Alta este explicația
(mesaj trimis de Cristi C în data de 26.01.2016, 15:24)
Este bine că sunt întrebați din când în când rușii despre asta. Acum, Lavrov pare că era plictisit de ucrainianul ăla. Iată ce a declarat în Spania, pe 10 mar 2015, în teleconf cu min externe al Spaniei.
"As for the 1994 Budapest memorandum, by signing it Russia, the United States and the United Kingdom made a legally binding commitment not to use or threaten to use nuclear weapons against Ukraine. This commitment was assumed in exchange for Ukraine voluntarily relinquishing nuclear arsenals of the former Soviet Union. Neither Russia nor other signatories of the memorandum have made any other commitments, not to mention that this document does not oblige us to accept the anti-constitutional coup d’état and the actions of Ukrainian radicals that undermined the sovereignty of the Ukrainian state. For those who have forgotten, the first, instinctive action of the new authorities that came to power as a result of this coup was to rescind the status of Russian and other languages of ethnic minorities in Ukraine. In the process they trampled on the February 21, 2014 agreement to resolve the political crisis in Ukraine, which was sanctioned by the foreign ministers of Germany, France and Poland. This law was not signed later on but the aftertaste remained. The plans and intentions of the new authorities were obvious to all."
În câteva cuvinte, Lavrov explică (nu avea ce să mai explice unui ucrainian astăzi) poziția Rusiei care pare a fi conformă cu Memorandumul de la Budapesta. O să vedeți.... asta dacă îl citiți.
Traducere: Cele trei puteri, Rusia, SUA, UK, au făcut un angajament să nu folosească sau să amenințe nuclear Ucraina, în schimbul renunțării la arsenal. Niciuna dintre cele trei puteri nu au făcut alte angajamente legale.... FĂRĂ SĂ MAI MENȚIONEZ că acest document nu ne obligă să acceptăm LOVITURA de STAT anti-constituțională și acțiunile ucrainienilor radicali care au SUBMINAT suveranitatea statului ucrainian.... Apoi Lavrov descrie momentele tulburi din 21 feb 2014 în care regimul politic de la Kiev a fost răsturnat ilegal.
Lavrov nu poate spune cu aceste cuvinte, dar în acel Memorandum, mai există și o altă clauză.
"3. The United States of America, the Russian Federation, and the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, reaffirm their commitment to Ukraine, in accordance with the principles of the CSCE Final Act, to refrain from economic coercion designed to subordinate to their own interest the exercise by Ukraine of the rights inherent in its sovereignty and thus to secure advantages of any kind."
UE nu este semnatara acestui Memorandum, dar este evident pentru toți că europenii ascultă ordinele de la Washington (după cum Biden a spus în oct 2014 că SUA a "umilit" statele UE pentru a accepta sancțiunile împotriva Rusiei). Campania de extragere a Ucrainei din orbita rusească și plasarea ei EXCLUSIV în zona NATO este veche. Nuland s-a lăudat că au cheltuit 5 mld $ pentru această operațiune. Ei bine, aceste manevre cad în aria punctului 3 din Memorandum care nu permite celor trei puteri să manevreze și să forțeze Ucraina în propria zonă de influență în afara acțiunilor ei suverane.
În 2014, regimul vechi de la Kiev negocia și cu UE și cu Rusia pentru ajutoare financiare. A obținut 1 mld de la UE, vreo 8 de la Rusia (numai 3 avans) plus avantaje la prețul gazului. Verdict: Rusia a câștigat Ucraina, cinstit și corect. Două săptămâni mai târziu, lovitura de stat în Maidan și schimbarea puterii. Aceste acțiuni sunt în clară violare a punctului 3. Rusia nu poate face aceste afirmații pentru că dovezile implicării americane în răsturnarea de regim circumstanțiale, scăpări de mărturii ale lui Nuland, mici convorbiri interceptate ... evidente pentru toată lumea ... dar nu foarte puternice juridic. Acesta este motivul pentru care Lavrov insistă pe cartea nucleară. Realitatea însă o știe toată lumea.... Ucraina a reprezentat o pradă ... americanii au vrut-o pentru a slăbi Rusia (violând Memorandumul) ... și a rezultat actuala criză.