Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, singura unitate medicală de acest tip din judeţul Vrancea, urmează să fie consolidat şi reabilitat cu fonduri europene, după ce proiectul depus de Consiliul Judeţean Vrancea a fost admis la finanţare.
Investiţia, estimată la aproape 41 de milioane de lei, este depusă în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, prin apelul dedicat consolidării clădirilor aflate în risc seismic major, gestionat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Proiectul se află în prezent în etapa precontractuală, urmând ca, după semnarea contractului de finanţare, să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie.
Daniel Palade, consilier judeţean Consiliul Judeţean Vracea, a anunţat: ”Proiectul este depus în cadrul apelului «Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic major», parte a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, gestionat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, şi se află în prezent în etapa precontractuală, pas premergător lansării licitaţiei pentru proiectare şi execuţie. Valoarea investiţiei este estimată la aproape 41 de milioane de lei. Pentru obţinerea finanţării au fost parcurse mai multe etape administrative, printre care aprobarea documentaţiei tehnico-economice (DALI), aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi pregătirea documentelor necesare pentru licitaţia de proiectare şi execuţie”.
Clădirea spitalului, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, este încadrată în clasa I de risc seismic şi necesită lucrări ample de consolidare şi modernizare. Prin implementarea proiectului vor fi realizate intervenţii structurale şi lucrări de modernizare care să asigure condiţii sigure pentru pacienţi şi personalul medical.
Unitatea medicală are un rol important în sistemul sanitar vrâncean, fiind singurul spital de psihiatrie pentru pacienţi cronici din judeţ şi deservind persoane din întreaga zonă. Spitalul funcţionează în sistem multipavilionar, are o secţie exterioară în comuna Dumitreşti şi dispune de 135 de paturi pentru spitalizare continuă, la care se adaugă patru paturi pentru spitalizare de zi.
Daniel Palade a mai precizat: ”Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni are un rol important în sistemul sanitar vrâncean, fiind singurul spital de acest tip din judeţ şi deservind pacienţi din întreaga zonă. Clădirea, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, este încadrată în risc seismic I şi necesită lucrări serioase de consolidare şi modernizare. Prin implementarea proiectului, unitatea medicală va beneficia de lucrări ample de consolidare şi modernizare, menite să ofere condiţii sigure şi moderne pentru pacienţi şi personalul medical, contribuind totodată la consolidarea infrastructurii sanitare din judeţul Vrancea”.
Un moment important pentru realizarea proiectului a fost preluarea spitalului în domeniul public al judeţului Vrancea, la 29 ianuarie 2024, după ce Ministerul Sănătăţii şi-a exprimat acordul pentru transmiterea imobilelor aferente unităţii sanitare. Demersul a fost iniţiat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma.
Ulterior, reprezentanţi ai administraţiei judeţene au avut discuţii cu conducerea spitalului privind nevoile unităţii şi direcţiile de modernizare, aceste consultări stând la baza elaborării proiectului care a fost depus pentru finanţare.
Prin realizarea investiţiei, autorităţile urmăresc consolidarea infrastructurii sanitare din judeţul Vrancea şi creşterea siguranţei pentru pacienţi şi personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în această unitate.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.03.2026, 17:22)
Nu faceti nimic pentru cei cca. 1 000 000 de romani,
ramasi fara asigurare de sanatate,prin desfintarea statutului
de co-asigurat,majoritatea mame,casnice si femei de la tara,
chiar nu va intereseaza de loc,ca mor romani fara asistenta
medicala ?!
dar aveti fonduri pentru asistenta medicala total GRATUITA,
tuturor "oaspetilor" veniti din Ucraina,
sa va fie rusine pro-europenilor !