SIRIA ONU doreşte începerea negocierilor de pace la 25 ianuarie

Internaţional / 27 decembrie 2015

ONU doreşte începerea negocierilor de pace la 25 ianuarie

ONU a anunţat sâmbătă dorinţa sa de a demara la 25 ianuarie negocierile dintre regimul de la Damasc şi opoziţie pentru a pune capăt războiului din Siria, a doua zi după moartea unui important lider rebel ucis de armata guvernamentală, informează AFP.

Zahrane Allouche, 44 de ani, era conducătorul puternicei miliţii islamiste Jaich al-Islam (Armata Islamului), cea mai importantă grupare rebelă din regiunea Damasc susţinută de Arabia Saudită şi care aproba organizarea de negocieri inter-siriene.

Pentru experţi, moartea sa ar putea da o severă lovitură insurecţiei, dar mai ales negocierilor dorite între regim şi opozanţi.

Cu toate acestea, mediatorul Naţiunilor Unite Staffan de Mistura a informat într-un comunicat că şi-a "intensificat eforturile" cu obiectivul de "a începe discuţiile inter-siriene la 25 ianuarie la Geneva".

Regimul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad a anunţat joi că este pregătit să ia parte la negocieri, subliniind în acelaşi timp că aşteaptă să vadă ce grupări ale opoziţiei vor participa.

O chestiune importantă pentru că Damascul consideră "teroriste" toate grupările care luptă împotriva regimului, fără să facă vreo diferenţă între rebeli şi jihadiştii Frontului Al Nosra - ramura siriană a organizaţiei Al Qaeda - sau Statul Islamic.

Jaich al-Islam, mişcarea rebelului Zahrane Allouche, a asistat la Riad la o reuniune a principalelor grupări din opoziţie. Participanţii au anunţat la 10 decembrie acordul lor pentru negocieri, cerând ca "Bashar (Al-Assad) şi clica lui să se retragă de la putere la începutul perioadei de tranziţie" politică din Siria, potrivit AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb